Pentru că astăzi prăznuim Sfinții 40 de Mucenici, obiceiul în Moldova este să se facă niște colăcei, în formă de 8, copți și unși cu miere, apoi presărați cu miez de nucă măcinat. De obicei sunt făcuți cu aluat de pâine, de post, dar se mai fac (cum a fost cazul și anul acesta) și din aluat de cozonac. În zonele din Muntenia și Dobrogea se fac mucenicii mici și se fierb în apă cu miere, condimente și miez de nucă. Mie îmi plac mai mult cei moldovenești, recunosc, cu ei fiind obișnuită din copilărie, când făcea bunica mea de la Bacău (mamaia la Craiova nu făcea, că acolo nu e obiceiul ăsta). Singurul lucru care nu prea era pe placul meu era faptul că nu mi se păreau suficient de însiropați, însă acum, că am trecut eu la prestat, am remediat cu succes această mică problemă :P. Am trișat puțin la aluat, pentru că am folosit mașina de pâine pentru frământat, dar intrasem în criză de timp și mai aveam încă o groază de alte lucruri de făcut, așa că am ales varianta asta ajutătoare. Pentru aluat am folosit:
- 1kg făină albă (Boromir)
- 150g unt
- 200ml lapte
- 4 ouă
- 50g drojdie proaspătă
- 1 lingură zahăr brut
- 3 linguri miere
- 1/2 linguriță sare
- 1 lingură ulei
- miezul de la 1/2 baton de vanilie
- 1 linguriță coajă uscată de portocală
Laptele l-am pus la încălzit pe foc împreună cu untul tăiat bucăți și batonul de vanilie de la care am luat miezul și le-am ținut pe foc până s-a înfierbântat laptele, dar nu să dea în clocot, amestecând să se topească untul. Temperatura trebuie să fie una suportabilă dacă bagi un deget în amestecul lichid (în jur de 40-45 grade C). Miezul de la batonul de vanilie l-am amestecat cu ouăle și sarea și le-am bătut bine, apoi am adăugat și coaja de portocală. Drojdia am amestecat-o cu o lingură de zahăr până s-a lichefiat și am lăsat-o puțin la o parte, să se activeze. Am pus în cuva mașinii în ordine ingredientele (amestecul de lapte, amestecul de ouă, uleiul, mierea, făina cernută și la final drojdia) și am pornit-o pe programul de frământat. După ce a început să dospească am luat jumătate din aluat și l-am pus în alt vas, pentru că risca să dea pe dinafară. Am lăsat să crească până și-a dublat volumul, apoi am scos aluatul (i-am făcut în 3 ture, am luat din aluat cât am avut nevoie, restul a rămas acoperit să se mai odihnească, nu l-am deranjat până n-am avut nevoie), l-am împărțit (în total mi-au ieșit în jur de 30, dar nu toate la fel de mari, acum rămâne la dorința fiecăruia, cam cât de mari sau mici vreți să fie), am modelat 8-urile, le-am pus în tavă și le-am acoperit cu folie unsă cu puțin unt și le-am mai lăsat să crească vreo 15-20 de minute, le-am uns cu ou bătut cu o lingură de lapte și am dat tava la cuptorul preîncălzit la 180-190 de grade C până s-au rumenit frumos (18-20 de minute). I-am scos și i-am lăsat câteva minute să se răcorească.
Între timp, am făcut și siropul : 2 căni cu apă amestecate cu o lingură mare cu miere, sucul de la o portocală, un praf de scorțișoară și coajă rasă de portocală. Le-am dat în clocot și la final am pus (asta de moft :D) o lingură de Cointreau (lichior de portocale). L-am lăsat 2 minute deoparte.
Apoi am luat mucenicii unul câte unul și i-am scăldat în sirop și pe față și pe dos, i-am scurs și i-am lăsat să se răcească. Apoi i-am glazurat.
Glazura : miere și nucă măcinată. Am uns cu miere, cu o pensulă, fețișoarele mucenicilor și apoi am presărat din belșug miez de nucă pisată (am pisat miezul de nucă în mojar, dacă nu aveți folosiți mașina de tocat sau puneți miezul de nucă într-o pungă și zdrobiți-l cu un sucitor sau o sticlă - cu grijă, să nu faceți mai multe).
Frumoși foc, gustoși - nu mai spun, mirosul din casă - o nebunie. Am început să-i dau de dimineață. Mai am! :) Și nu uitați, domnilor, astăzi aveți dezlegare la vin ;) . Merg de minune cu mucenici :)
Poftă bună!
Tocmai fac si eu dupa reteta ta! Multumesc pentru explicatiile detaliate!:)
RăspundețiȘtergereCu mare drag! Au ieșit foarte gustoși (părerea mea :)) )
Ștergere