Mie îmi place brânza. La nebunie. Orice fel de brânză. Nu cred că am întâlnit până acum fel de brânză care să nu-mi placă. O să mai încerc, cine știe, încă n-am încercat toate felurile. Pentru tarta asta am ales să fac atât crusta, cât și umplutura cu brânză. Și am ales două tipuri de brânză de oaie, pentru crustă urdă de oaie, pentru umplutură telemea nouă de oaie. Și muuuulte ierburi. Mult verde. Așa, ca de sezon. Rezultatul? O tartă înmiresmată, consistentă, dar în același timp ușoară, merge și al un picnic și la o gustare și ca aperitiv și la o cină. Părerea mea!
Pentru crustă am amestecat 500g urdă de oaie, 5 linguri ulei de măsline, 100g făină de alac (tot vreo 5 linguri, merge și cu făină albă, neagră, integrală, de care aveți la îndemână), puțină sare, piper alb și un praf de nucșoară. Am amestecat cu mâna până am obținut un aluat omogen. L-am împachetat în folie de plastic și l-am dat la frigider cam 45 de minute.
Pentru umplutură am amestecat 400g telemea de oaie puțin sărată, proaspătă, cu 200ml smântână de gătit (eu folosesc de la La Dorna, cu 15% grăsime), 1 legătură de leurdă, una de pătrunjel, una de mărar, 2 fire de ceapă verde, toate tocate mărunt, 1 linguriță mentă uscată, 1/2 linguriță piper măcinat, 7 ouă de prepeliță bătute puțin cu furculița (asta mai aveam prin frigider, puteți pune 2 ouă de găină) și am turnat compoziția peste blatul pe care l-am scos de la frigider și l-am întins cu mâna într-o formă de tartă unsă cu ulei de măsline (mie mi-a încăput într-o formă cu diametrul de 28cm).
Am dat tarta la cuptorul preîncălzit la 180 de grade C vreo 50 de minute, apoi am scos-o și am lăsat-o să se răcească. Puteți lăsa tarta în formă, că nu are nimic, în plus nu riscați să pățiți ca mine, că m-a ros curiozitatea cea mare să văd cum arată fără formă și cum nu se răcise complet, la mijloc era prinsă puțin și era cât pe ce să-mi cadă pe jos, mi s-a crăpat într-o parte, așa că am lăsat-o încolo de curiozitate și am păstrat tarta în formă. Puteți s-o scoateți mai ușor și nu riscați asemenea peripeții dacă aveți o formă cu fund detașabil sau puneți pe fundul formei niște hârtie de copt. Nu-i bai, totul a ieșit bine în final și tarta a ieșit așa cum m-am așteptat. E bună și călduță, dar nu mi-a stat în gât nici când am mâncat-o azi de dimineață mai rece, de la frigider. Merge cu o porție de iaurt lângă, sau cu o salată de roșii.
Poftă bună!
Comentarii
Trimiteți un comentariu