Treceți la conținutul principal

Smoothie antioxidant



     Încă o provocare de la Gustos.ro, în colaborare cu Philips -  „Castig timp cu Philips si Gustos.ro” , pe care mi-am spus că trebuie să o accept, având în vedere că are și un câștig pe măsură - timp liber (câștigat prin folosirea aparatelor firmei menționate) ! Așa că am început să visez cam ce aș face cu timpul liber (deși sunt într-o perioadă destul de relaxată, nu pot spune că timpul liber îmi prisosește). Păi aș putea face experimente noi (în bucătărie, unde altundeva?!), m-aș documenta pentru proiecte noi, aș mai citi, poate mi-aș lua frumușel cartea și pe Mițulina și am face o plimbare prin parc, să stăm la soare, că tot a venit vremea frumoasă :). Mi-au mai venit buluc în cap multe alte idei frumoase și încă o dată m-am gândit cu mare bucurie la minunile tehnicii moderne menită să ne ajute. Și veselă ca o ciripitoare într-o zi însorită, mi-am zis că dacă tot e să mă bucur de toate lucrurile frumoase din viața asta, m-aș bucura să și trăiesc pe măsură. Și cum ziua bună și viața frumoasă încep de dimineață, un mic dejun vitaminizant, sănătos și gustos e un prim pas în îndeplinirea obiectivelor pe termen lung :P. Și am concentrat într-un smoothie minunat multe dintre cadourile pe care ni le-a lăsat natura la îndemână pentru a ne face viața mai frumoasă și mai sănătoasă. După cum urmează:

  • 200g fructe de pădure (mure, zmeură, afine, merișoare)
  • 2 linguri semințe de chia
  • 2 linguri fructe de goji
  • 400ml lapte semidegresat
  • 2 linguri miere de albine
  •  1 lingură sirop de arțar (opțional, eu am pus pentru că îmi place aroma de caramel pe care o are)
  • 1 linguriță extract de vanilie
  • 1/4 linguriță scorțișoară măcinată
     Au mers toate în blender până s-au omogenizat. Cam trei porții mi-au ieșit din cantitățile sus amintite. Și pentru a mai îmbogăți micul dejun și cu grăsimi sănătoase, am mai făcut niște clătite cu miere și nuci, dar despre ele o să vă povestesc altă dată :). Ce vă pot spune acum este că au mers de minune toate, iar eu am început o nouă zi minunată, ceea ce vă doresc și vouă!

Poftă bună!




PS. Pentru că este un concurs, trebuie să dați cu votul (voi), pentru a câștiga (eu) :P. Unde? Aici. Când? Toată săptămâna. Ce? Smoothie-ul meu, normal :D. Cine votează primește un suculeț bun de la mine (dacă voi câștiga) ;).

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

File de somn la tigaie în unt și lămâie

     Nu țin minte să fi luat și gătit vreodată somn, sinceră să fiu. Mama ne făcea când eram mici, pane, și dispărea ca prin minune. De când cu toate felurile de pește apărute pe piață, eu una mă simt uneori debusolată, așa că  mă uit după chestii simple, care nu necesită mare filosofie când vine vorba de pregătit, să fie proaspăt și cu puține oase. De aceea, poate, prefer somonul sau păstrăvul, sunt pești cu o carne gustoasă, nu au oase mici și cele pe care le au se scot ușor, se fac repede. Și recunosc faptul că nu m-am documentat din cale afară în ceea ce privește pregătirea altor feluri de pește, așa că am rămas fidelă față de cele anterior menționate (nu am luat în discuție conservele de pește și nici fileul de pește afumat, ele sunt altă mâncare de pește). Așa că ieri, plimbându-mă prin piață, am trecut și pe la pescărie să întreb de pește pentru Crăciun (da, așa sunt eu mai ciudată și m-am hotărât să fac ceva cu pește, că altă carne nu mănânc). Și mi...

Gogoși cu maia la cuptor

     Când mă gândesc la gogoși, invariabil îmi aduc aminte de gogoșile făcute de mamaia mea, întotdeauna într-o cantitate impresionantă (vreo 2 ligheane mari, în care făcea toamna și gemul de prune), ninse cu zahăr pudră, simple sau umplute cu dulceață sau creme felurite, una mai delicioasă decât cealaltă. Nu m-am încumetat să fac până acum gogoși nu din neștiință sau lene, ci doar pentru că acum, deși pofta mă mai încolțește, nu mă încântă ideea de baie de ulei, deși n-ar fi așa o tragedie dacă m-aș rezuma și eu ca omul la 1-2 bucăți (mda, s-o credă mutu' că aș putea să mă mai opresc :)) ). Și apoi nici drojdie n-am mai folosit de multă vreme (cred că se face mai bine de un an), așa că am tot amânat momentul, am găsit substitute ( gogoșelele astea chiar au fost gustoase și rapid de preparat) și tot n-am făcut (de cumpărat nici măcar nu m-am gândit, căci sunt tare mofturoasă la chestiile provenite din bucătăriile stradale). Dar într-un final mi-am luat inima în dinți...

Cornuri cu maia

     Nu m-am gândit la ceva anume când am făcut rețeta asta, vroiam doar să fie ceva cu maia, să fie și dulce, de Moș Nicolae mi-a mai venit apoi în gând. Căci nu îl putem aștepta pe Moșu' fără ceva bun, nu? Și așa au ieșit cornurile de față, rumene și grăsunici, umplute cu lucruri diverse, ce sper să vă încânte. Ingrediente Aluat 230g maia albă, hidratare 50% 250g lapte de cocos (eu am avut o cremă de cocos pe care am diluat-o cu apă) 350g făină (250g făină albă, 100g făină de secară) 1 linguriță sare 2 linguri miere 1/4 cană unt de cocos topit Umplutura - rahat tăiat felii și magiun de prune cu miez de nucă.      Am amestecat maiaua cu laptele de cocos și făina și le-am lăsat cam o oră într-un vas acoperit. Am presărat apoi sarea, am adăugat miere, frământând aluatul în vas  . Apoi am început să adaug cu lingura untul de cocos, împachetând în continuare aluatul circular în vas. La un moment dat, cam când î...