Treceți la conținutul principal

Prăjitură cu făină de mălai, afine și lămâie


   M-am jucat puțin și cu compoziția asta în sensul că am folosit un mălai foarte, foarte fin (cam ca făina, așa, luat de la Plafar) și făină integrală de speltă, combinație ce a dat o consistență deosebită prăjiturii mele iar în combinație cu zahărul de melasă, fructele și lămâia a rezultat o prăjitură savuroasă, pe care eu o recomand cu căldură ca tratație într-o după amiază leneșă, de savurat  alături de o ceașcă de cafea cu lapte sau un ceai aromat. 
  • 150g făină speltă
  • 100g mălai fin
  • 1 1/2 linguriță praf de copt
  • 1/2 linguriță bicarbonat de sodiu
  • 4 linguri zahăr tip melasă
  • 2 ouă
  • coaja și sucul de la 1 lămâie
  • 100g unt topit și răcit ușor
  • 200g afine (150 în compoziție, 50g pe fundul tăvii)
  • 150g iaurt
  • 2 linguri lapte
  • 2 linguri zahăr granulat (brut) pe fundul tăvii
  • unt pentru uns tava
    Am amestecat separat ingredientele uscate și cele umede, apoi le-am combinat, la sfârșit adăugând și afinele spălate și scurse bine. Pe fundul formei unse cu unt - în care am copt prăjitura - am presărat zahărul granulat și 50g de afine. Apoi am turnat compoziția și am dat prăjitura la cuptorul preîncălzit la 180 de grade C până a fost gata și a trecut testul scobitorii, aproximativ 45 de minute. Am lăsat-o în formă să se răcorească și apoi am răsturnat-o pe un platou. N-am mai ornat-o cu nimic, afinele așezate pe fundul tăvii s-au așezat frumos. Bună, bună!  

Poftă bună!





    Comentarii

    Postări populare de pe acest blog

    Gogoși cu maia la cuptor

         Când mă gândesc la gogoși, invariabil îmi aduc aminte de gogoșile făcute de mamaia mea, întotdeauna într-o cantitate impresionantă (vreo 2 ligheane mari, în care făcea toamna și gemul de prune), ninse cu zahăr pudră, simple sau umplute cu dulceață sau creme felurite, una mai delicioasă decât cealaltă. Nu m-am încumetat să fac până acum gogoși nu din neștiință sau lene, ci doar pentru că acum, deși pofta mă mai încolțește, nu mă încântă ideea de baie de ulei, deși n-ar fi așa o tragedie dacă m-aș rezuma și eu ca omul la 1-2 bucăți (mda, s-o credă mutu' că aș putea să mă mai opresc :)) ). Și apoi nici drojdie n-am mai folosit de multă vreme (cred că se face mai bine de un an), așa că am tot amânat momentul, am găsit substitute ( gogoșelele astea chiar au fost gustoase și rapid de preparat) și tot n-am făcut (de cumpărat nici măcar nu m-am gândit, căci sunt tare mofturoasă la chestiile provenite din bucătăriile stradale). Dar într-un final mi-am luat inima în dinți...

    File de somn la tigaie în unt și lămâie

         Nu țin minte să fi luat și gătit vreodată somn, sinceră să fiu. Mama ne făcea când eram mici, pane, și dispărea ca prin minune. De când cu toate felurile de pește apărute pe piață, eu una mă simt uneori debusolată, așa că  mă uit după chestii simple, care nu necesită mare filosofie când vine vorba de pregătit, să fie proaspăt și cu puține oase. De aceea, poate, prefer somonul sau păstrăvul, sunt pești cu o carne gustoasă, nu au oase mici și cele pe care le au se scot ușor, se fac repede. Și recunosc faptul că nu m-am documentat din cale afară în ceea ce privește pregătirea altor feluri de pește, așa că am rămas fidelă față de cele anterior menționate (nu am luat în discuție conservele de pește și nici fileul de pește afumat, ele sunt altă mâncare de pește). Așa că ieri, plimbându-mă prin piață, am trecut și pe la pescărie să întreb de pește pentru Crăciun (da, așa sunt eu mai ciudată și m-am hotărât să fac ceva cu pește, că altă carne nu mănânc). Și mi...

    Cornuri cu maia

         Nu m-am gândit la ceva anume când am făcut rețeta asta, vroiam doar să fie ceva cu maia, să fie și dulce, de Moș Nicolae mi-a mai venit apoi în gând. Căci nu îl putem aștepta pe Moșu' fără ceva bun, nu? Și așa au ieșit cornurile de față, rumene și grăsunici, umplute cu lucruri diverse, ce sper să vă încânte. Ingrediente Aluat 230g maia albă, hidratare 50% 250g lapte de cocos (eu am avut o cremă de cocos pe care am diluat-o cu apă) 350g făină (250g făină albă, 100g făină de secară) 1 linguriță sare 2 linguri miere 1/4 cană unt de cocos topit Umplutura - rahat tăiat felii și magiun de prune cu miez de nucă.      Am amestecat maiaua cu laptele de cocos și făina și le-am lăsat cam o oră într-un vas acoperit. Am presărat apoi sarea, am adăugat miere, frământând aluatul în vas  . Apoi am început să adaug cu lingura untul de cocos, împachetând în continuare aluatul circular în vas. La un moment dat, cam când î...