Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din noiembrie, 2011

Mâncărică de legume

   Îmi place să folosesc oala mea de lut pentru diverse mâncăruri la cuptor. Îmi place gustul mâncărurilor la cuptor, iar în oala de lut mi se pare că ies și mai gustoase. Fiind o perioadă fără carne în care mă aflu momentan (iau o pauză de la mâncatul de carne, mă pregătesc pentru bunătățurile pe Crăciun :D), tot mă strofoc să gătesc mâncăruri care să fie și gustoase și sățioase. Și am tot adunat eu diverse legume de prin frigider și am făcut următoarea combinație. Am luat 4 fire de ceapă verde  și 4 căței de usturoi pe care i-am tocat și i-am sotat într-o lingură de ulei de măsline, am adăugat dovlecei și dovleac tăiați cuburi relativ egale, o jumătate de pungă de amestec de legume congelate (un amestec cu mazăre, fasole verde și cartofi) și cam 2 căni de boabe de soia fierte (le-am lăsat peste noapte la înmuiat și le-am fiert a doua zi cam 2 ore). Peste amestecul ăsta am turnat passata de roșii (cam jumătate de sticlă, luată de la DM, dar puteți folosi o cutie de roșii tocate î

Orez integral cu dovleac

   O bunătate de arome și ceva simplu de făcut și spun eu că un fel ușor, ce merge mâncat așa, fierbinte, în zilele reci de toamnă-iarnă. Se pare că numai asta nu mai făcusem eu din dovleac și am avut noroc să mai găsesc în piață la sfârșitul acesta de săptămână :) Și bineînțeles că am luat o cantitate suficientă pentru a pune la orez și la o mâncărică delicioasă de legume la cuptor, în vasul meu drag de lut și o să urmeze zilele astea și ceva bun cu dovleacul rămas, pe care l-am și copt ;)    Am purces eu la drum cu 3 fire de ceapă verde pe care le-am tocat mărunțel și le-am înmuiat în ulei de măsline într-o tigaie și la care am mai adăugat și 3 căței de usturoi, la fel de mărunțel tocați. Între timp, am spălat orezul bine și l-am lăsat puțin în apă (am pus cam o cană). N-am lăsat ceapa și usturoiul să șadă singurele prea mult timp, să nu se ardă, și am mai adăugat peste ele cubulețele de dovleac crud, cam 2 căni și jumătate și jumătate de linguriță cu sare, tot atâta chimen, un praf

Omletă ca la mamaia

   Așa făcea omleta mamaia mea de la Craiova. Și era cea mai bună din lume, nu doar pentru că era făcută de ea, căci orice ieșea din mâna ei era o adevărată operă de artă, fie că era ceva de mâncare, fie de îmbrăcat sau alte minunății de artizanat, ci pentru că avea în ea toate lucrurile bune care îmi plăceau, roșii bune coapte, cepă verde dulce, ouă proaspete și brânzică bună. De la ea cred că am moștenit dragul de a face mâncare. Mi-e dor de bucatele făcute de ea cu drag pentru noi toți, de cum cânta în bucătărie în timp ce trebăluia și de surâsul ei blând și râsul vesel când ne vedea pe toți adunați în jurul mesei îmbelșugate, bulucindu-ne să gustăm din toate minunățiile pregătite cu atâta drag. Mai am câteva dintre rețetele ei, o să mai caut prin caietul meu de rețete și o să mai fac, pentru că așa o simt aproape de mine. :)    La bază, am păstrat ingredientele pe care le folosea și ea, am mai adăugat ceva condimente de-ale mele și în loc de telemeaua veche pe care o rădea deasup

Clătite americane cu mere, gutui și migdale

   Mi-a rămas din compoziția de plăcintă ceva umplutură și am păstrat-o la congelator până m-am hotărât ce să fac cu ea. Astăzi de dimineață m-am trezit și mi-a venit și ideea. „Ce-ar fi să încerc alt fel de clătite?” Zis și făcut. După ce am făcut o bunăciune de omletă (imediat vine și rețeta la ea), am trecut și la clătite. Și pentru că vroiam ceva cât mai simplu m-am oprit la următoarea combinație: 3/4 cană făină integrală de ovăz 1 linguriță praf de copt 1 vârf linguriță cu sare 1 ou 3/4 cană lapte 2 linguri ulei de rapiță 2 picături extract de stevie, îndulcitor 1 cană amestec mere, gutui rase și migdale cu 1/2 lingură zahăr muscovado dark    Am amestecat făina cu praful de copt și sarea. Separat am amestecat oul cu uleiul, laptele și extractul de stevie. Am adăugat amestecul umed amestecului uscat și le-am amestecat, apoi am adăugat amestecul de mere, gutui și migdale. Amestecați doar până când ingredientele sunt înglobate, nu amestecați în exces, că nu mai ies pufoase.

