Kitchening

     Nu știu alții cum sunt, dar eu când mă gândesc la copilărie, îmi amintesc bunătățile făcute de mama și cum abia așteptam să termine de folosit compozițiile și cremele delicioase, ca apoi să mă „războiesc” cu soră-mea pe castroanele și  lingurile rămase, care să le „curețe” mai cu sârg. Bineînțeles că cele mai vânate și mai apreciate erau cele cu cacao și ciocolată, dar nu ne dădeam la o parte nici de la nucile caramelizate, bucațelele de rahat, stafidele înmuiate în rom sau alte rămășițe delicioase. Și acum mai face mama bunătăți, pentru nepoți cele mai multe, iar ceea ce o bâzâim cu toții să facă mai mereu e checul ei pufos, delicios, atât de ușor de făcut, cu ingrediente atât de simple, dar cum nu am mai întâlnit la nimeni. Postul ăsta este „musafir”, căci este exact checul mamei, făcut de ea, povestit și prezentat de mine, cu acordul ei, evident. Și mi-a mai dezvăluit mama câteva secrete pe care o să vi le împărtășesc, dar secretul cel mai mare...

     Recunosc faptul că nu sunt mare pasionată de carne și cred că nu e prima oară când vă spun acest lucru. Dar când îmi fac sau mănânc undeva, vreau să fie o carne gustoasă, suculentă, aromată. Încerc să iau carne de calitate cât mai bună, iar în ceea ce privește carnea de pui, m-am bucurat să găsesc pui de țară, care într-adevăr, față de ce găsim în comerț sunt mult mai gustoși. Eu iau pui mai micuți, cel mult 1,5kg și dacă nu am planuri de vreo supă sau alte preparate care implică doar părți din pui, îmi place să-l gătesc întreg, la cuptor, cu multe ierburi aromate și sos de vin. Așa s-a întâmplat de Paște (da, mai există persoane ciudate, așa ca mine, care nu mănâncă miel în mod special), când am făcut puiul ăsta delicios, cu un sos pe care l-aș fi mâncat pe pâine. Ufff, mi se face poftă doar când mă gândesc :)). Nu e greu de făcut, trebuie doar puțintică răbdare să se rumenească încet la cuptor și, evident, trebuie să avem toate cele de trebuință la îndemână. ...

     Am ieșit cu iepurașul la ... mâncat! :)) Păi cum să fie Paște fără iepurași, chiar din morcovi făcut, o bunătate de tortuleț, amuzant ca formă, delicios la gust, unde mai pui că e și mai ușurel. Nu e musai să-l faceți doar cu ocazia sărătorilor, e un dulce potrivit pentru orice ocazie și în orice formă. Eu l-am testat și re-testat și o să-l mai fac cât de curând, poate sub altă formă, pentru că mi-a plăcut foarte, foarte mult. Zău că da! :)    Ingrediente 200g făină integrală 1 linguriță praf de copt 1/2 linguriță bicarbonat de sodiu 1/2 linguriță sare 1 linguriță mix de condimente măcinate (cardamon, scorțișoară, anason stelat, cuișoare, ienibahar, piper negru) 1 linguriță scorțișoară măcinată 3 căni morcovi rași 4 ouă 100ml ulei de floarea soarelui 100g miere 50g melasă 100g lapte bătut 1/2 cană stafide înmuiate în rom 1/2 cană migdale rumenite la cuptor tocate mai mare 1 lingură rom 2 linguri apă de portocal   ...

     „Pentru că ciocolata înțelege, nu pune întrebări ridicole” - asta îmi vine mereu în minte când mă gândesc la ciocolată , nu mă întrebați de ce :)). Este cea mai simplă tartă pe care o fac, trebuie să așteptăm un ceas, două până se întărește crema la frigider, dar merită așteptarea. Vă mai spuneam eu la un moment dat, combinația de ciocolată, neagră, cu precădere, cu fructele în general și fructele de pădure în special este, pentru mine, mereu câștigătoare. Nu știu ce e cu atracția asta, dar nici nu mă chinui prea tare să mă gândesc, cel mai bine e să o iau ca atare și să mă bucur de ea oricând am prilejul. Așa am făcut și cu ocazia sărbătorilor de Paște, căci oricât de buni ar fi cozonacii și pasca, parcă nu e meniul dulce complet fără ceva cu ciocolată. Și mă bucur că am ales tarta asta, pentru că a fost de departe vedeta dulciurilor :).    Aluat crustă 140g făină 115g unt rece tăiat bucăți mici 1 ou 1/8 linguriță sare 2 linguri cacao 1 l...

