Încă un mic dejun întârziat, cum bine îi șade omului muncii la sfârșit de săptămână.
Am încins tigaia și am pus puțin ulei de măsline, în care am călit vreo 3 căței de usturoi tocați. Am adăugat și 6 ciuperci Champignon, tăiate felii, le-am învârtit prin tigaie un minut, două, la foc iute și le-am stins cu puțin vin alb. Am mai pus 2 linguri cu smântână și de legat am adăugat o linguriță cu făină de castane (de la Plafar am luat, e bun ca agent de îngroșare, în locul făinii normale de grâu). Am mai turnat jumătate de pahar cu lapte și am lăsat să mai fiarbă un minut, două, am fărâmițat și o bucată de brânză cu mucegai albastru (30g), am presărat niște piper măcinat și am ras puțină nucșoară (câte un vârf de cuțit din fiecare), sare n-am mai pus, că era suficient de sărată de la brânza cu mucegai. Am mai lăsat la foc moale să se topească brânza.
Între timp, în altă tigaie încinsă, stropită cu nițel ulei de măsline, am pus două felii de pâine la care am decupat o parte din mijloc, le-am întors după un minut și am spart în mijloc câte două ouă de prepeliță (merge și cu un ou de găină). Am sărat, am piperat, am lăsat să se coaguleze albușurile, vreo 2 minute.
Pe farfurie am turnat sosul de ciuperci, peste am pus feliile de pâine cu ouă și am mai ras niște brânză de Horezu (dacă aveți, parmezan) și am presărat summac. Am mâncat cu mare poftă, căci după atâta somn astă noapte îmi era cam foame, recunosc. Dar a fost și tare bun! :)
Poftă bună!
Comentarii
Trimiteți un comentariu