Treceți la conținutul principal

Panna cotta de vanilie cu pară în sos de vin


   Am mâncat sâmbăta trecută așa ceva la Bistro Montignac și mi s-a făcut poftă, dar cum timp n-am să dau fuga până acolo de fiecare dată când mi se pune mie piticul, am hotărât să fac acasă. Bine am făcut, bine a ieșit. Pentru cei care n-au treabă cu vreo dietă sau cu dulcele, se poate înlocui extractul de stevie - îndulcitor cu zahăr (o să scriu lângă și cam cât cred eu c-ar fi ok, dar acuma e și după gust, ce pot să zic? :P).

   Ingrediente:
   Pentru panna cotta
  • 200ml frișcă lichidă
  • 500ml lapte integral
  • 4g extract de stevie-îndulcitor (eu aș pune 100g de zahăr)
  • 1 baton de vanilie
  • 8 foi de gelatină (eu am găsit în Auchan, de la Dr. Oetker și taaare m-am bucurat, că n-am mai găsit nicăieri) sau 1 pliculeț și jumătate gelatină pudră
   Foile de gelatină le-am înmuiat în apă rece aproximativ 5 minute, iar laptele, smântâna, stevia și batonul de vanilie (pe care l-am crestat) le-am pus pe foc mic, să se încălzească ușor. Când s-a înmuiat gelatina, am stors-o de apă și apoi am pus-o în amestecul de pe foc și am amestecat mereu, având grijă să nu fiarbă, până s-a dizolvat. Apoi am dat vasul la o parte de pe foc, l-am lăsat să se răcescă, am pregătit formele și am pus panna cotta în ele, apoi le-am dat la frigider. Eu am pus în forme niște folie alimentară, să pot s-o scot mai ușor apoi. Le-am lăsat peste noapte la rece și a doua zi le-am aranjat frumos și le-am montat cu perele în vin.

   Pentru para în vin
  • 1 pară mai tărișoară (eu am luat din soiul Williams)
  • 1 pahar cu vin roșu demidulce
  • 1 lingură zahăr (eu am folosit din cel tip mesală, de la Billington's, dar nu-i musai, merge și cu zahăr brun)
  • 1 bucată anason stelat
  • 1 băț de scorțișoară
  • 1/2 baton de vanilie
  • 1 linguriță esență de vanilie
   Le-am pus pe foc, până s-a topit zahărul, apoi am pus para curățată și tăiată felii până s-a înmuiat puțin, dar nu de tot, apoi am scos bucățelele de pară și am mai lăsat sosul pe foc, să mai scadă și să se mai lege. L-am lăsat să se răcorească  și apoi l-am turnat peste panna cotta, am aranjat și feliile de pară și ...

Voilà!!!


Poftă bună!



PS. Oaaaaaaaaaaaaw! Acum că am și mâncat o porție trebuie să spun ceva, numai că nu mai știu ce să spun decât ... oaaaaaaaaaaw! 

Comentarii

  1. Răspunsuri
    1. Mulțumesc frumos, arată cum arată, dar gustul e nemaipomenit și asta nu doar pentru că am făcut-o eu :P Sosul e o nebunie, aromat și puternic, iar panna cotta e delicată și usor înmiresmată de vanilie. Împreună chiar fac o impresie deosebită :)

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

File de somn la tigaie în unt și lămâie

     Nu țin minte să fi luat și gătit vreodată somn, sinceră să fiu. Mama ne făcea când eram mici, pane, și dispărea ca prin minune. De când cu toate felurile de pește apărute pe piață, eu una mă simt uneori debusolată, așa că  mă uit după chestii simple, care nu necesită mare filosofie când vine vorba de pregătit, să fie proaspăt și cu puține oase. De aceea, poate, prefer somonul sau păstrăvul, sunt pești cu o carne gustoasă, nu au oase mici și cele pe care le au se scot ușor, se fac repede. Și recunosc faptul că nu m-am documentat din cale afară în ceea ce privește pregătirea altor feluri de pește, așa că am rămas fidelă față de cele anterior menționate (nu am luat în discuție conservele de pește și nici fileul de pește afumat, ele sunt altă mâncare de pește). Așa că ieri, plimbându-mă prin piață, am trecut și pe la pescărie să întreb de pește pentru Crăciun (da, așa sunt eu mai ciudată și m-am hotărât să fac ceva cu pește, că altă carne nu mănânc). Și mi...

Gogoși cu maia la cuptor

     Când mă gândesc la gogoși, invariabil îmi aduc aminte de gogoșile făcute de mamaia mea, întotdeauna într-o cantitate impresionantă (vreo 2 ligheane mari, în care făcea toamna și gemul de prune), ninse cu zahăr pudră, simple sau umplute cu dulceață sau creme felurite, una mai delicioasă decât cealaltă. Nu m-am încumetat să fac până acum gogoși nu din neștiință sau lene, ci doar pentru că acum, deși pofta mă mai încolțește, nu mă încântă ideea de baie de ulei, deși n-ar fi așa o tragedie dacă m-aș rezuma și eu ca omul la 1-2 bucăți (mda, s-o credă mutu' că aș putea să mă mai opresc :)) ). Și apoi nici drojdie n-am mai folosit de multă vreme (cred că se face mai bine de un an), așa că am tot amânat momentul, am găsit substitute ( gogoșelele astea chiar au fost gustoase și rapid de preparat) și tot n-am făcut (de cumpărat nici măcar nu m-am gândit, căci sunt tare mofturoasă la chestiile provenite din bucătăriile stradale). Dar într-un final mi-am luat inima în dinți...

Cornuri cu maia

     Nu m-am gândit la ceva anume când am făcut rețeta asta, vroiam doar să fie ceva cu maia, să fie și dulce, de Moș Nicolae mi-a mai venit apoi în gând. Căci nu îl putem aștepta pe Moșu' fără ceva bun, nu? Și așa au ieșit cornurile de față, rumene și grăsunici, umplute cu lucruri diverse, ce sper să vă încânte. Ingrediente Aluat 230g maia albă, hidratare 50% 250g lapte de cocos (eu am avut o cremă de cocos pe care am diluat-o cu apă) 350g făină (250g făină albă, 100g făină de secară) 1 linguriță sare 2 linguri miere 1/4 cană unt de cocos topit Umplutura - rahat tăiat felii și magiun de prune cu miez de nucă.      Am amestecat maiaua cu laptele de cocos și făina și le-am lăsat cam o oră într-un vas acoperit. Am presărat apoi sarea, am adăugat miere, frământând aluatul în vas  . Apoi am început să adaug cu lingura untul de cocos, împachetând în continuare aluatul circular în vas. La un moment dat, cam când î...