Treceți la conținutul principal

Paste cu sparanghel, mazăre și sos de unt cu lămâie




     A apărut sparanghelul! Proaspăt, verde, gustos, numai bun de savurat! La grătar, la cuptor, opărit, cu unt, cu parmezan, cu ouă în apă, cu ouă fierte, în omletă, în tarte și mai nou, le-am făcut cu paste. Paste bune, de la Hutton, pe care le-am asortat pe lângă sparanghel și cu o mână de mazăre și un sos delicios de unt și lămâie. O minunăție! Și se fac atât de repede, tot atât de repede pe cât se mănâncă :P. Și pentru că azi n-am avut companie, m-am bucurat singură de ele. Pentru mai multe porții înmulțiți cantitățile ;).

Ingrediente
  • 100g paste (tăiței lați ondulați/pappardelle de la Hutton)
  • 6 bucăți sparanghel curățat și rupt fiecare în câte 3 bucăți egale
  • 1/3 cană mazăre (congelată am avut eu)
  • 1 lingură cu vârf cu unt (aproximativ 25g)
  • 1 lingură ulei de măsline
  • 1 lămâie medie, coaja rasă și sucul de la jumătate
  • 1/2 linguriță sare
  • 1/4 linguriță piper cu lămâie
  • parmezan ras pentru ornat
  • o cratiță mare de 2l plină trei sferturi cu apă și cu o lingură cu sare 
  • o cratiță mai mică (1l) cu apă și o linguriță cu sare
       Am pus cratițele cu apă pe foc mediu spre mare. Când a început să fiarbă apa în cratița mică, pentru că a început să fiarbă mai repede decât în cea mare, am pus mazărea și sparanghelul și le-am lăsat cam 5 minute, apoi le-am strecurat și le-am pus într-un vas cu apă foarte rece (nu aveam gheață, dacă aveți folosiți-o, astfel sparanghelul și mazărea vor rămâne de o culoare verde frumoasă). Am pus într-o tigaie la topit untul cu uleiul de măsline. În timpul ăsta a început și apa din cratița mare să bulbucească, așa că am pus și pastele și le-am fiert fix 6 minute. În untul topit am tras puțin sparanghelul și mazărea, am adăugat sarea, piperul, coaja și zeama de lămâie, apoi pastele și cu încă vreo 2 linguri cu apă în care au fiert pastele. Am dat focul mai tare și le-am amestecat bine pe toate, le-am ținut pe foc aproximativ 3 minute, apoi le-am pus în farfurie, am ras puțin parmezan și le-am mâncat repejor, repejor. 
     Mă repet, știu, dar nu mă pot stăpâni :)). Delicioase, sosul de unt cu lămâie merge de minune cu sparanghelul și mazărea fină, pastele astea sunt gustoase, gustoase și împreună sunt un fel pe care l-aș mânca oricând cu mare drag :).

Poftă bună!



Comentarii

Postări populare de pe acest blog

File de somn la tigaie în unt și lămâie

     Nu țin minte să fi luat și gătit vreodată somn, sinceră să fiu. Mama ne făcea când eram mici, pane, și dispărea ca prin minune. De când cu toate felurile de pește apărute pe piață, eu una mă simt uneori debusolată, așa că  mă uit după chestii simple, care nu necesită mare filosofie când vine vorba de pregătit, să fie proaspăt și cu puține oase. De aceea, poate, prefer somonul sau păstrăvul, sunt pești cu o carne gustoasă, nu au oase mici și cele pe care le au se scot ușor, se fac repede. Și recunosc faptul că nu m-am documentat din cale afară în ceea ce privește pregătirea altor feluri de pește, așa că am rămas fidelă față de cele anterior menționate (nu am luat în discuție conservele de pește și nici fileul de pește afumat, ele sunt altă mâncare de pește). Așa că ieri, plimbându-mă prin piață, am trecut și pe la pescărie să întreb de pește pentru Crăciun (da, așa sunt eu mai ciudată și m-am hotărât să fac ceva cu pește, că altă carne nu mănânc). Și mi...

Gogoși cu maia la cuptor

     Când mă gândesc la gogoși, invariabil îmi aduc aminte de gogoșile făcute de mamaia mea, întotdeauna într-o cantitate impresionantă (vreo 2 ligheane mari, în care făcea toamna și gemul de prune), ninse cu zahăr pudră, simple sau umplute cu dulceață sau creme felurite, una mai delicioasă decât cealaltă. Nu m-am încumetat să fac până acum gogoși nu din neștiință sau lene, ci doar pentru că acum, deși pofta mă mai încolțește, nu mă încântă ideea de baie de ulei, deși n-ar fi așa o tragedie dacă m-aș rezuma și eu ca omul la 1-2 bucăți (mda, s-o credă mutu' că aș putea să mă mai opresc :)) ). Și apoi nici drojdie n-am mai folosit de multă vreme (cred că se face mai bine de un an), așa că am tot amânat momentul, am găsit substitute ( gogoșelele astea chiar au fost gustoase și rapid de preparat) și tot n-am făcut (de cumpărat nici măcar nu m-am gândit, căci sunt tare mofturoasă la chestiile provenite din bucătăriile stradale). Dar într-un final mi-am luat inima în dinți...

Cornuri cu maia

     Nu m-am gândit la ceva anume când am făcut rețeta asta, vroiam doar să fie ceva cu maia, să fie și dulce, de Moș Nicolae mi-a mai venit apoi în gând. Căci nu îl putem aștepta pe Moșu' fără ceva bun, nu? Și așa au ieșit cornurile de față, rumene și grăsunici, umplute cu lucruri diverse, ce sper să vă încânte. Ingrediente Aluat 230g maia albă, hidratare 50% 250g lapte de cocos (eu am avut o cremă de cocos pe care am diluat-o cu apă) 350g făină (250g făină albă, 100g făină de secară) 1 linguriță sare 2 linguri miere 1/4 cană unt de cocos topit Umplutura - rahat tăiat felii și magiun de prune cu miez de nucă.      Am amestecat maiaua cu laptele de cocos și făina și le-am lăsat cam o oră într-un vas acoperit. Am presărat apoi sarea, am adăugat miere, frământând aluatul în vas  . Apoi am început să adaug cu lingura untul de cocos, împachetând în continuare aluatul circular în vas. La un moment dat, cam când î...