Unul dintre gusturile care mi-au rămas în memoria culinară din copilărie e şi cel al măduvei dulci, scoasă de tata din oasele de vită folosite la supă sau ciorbă, cu care ungeam o felie de pâine şi presăram peste sare. O minunăţie mi se părea şi aş fi mâncat numai aşa ceva, dar trebuia să împărţim la 3 deliciul ăsta (eu, soră-mea şi tata, mama ceda generoasă porţia ei) şi apoi nu puteam s-o supărăm nici pe mama, care ne făcea nişte supe/ciorbe nemaipomenite. Anii au trecut, prea rar mă mai bucur de mâncărurile făcute de mama, fiind departe de ea, iar eu cu supele/ciorbele nu prea sunt prietenă, tata nu mai e cu noi (cred că se bucură de deliciile astea acolo Sus), aşa că nici măduvă n-am mai gustat de multă vreme. Însă zilele trecute mi s-a pus piticul şi odată m-am înfuriat şi am dat o fugă până la măcelăria turcească şi am luat un sac de oase, da, la propriu. Am vrut 2 oase, pe care măcelarul de acolo mi le-a tăiat în bucăţi, a...
... bucătăreala mea cea de toate zilele