Măduvă de vită

     Unul dintre gusturile care mi-au rămas în memoria culinară din copilărie e şi cel al măduvei dulci, scoasă de tata din oasele de vită folosite la supă sau ciorbă, cu care ungeam o felie de pâine şi presăram peste sare. O minunăţie mi se părea şi aş fi mâncat numai aşa ceva, dar trebuia să împărţim la 3 deliciul ăsta (eu, soră-mea şi tata, mama ceda generoasă porţia ei) şi apoi nu puteam s-o supărăm nici pe mama, care ne făcea nişte supe/ciorbe nemaipomenite. 

     Anii au trecut, prea rar mă mai bucur de mâncărurile făcute de mama, fiind departe de ea, iar eu cu supele/ciorbele nu prea sunt prietenă, tata nu mai e cu noi (cred că se bucură de deliciile astea acolo Sus), aşa că nici măduvă n-am mai gustat de multă vreme. Însă zilele trecute mi s-a pus piticul şi odată m-am înfuriat şi am dat o fugă până la măcelăria turcească şi am luat un sac de oase, da, la propriu. Am vrut 2 oase, pe care măcelarul de acolo mi le-a tăiat în bucăţi, astfel încât mi-au umplut un sac de plastic. Am păstrat câteva pentru soră-mea, pe restul mi-am spus că le voi folosi pentru o bază de supă. Bineînţeles că m-am gândit şi la o metodă mai rapidă de extragere a măduvei, ceea ce am şi făcut. 

     Am preîncălzit cuptorul la 200 de grade C. Am luat 2 bucăţi de os cu măduvă, le-am pus într-un vas termorezistent, am presărat sare şi piper şi le-am dat la cuptor pentru aproximativ 15 de minute, nu e bine să le ţineţi mai mult, asta dacă vreţi să nu rămâneţi fără măduvă. Le-am mâncat pe felii de pâine prăjită, imediat ce le-am scos din cuptor, n-am mai presărat sare, pentru că am pus la început peste oase. 

     Nu vă lăsaţi impresionaţi de tufa de pătrunjel de lângă, era şi ea pe masă când am făcut pozele, dar dacă vreţi, s-ar putea să fie o idee bună să presăraţi peste măduvă, cu un strop de lămâie. Mie mi-a fost suficientă măduva aşa. Oooh şi ce mi-a plăcut! Sweet memories! Mi-a reactivat amintirile şi am savurat-o până la ultima înghiţitură!

Poftă bună!