     Sărbători luminate, cu dragoste, înțelegere și tot ce e mai bun pe lume, dragii mei!      Hristos a înviat!      Cu drag,            Mariana

     Excursia mea de sâmbătă ce a inclus în itinerar și Băcănia Veche s-a dovedit una mai mult decât inspirată și aducătoare de mulțumire culinaro-sufletească. M-am aprovizionat cu o porție sănătoasă de Fourme d'Ambert, un borcănel cu trufe negre mărunțite în ulei de măsline, lapte proaspăt (că nu se știe ce bunătăți îmi vine să meșteresc :D) și un vin rose pe care abia aștept să-l degust. Și cuprinsă de o poftă imensă de ceva bun, cu brânzică, dar care să se facă și repejor, căci trecuse destul de mult de la ultima masă, când am ajuns acasă m-am grăbit să scot la interval ciupercile pe care le luasem cu o zi înainte (cred că am avut un presentiment de mi-am făcut stoc prin frigider :)) ) și alte câteva feluri de brânză pe care le aveam la îndemână și am făcut minunățiile astea. Eu le-am mâncat pe post de masă de prânz, dar merg și de aperitiv, de gustare, de cină, de ce vreți, numai să fie savurate :).    Ingrediente 12 pălării de ciuperci Champig...

     Tot din ciclul mâncare de alinare pun și pastele. Și dacă e să aleg vreun fel de paste, cu siguranță le aleg pe cele cu brânză sau cele cu pește sau fructe de mare, nu mă întrebați de ce, pentru că-mi plac mie. Cu brânză mi-am mai făcut și cum zilele trecute am făcut o salată de ton, mi-am zis să încerc și un sos cu pește pentru paste, să am o rețetă la îndemână pentru când arde și vreau musai paste și știu cam pe ingrediente să mă bazez (da, am mereu un stoc de produse la îndemână în cazul în care vine vreo calamitate și nu mai ies din casă o perioadă bună de timp :D). Și ca să nu fiu singura care se bucură de așa ceva bun, am chemat-o și pe Ralu, ca degustător de nădejde :D. Am folosit paste cu formă de scoică, pentru că nah, m-am gândit eu că se potrivesc cu peștele. Am fost încântată să descopăr pastele Hutton , paste românești, s-au fiert repede și au rămas ferme și vă mai spun eu (dacă nu mă credeți uitați-vă la ei pe site), au o grămadă de feluri...

     Și vine câte o zi mohorâtă la sfârșit de săptămână și toate planurile mele de plimbare se duuuuc hăt departe și mă apucă o jale de nici nu-mi vine să mă scol din pat. După eforturi susținute îmi fac curaj și în timp ce clocotește apa pe foc pentru cafea, hrănesc bubulina și încerc să mă trezesc și mă gândesc ce să mănânc. Nu e nici foarte dimineață, dar nici nu-i prânz, parcă vreau ceva bun și dulce, că vremea de afară îmi cere cu insistență ceva de ridicat moralul. Și vag îmi aduc aminte că aveam un plan pentru dimineața asta. Fiind sâmbătă ziua de hrănit maiaua, o parte, ca de fiecare dată, a fost sacrificată pentru un bine mai mare, de data asta m-am gândit la niște clătite mici, mieroase, înmiresmate cu coajă de portocală și cu niște mac crănțănicios, scăldate într-un sos de afine delicios, cu miere și un strop de limoncello, așa, de aromă. De cu seară am făcut aluatul, pe care l-am lăsat să crească încet la frigider, peste noapte, a doua zi am copt...