Așa făcea omleta mamaia mea de la Craiova. Și era cea mai bună din lume, nu doar pentru că era făcută de ea, căci orice ieșea din mâna ei era o adevărată operă de artă, fie că era ceva de mâncare, fie de îmbrăcat sau alte minunății de artizanat, ci pentru că avea în ea toate lucrurile bune care îmi plăceau, roșii bune coapte, cepă verde dulce, ouă proaspete și brânzică bună. De la ea cred că am moștenit dragul de a face mâncare. Mi-e dor de bucatele făcute de ea cu drag pentru noi toți, de cum cânta în bucătărie în timp ce trebăluia și de surâsul ei blând și râsul vesel când ne vedea pe toți adunați în jurul mesei îmbelșugate, bulucindu-ne să gustăm din toate minunățiile pregătite cu atâta drag. Mai am câteva dintre rețetele ei, o să mai caut prin caietul meu de rețete și o să mai fac, pentru că așa o simt aproape de mine. :)
La bază, am păstrat ingredientele pe care le folosea și ea, am mai adăugat ceva condimente de-ale mele și în loc de telemeaua veche pe care o rădea deasupra, eu am pus nițică telemea de capră. Am tocat 3 fire de ceapă verde și le-am înmuiat într-o lingură de ulei de măsline în tigaie, apoi am adăugat o roșie tăiată în cubulețe. Am turnat deasupra amestecul obținut din 2 ouă bătute cu 2 linguri de lapte, un praf de sare, o linguriță de busuioc uscat, jumătate de linguriță de cimbru uscat și o jumătate de linguriță de boia iute. Am pus capacul deasupra tigăii și am lăsat la foc molcom să se coacă ouăle bine. Când au fost gata, am sfărâmat puțină telemea de capră și am mâncat bunătatea asta cu lipie, așa, cu mâna. Aș fi mâncat direct din tigaie, dar era fierbinte și apoi trebuia să fac și ceva poze, în caz că nu mă credeați :P Mamaia mea punea roșii din acelea coapte, vara și lăsa mai multă zeamă, în care puteam întinde pâinica. Bună de tot era, dar nici a mea n-a ieșit rea. Deloc! ;)
Poftă bună!
 |
| În tigaie ... |
 |
| ... și în farfurie! |
Comentarii
Trimiteți un comentariu