Treceți la conținutul principal

Mic dejun întârziat


     I se mai zice „brunch”, eu îi spun mic dejun pentru leneși, căci cum să i se spună cetățeanului care s-a trezit după orele 10.30 trecute fix? :P Daaa, păi ce? E duminică, nu mă fugărește nimeni din pat, așa că savurez mereu diminețile de sfârșit de săptămână lenevind mai multișor. Așa ajung de mănânc micul dejun la o oră totalmente indecentă din amiază :)). Astăzi să fi fost în jur de ora 11.30, pentru că mi-a luat puțin timp să fac niște clătite interesante pentru baza ouălor în apă, căci nu aveam poftă de pâine și îmi venise ideea lor în cap de cum mă trezisem, așa că am pornit la munci.
     Pentru clătite, am amestecat 1 cană mălai, 1 cană făină integrală, 1 linguriță sare de mare, 1 linguriță drojdie uscată activă, un praf de piper. Am încălzit 2 căni cu lapte și le-am amestecat cu 1 lingură ulei de măsline, le-am amestecat puțin și le-am turnat în mijlocul amestecului de făină. Le-am amestecat bine și le-am lăsat la căldură cam 15 minute. Am încălzit o tigaie non-aderentă și am luat din compoziția de clătite cu polonicul, turnând în tigaie astfel încât să fac niște clătite mai mici. Am pus câte două, căci tigaia mea e suficient de încăpătoare. Le-am lăsat pe o parte vreo 2-3 minute, până s-au copt, apoi le-am întors pe partea cealaltă și le-am mai lăsat vreo 2 minute să se facă frumușele. Căteva clătite le-am pus pe o tavă, pe o foaie de copt și le-am dat la cuptor. Sinceră să fiu, au ieșit mai frumușele cele din tigaie decât cele de la cuptor, dar asta e doar părerea mea. Având în vedere că nu am folosit mai multă grăsime la nici unele dintre ele, nu contează cum le facem, ies la fel de bune. 
     După ce am făcut clătitele am fiert în apă 2 ouă (apa+sare+oțet - se dau în clocot, se pun încet ouăle până se coagulează albușul - maxim 3 minute, se scot cu o spumieră) și le-am așezat pe fiecare pe câte o clătită.
     Pentru sosul de brânză ce a acompaniat creația minunată am dat în clocot 4 linguri de smântână dulce lichidă și am amestecat-o cu o felie de brânză cu mucegai alb tăiată bucățele și o mână de brânză Horezu rasă (/ parmezan), amestecând viguros până am obținut o cremă delicioasă, pe care am asezonat-o cu puțin piper alb și nucșoară rasă
     Am turnat sosul peste ouă și am presărat niște boia de ardei iute. Asta a fost tot. Buuuuuuun! Sau îmi era mie super foame :P.

Poftă bună!



Comentarii

  1. I am really intrigued by your pancakes Mariana, these remind me a little of our kadaief here, with no eggs in the batter; I'd like to try to make these since I have all the ingredients at home right now. Looking good!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :) Thank you, dear Joumana! Give it a try and tell me how it was. I used these cheeses which were quite salty, so I haven't added too much salt to the pancakes batter. I'm thinking next time to combine some chickpea flour with the whole wheat flour. Best wishes!

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

File de somn la tigaie în unt și lămâie

     Nu țin minte să fi luat și gătit vreodată somn, sinceră să fiu. Mama ne făcea când eram mici, pane, și dispărea ca prin minune. De când cu toate felurile de pește apărute pe piață, eu una mă simt uneori debusolată, așa că  mă uit după chestii simple, care nu necesită mare filosofie când vine vorba de pregătit, să fie proaspăt și cu puține oase. De aceea, poate, prefer somonul sau păstrăvul, sunt pești cu o carne gustoasă, nu au oase mici și cele pe care le au se scot ușor, se fac repede. Și recunosc faptul că nu m-am documentat din cale afară în ceea ce privește pregătirea altor feluri de pește, așa că am rămas fidelă față de cele anterior menționate (nu am luat în discuție conservele de pește și nici fileul de pește afumat, ele sunt altă mâncare de pește). Așa că ieri, plimbându-mă prin piață, am trecut și pe la pescărie să întreb de pește pentru Crăciun (da, așa sunt eu mai ciudată și m-am hotărât să fac ceva cu pește, că altă carne nu mănânc). Și mi...

Gogoși cu maia la cuptor

     Când mă gândesc la gogoși, invariabil îmi aduc aminte de gogoșile făcute de mamaia mea, întotdeauna într-o cantitate impresionantă (vreo 2 ligheane mari, în care făcea toamna și gemul de prune), ninse cu zahăr pudră, simple sau umplute cu dulceață sau creme felurite, una mai delicioasă decât cealaltă. Nu m-am încumetat să fac până acum gogoși nu din neștiință sau lene, ci doar pentru că acum, deși pofta mă mai încolțește, nu mă încântă ideea de baie de ulei, deși n-ar fi așa o tragedie dacă m-aș rezuma și eu ca omul la 1-2 bucăți (mda, s-o credă mutu' că aș putea să mă mai opresc :)) ). Și apoi nici drojdie n-am mai folosit de multă vreme (cred că se face mai bine de un an), așa că am tot amânat momentul, am găsit substitute ( gogoșelele astea chiar au fost gustoase și rapid de preparat) și tot n-am făcut (de cumpărat nici măcar nu m-am gândit, căci sunt tare mofturoasă la chestiile provenite din bucătăriile stradale). Dar într-un final mi-am luat inima în dinți...

Cornuri cu maia

     Nu m-am gândit la ceva anume când am făcut rețeta asta, vroiam doar să fie ceva cu maia, să fie și dulce, de Moș Nicolae mi-a mai venit apoi în gând. Căci nu îl putem aștepta pe Moșu' fără ceva bun, nu? Și așa au ieșit cornurile de față, rumene și grăsunici, umplute cu lucruri diverse, ce sper să vă încânte. Ingrediente Aluat 230g maia albă, hidratare 50% 250g lapte de cocos (eu am avut o cremă de cocos pe care am diluat-o cu apă) 350g făină (250g făină albă, 100g făină de secară) 1 linguriță sare 2 linguri miere 1/4 cană unt de cocos topit Umplutura - rahat tăiat felii și magiun de prune cu miez de nucă.      Am amestecat maiaua cu laptele de cocos și făina și le-am lăsat cam o oră într-un vas acoperit. Am presărat apoi sarea, am adăugat miere, frământând aluatul în vas  . Apoi am început să adaug cu lingura untul de cocos, împachetând în continuare aluatul circular în vas. La un moment dat, cam când î...