Și de parcă nu era de ajuns bunătatea cu dovleac pe care am făcut-o, mi s-a pus piticul să fac ceva cu gris. N-am mai mâncat gris de nu mai țin minte când și cum grisul simplu parcă nu era de ajuns, m-am tot uitat eu și am scotocit prin rețetele mele și am dat peste câte ceva, dar nu prea mi-au plăcut, așa că tot la o combinată am ajuns. Și a ieșit ... foarte bine și foarte bună! Da, știu, tot timpul spun că mi-a ieșit bine, că sunt nemaipomenite, dar dacă așa e ... ce să fac? De rețete nașpa și care nu ies nu are nimeni chef, cred :)) Și dacă mai dau cu bâta-n baltă, ați văzut că fac rectificările de rigoare și să știți că la un moment dat revin asupra rețetei buclucașe și o fac eu să iasă bine, să se bucure toată lumea ;) Eu vă las să vedeți ce mi-a ieșit și (asta pentru cine citește și a și mâncat din ce am făcut) aștept comentariile. :)
Cum spuneam, budinca mea de griș nu e foarte complicată. Am luat 1l de lapte și l-am pus la fiert cu 2 linguri de zahăr demerara (în care țin eu câteva păstăi de vanilie să-i dea aromă), 100g de unt și jumătate de păstaie de vanilie tăiată pe jumătate. Când a început să bulbucească, am pus în ploaie 200g de gris și am amestecat cu un tel, bine, bine, să nu facă cocoloașe și am amestecat așa, până s-a fiert. L-am dat la o parte să se răcorească și când s-a întâmplat asta, am înglobat în compoziție 4 gălbenușuri, unul câte unul, apoi 5 albușuri bătute spumă (unul îmi rămăsese de la ruloul cu dovleac) și am mai pus 2 lingurițe cu apă de flori de portocali, așa, de aromă. Am uns cu unt o tavă și am pus compoziția în ea, am nivelat-o și am pus frumușel, aliniate, sferturi de smochine proaspete. Deasupra am picurat o lingură de miere pe toată suprafața și am băgat tava la cuptorul preîncălzit la 165-170 de grade C. Trebuia să stea cam 30-35 de minute acolo, dar pentru că m-am luat cu treaba, am uitat, sinceră să fiu, de ea și am scos-o din cuptor cam după 45 de minute. N-a pățit nimic, doar mierea s-a mai scurs puțin pe margini și s-a caramelizat, dar mie, una, îmi place caramelul, așa că nu m-a deranjat prea tare. :P Am lăsat-o să se răcească și am tăiat-o în pătrate. Am mâncat o porție cu ricotta amestecată cu puțin zahăr pudră și o idee de esență de vanilie. Bun, bun, bun! Nu mă credeți? Încercați! :D
Poftă bună!
Dumnezeule mare! Mariana, crede-ma, esti super tare!ti-am "savurat" toate retetele, sunt minunate, n-am apucat sa te felicit personal, dar voi recomanda blogul tuturor gurmanzilor si,cu siguranta, daca fac rost de fonduri deschidem un restaurant! te pup
RăspundețiȘtergere:)) Saru'mana, draguta! Sunt bune, nu sunt bune, asta decide fiecare, eu le fac pentru mine(uneori si pentru cine se nimereste pe la mine :D ) si le mananc, deci pentru mine sunt :P
RăspundețiȘtergere