Ce mă poate binedispune pe mine într-o zi în care lucrurile nu sunt chiar așa de bune și frumoase? Oameni dragi alături, soarele care strălucește, o carte frumoasă și cu siguranță ceva bun. Mi-ar plăcea să fiu și eu răsfățată cu ceva bun de altcineva, uneori, dar cum asta nu se prea întâmplă, tot eu sunt responsabilă de ridicarea moralului propriu și personal. Și cum a trebuit să mă mobilizez în acest sens, am ales o rețetă simplă, însă dragă mie, parfumatele și delicioasele muffins cu afine și lămâie. Se fac repede, sunt perfecte pentru o după amiază însorită sau o dimineață grăbită.
Ingrediente
- 1 cană făină integrală
- 1/2 cană făină de mălai (nu este mălai, e ca o făină, eu am avut de la Bio Green)
- 1/4 linguriță sare
- 1 linguriță praf de copt
- 1/2 linguriță bicarbonat de sodiu
- 2 ouă
- 1/4 cană ulei
- 1/4 cană miere
- 1 lingură limoncello
- coaja rasă de la o lămâie
- 1 cană afine spalate și scurse bine
- zahăr brut granulat (în care țin eu câteva batoane de vanilie pentru aromă) pentru presărat, cam 1/2 de linguriță pentru fiecare muffin
Am amestecat separat ingredientele uscate și cele umede, apoi le-am combinat, amestecând puțin, doar până la o combinare a celor două compoziții, apoi am adăugat 3/4 din afine și le-am amestecat cu mare grijă. Am pregătit tava de muffins cu hârtiuțe colorate, cu lingura de înghețată am turnat din compoziție, la final am presărat în fiecare formă restul de afine și zahărul brut granulat. Am dat tava la cuptorul preîncălzit la 180 de grade C pentru aproximativ 25 de minute.
Poftă bună!
Comentarii
Trimiteți un comentariu