Ficăței la cuptor

   O să fie un post super scurt, cam tot așa de complicat cât a fost să fac ficățeii :D. Mi-au trebuit fix 45 de minute cu tot cu spălat, tocat și stat la cuptor. Am avut o casoletă cu ficăței de pasăre, pe care i-am spălat și i-am curățat de diversele surplusuri. I-am scurs bine de apă și i-am pus într-un vas termorezistent uns cu puțin ulei de măsline. Peste am pus o legătură de ceapă verde tocată mărunt și vreo 4 căței de usuroi tot așa mărunțiți, am presărat sare, piper, le-am amestecat și am mai turnat un pahar cu vin roșu sec. Am acoperit vasul și l-am dat la cuptorul preîncălzit cam vreo jumătate de oră. Am scos capacul și am mai lăsat vasul în cuptor vreo 5 minute. Am păpat bunătatea cu mămăliguță. Și atât! Poftă bună! Scuzați poza cam cețoasă, dar n-am fost în stare să pozez decât porția pe care mi-am luat-o la pachet și așa am fost nevoită să-i fac o poză cu telefonul. Data viitoare o să fac și eu o poză mai artistică ;)

Plăcintă cu mere și gutui

   N-am avut chef de gătit zilele astea, așa că am făcut câte ceva rapid. Am fost la turci (magazinul turcesc) ieri și am luat pastramă de berbecuț, care a mers minunat cu  mămăliguță și am mai avut și niște kebap picant, bun, bun, bun!!!! (tot de la turci). Ziua din an când mănânc și eu așa ceva, că nu mă omor în mod deosebit, dar felul în care prepară turcii carnea asta e pur și simplu minunat! Apoi am dat o fugă și la arabi, să mai iau niște coriandru și chimen (arome divine! - părerea mea :P) și cafea din aia bună, parfumată. Și de prin piață am mai luat niște brânzici bune (de capră, bivoliță și burduf ) și smântânică, care au mers la fel de bine cu mămăliguța pregătită. Nu, poze n-am, nu vroiam să mi se bată obrazul că am declanșat Niagara pe tastaturi :D Dar a fost super bun totul, dacă nu mă credeți, întrebați-o pe soră-mea și al ei soț. Au fost aici, au încercat și ... le-a plăcut :)) .    După un așa festin, ca de lăsata secului (da, știu, e mâine oficial, dar noi am petrec

Budincă de gris cu smochine

   Și de parcă nu era de ajuns bunătatea cu dovleac pe care am făcut-o, mi s-a pus piticul să fac ceva cu gris. N-am mai mâncat gris de nu mai țin minte când și cum grisul  simplu parcă nu era de ajuns, m-am tot uitat eu și am scotocit prin rețetele mele și am dat peste câte ceva, dar nu prea mi-au plăcut, așa că tot la o combinată am ajuns. Și a ieșit ... foarte bine și foarte bună! Da, știu, tot timpul spun că mi-a ieșit bine, că sunt nemaipomenite, dar dacă așa e ... ce să fac? De rețete nașpa și care nu ies nu are nimeni chef, cred :)) Și dacă mai dau cu bâta-n baltă, ați văzut că fac rectificările de rigoare și să știți că la un moment dat revin asupra rețetei buclucașe și o fac eu să iasă bine, să se bucure toată lumea ;) Eu vă las să vedeți ce mi-a ieșit și (asta pentru cine citește și a și mâncat din ce am făcut) aștept comentariile. :)    Cum spuneam, budinca mea de griș nu e foarte complicată. Am luat 1l de lapte și l-am pus la fiert cu 2 linguri de zahăr demerara (în care ț

Gratin de conopidă și brocoli

   Nu e bun, e super bun, e demențial! Eu una cu greu m-am oprit să nu termin tot de mâncat. :D  Sos alb, făcut cu lapte înmiresmat, cu multă brânzică - cu mucegai alb, Horezu (cine are pune parmezan) cașcaval (eu am pus din cel de la Covalact), cu o idee de piper alb și nucșoară și un moț delicios din pesmet făcut în casă, cu usturoi și pătrunjel. V-am convins? Eh, gusturile nu se discută :P Eu una vă recomand din toată inima rețeta asta, merge super la o cină ușoară, dar și la o masă de duminică în familie :)    Ingrediente 1 conopidă medie, curățată și desfăcută în buchețele 1 brocoli mediu, curățat și desfăcut în buchețele     Conopida de opărește în apă fiartă cu puțină sare timp de 5 minute, apoi se adaugă buchețelele de brocoli și se mai fierb împreună încă 2 minute. Se iau de pe foc și se trec prin jet de apă foarte rece (dacă aveți, folosiți apă cu gheață), pentru a se opri procesul de fierbere. Se dau deoparte până se face sosul de brânză.    Sosul de brânză 500ml lapt

Altceva dulce cu ... dovleac

   Dacă e duminică e bucătăreală, nu? :)) Astăzi iar m-am băgat în bucătărie pentru o jumătate de zi și încă mai am ceva la cuptor și ceva ce mai trebuie să intre la cuptor. Nebunie, ce să mai ...! Dar până acum am reușit să fac câte ceva și o să încep cu „ceva-ul” ăsta de dovleac, că nu știu cum să-i zic. E un fel de rulou, coca e foarte simplă, dar după câte am observat la fața locului, umplutura trebuie să fie mai puțintică decât am pus eu, dar nu-i bai, voi dacă faceți să luați aminte și să nu repetați ce am făcut eu ;) Până la urmă a ieșit totul bine, dar nu fără emoții, căci am fost nevoită să coc inițial ruloul în foaia de copt pe care am întins aluatul, căci fiind atât de multă umplutură și aluatul fiind destul de moale și din cauza asta lipindu-se de foaia de copt, a trebuit să fac cumva să nu se împrăștie care încotro (da, știu, puteam să pun mai puțină și să mai fac o foaie, dar lenea ... :D ). Eu o să vă spun exact cât și ce am folosit, cu mențiunea că din umplutură trebui