Și pentru că a mea carnivoră soră mă tot întreabă ce am mai făcut de mâncare ( a se înțelege bine, dacă nu are carne, nu-i mâncare serioasă, cred că totuși asta nu se referă la dulciuri :P), m-am grăbit să vă împărtășesc și rețeta asta rapidă de piept de pui umplut. Pieptul (eu am avut 4 bucăți) se curăță, se spală și se usucă cu prosoape de hârtie, se sărează și se piperează, apoi în fiecare se face un buzunar care se umple cu următoarea compoziție: cremă de brânză (eu am luat din cea de la MegaImage, marca proprie) amestecată cu frunze de busuioc, mentă, pătrunjel și usturoi, pe care le-am mărunțit în blender. Se prinde buzunarul cu scobitori și se pune pieptul de pui într-o tavă, se toarnă peste o cană cu zeamă de carne (dacă nu aveți, puteți folosi puțină apă) și un pahar de vin alb. Se dă la cuptorul preîncălzit la 180 de grade C cam vreo 40de minute, până-i pieptul rumenit. Să-l mai întorceți din când în când sau să mai turnați peste el din zeama din tavă să n...
... bucătăreala mea cea de toate zilele