Treceți la conținutul principal

Omletă ca la mamaia


   Așa făcea omleta mamaia mea de la Craiova. Și era cea mai bună din lume, nu doar pentru că era făcută de ea, căci orice ieșea din mâna ei era o adevărată operă de artă, fie că era ceva de mâncare, fie de îmbrăcat sau alte minunății de artizanat, ci pentru că avea în ea toate lucrurile bune care îmi plăceau, roșii bune coapte, cepă verde dulce, ouă proaspete și brânzică bună. De la ea cred că am moștenit dragul de a face mâncare. Mi-e dor de bucatele făcute de ea cu drag pentru noi toți, de cum cânta în bucătărie în timp ce trebăluia și de surâsul ei blând și râsul vesel când ne vedea pe toți adunați în jurul mesei îmbelșugate, bulucindu-ne să gustăm din toate minunățiile pregătite cu atâta drag. Mai am câteva dintre rețetele ei, o să mai caut prin caietul meu de rețete și o să mai fac, pentru că așa o simt aproape de mine. :)
   La bază, am păstrat ingredientele pe care le folosea și ea, am mai adăugat ceva condimente de-ale mele și în loc de telemeaua veche pe care o rădea deasupra, eu am pus nițică telemea de capră. Am tocat 3 fire de ceapă verde și le-am înmuiat într-o lingură de ulei de măsline în tigaie, apoi am adăugat o roșie tăiată în cubulețe. Am turnat deasupra amestecul obținut din 2 ouă bătute cu 2 linguri de lapte, un praf de sare, o linguriță de busuioc uscat, jumătate de linguriță de cimbru uscat și o jumătate de linguriță de boia iute. Am pus capacul deasupra tigăii și am lăsat la foc molcom să se coacă ouăle bine. Când au fost gata, am sfărâmat puțină telemea de capră și am mâncat bunătatea asta cu lipie, așa, cu mâna. Aș fi mâncat direct din tigaie, dar era fierbinte și apoi trebuia să fac și ceva poze, în caz că nu mă credeați :P Mamaia mea punea roșii din acelea coapte, vara și lăsa mai multă zeamă, în care puteam întinde pâinica. Bună de tot era, dar nici a mea n-a ieșit rea. Deloc! ;)
Poftă bună!
În tigaie ...

... și în farfurie!

Etichete:

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

File de somn la tigaie în unt și lămâie

     Nu țin minte să fi luat și gătit vreodată somn, sinceră să fiu. Mama ne făcea când eram mici, pane, și dispărea ca prin minune. De când cu toate felurile de pește apărute pe piață, eu una mă simt uneori debusolată, așa că  mă uit după chestii simple, care nu necesită mare filosofie când vine vorba de pregătit, să fie proaspăt și cu puține oase. De aceea, poate, prefer somonul sau păstrăvul, sunt pești cu o carne gustoasă, nu au oase mici și cele pe care le au se scot ușor, se fac repede. Și recunosc faptul că nu m-am documentat din cale afară în ceea ce privește pregătirea altor feluri de pește, așa că am rămas fidelă față de cele anterior menționate (nu am luat în discuție conservele de pește și nici fileul de pește afumat, ele sunt altă mâncare de pește). Așa că ieri, plimbându-mă prin piață, am trecut și pe la pescărie să întreb de pește pentru Crăciun (da, așa sunt eu mai ciudată și m-am hotărât să fac ceva cu pește, că altă carne nu mănânc). Și mi...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Gogoși cu maia la cuptor

     Când mă gândesc la gogoși, invariabil îmi aduc aminte de gogoșile făcute de mamaia mea, întotdeauna într-o cantitate impresionantă (vreo 2 ligheane mari, în care făcea toamna și gemul de prune), ninse cu zahăr pudră, simple sau umplute cu dulceață sau creme felurite, una mai delicioasă decât cealaltă. Nu m-am încumetat să fac până acum gogoși nu din neștiință sau lene, ci doar pentru că acum, deși pofta mă mai încolțește, nu mă încântă ideea de baie de ulei, deși n-ar fi așa o tragedie dacă m-aș rezuma și eu ca omul la 1-2 bucăți (mda, s-o credă mutu' că aș putea să mă mai opresc :)) ). Și apoi nici drojdie n-am mai folosit de multă vreme (cred că se face mai bine de un an), așa că am tot amânat momentul, am găsit substitute ( gogoșelele astea chiar au fost gustoase și rapid de preparat) și tot n-am făcut (de cumpărat nici măcar nu m-am gândit, căci sunt tare mofturoasă la chestiile provenite din bucătăriile stradale). Dar într-un final mi-am luat inima în dinți...
2 comentarii
Citiți mai multe

Focaccia cu must, struguri şi nuci

       A venit şi toamna şi odată cu ea bogăţia de fructe dulci şi gustoase, pe care abia aşteptam să le savurez în toate felurile posibile. Şi pentru că am avut norocul să fac o incursiune pe plaiurile olteneşti, am revenit cu portbagajul plin de bunătăţi. Nu am poze doveditoare, dar am martori, dacă nu mă credeţi. :P       Am petrecut două zile, ce-i drept cam ploioase, dar minunate, într-un sat mic din Dolj, unde stă tatăl prietenei mele. Un mic colţ de rai, încărcat de bogăţia pământului roditor, unde aş putea sta înconjurat de cuţii cei frumoşi şi deştepţi şi pisicuţele alintate şi independente ale lui nenea Jean, o vară întreagă! Căci da, dragii mei, cum credeţi că aş fi putut eu sta acolo fără să mă bag în seamă cu drăgălaşii ăştia? Şi da, mi-am reconfirmat că dacă ar fi să îmi fac un refugiu căruia să-i spun acasă, musai pe pământ ar trebui să fie şi neapărat populat şi în casă şi pe-afară de copii blănoşi. :D   ...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe