Treceți la conținutul principal

Biscuiţi cu brânză cedar



    M-am trezit ieri dimineaţă cu biscuiţii ăştia în minte, aşa că m-am avântat în bucătărie de la prima oră a dimineţii, în timp ce am pus cafeaua la făcut, la amestecat toate cele pentru obsesivii biscuiţi.
Am pus într-un vas 2 căni cu făină (una cu făină integrală de grâu, una cu făină de speltă), 2 linguriţe praf de copt, 2 linguriţe rase cu sare, ceva piper proaspăt măcinat şi 60g unt rece tăiat bucăţi mici. Am adăugat şi 2 căni cu lapte bătut şi o cană cu brânză cedar răzălită şi le-am amestecat cu o lingură până s-au adunat toate ingredientele. Am transferat aluatul pe planşeta presărată cu făină şi l-am frământat uşor, de vreo 3-4 ori, apoi l-am întins cu mâna, căci mi-a fost lene să caut sucitorul şi l-am decupat cu un pahar cu marginea înfăinată. Am pus biscuiţii în tavă, pe foaie de copt şi i-am mai lăsat vreo 10 minute  să se odihnească, apoi i-am uns cu niţel unt topit,  înainte de a băga tava la cuptorul preîncălzit la 180 de grade C pentru aproximativ 20 de minute. Am copt numai o tură (12 biscuiţi), restul i-am decupat şi i-am pus într-o pungă din aceea cu fermoar la congelator pentru data viitoare. 
     Sunt foate buni calzi, cu un pic de unt şi lapte bătut, aşa cum i-am mâncat şi eu, dar sunt ok şi reci, însă dacă aveţi posibilitatea, îi puteţi încălzi puţin la microunde, sau la cuptor, sau îi puteţi tăia în două şi prăji uşor. Și colegele mele au mâncat, reci, din păcate, spun eu, dar ele au fost foarte încântate și așa și au spus că sunt tare gustoși. Nu cred că m-au minciunit ... :P.  Oricum, merită încercaţi. Părerea mea! :)

Poftă bună!





Comentarii

Postări populare de pe acest blog

File de somn la tigaie în unt și lămâie

     Nu țin minte să fi luat și gătit vreodată somn, sinceră să fiu. Mama ne făcea când eram mici, pane, și dispărea ca prin minune. De când cu toate felurile de pește apărute pe piață, eu una mă simt uneori debusolată, așa că  mă uit după chestii simple, care nu necesită mare filosofie când vine vorba de pregătit, să fie proaspăt și cu puține oase. De aceea, poate, prefer somonul sau păstrăvul, sunt pești cu o carne gustoasă, nu au oase mici și cele pe care le au se scot ușor, se fac repede. Și recunosc faptul că nu m-am documentat din cale afară în ceea ce privește pregătirea altor feluri de pește, așa că am rămas fidelă față de cele anterior menționate (nu am luat în discuție conservele de pește și nici fileul de pește afumat, ele sunt altă mâncare de pește). Așa că ieri, plimbându-mă prin piață, am trecut și pe la pescărie să întreb de pește pentru Crăciun (da, așa sunt eu mai ciudată și m-am hotărât să fac ceva cu pește, că altă carne nu mănânc). Și mi...

Gogoși cu maia la cuptor

     Când mă gândesc la gogoși, invariabil îmi aduc aminte de gogoșile făcute de mamaia mea, întotdeauna într-o cantitate impresionantă (vreo 2 ligheane mari, în care făcea toamna și gemul de prune), ninse cu zahăr pudră, simple sau umplute cu dulceață sau creme felurite, una mai delicioasă decât cealaltă. Nu m-am încumetat să fac până acum gogoși nu din neștiință sau lene, ci doar pentru că acum, deși pofta mă mai încolțește, nu mă încântă ideea de baie de ulei, deși n-ar fi așa o tragedie dacă m-aș rezuma și eu ca omul la 1-2 bucăți (mda, s-o credă mutu' că aș putea să mă mai opresc :)) ). Și apoi nici drojdie n-am mai folosit de multă vreme (cred că se face mai bine de un an), așa că am tot amânat momentul, am găsit substitute ( gogoșelele astea chiar au fost gustoase și rapid de preparat) și tot n-am făcut (de cumpărat nici măcar nu m-am gândit, căci sunt tare mofturoasă la chestiile provenite din bucătăriile stradale). Dar într-un final mi-am luat inima în dinți...

Focaccia cu must, struguri şi nuci

       A venit şi toamna şi odată cu ea bogăţia de fructe dulci şi gustoase, pe care abia aşteptam să le savurez în toate felurile posibile. Şi pentru că am avut norocul să fac o incursiune pe plaiurile olteneşti, am revenit cu portbagajul plin de bunătăţi. Nu am poze doveditoare, dar am martori, dacă nu mă credeţi. :P       Am petrecut două zile, ce-i drept cam ploioase, dar minunate, într-un sat mic din Dolj, unde stă tatăl prietenei mele. Un mic colţ de rai, încărcat de bogăţia pământului roditor, unde aş putea sta înconjurat de cuţii cei frumoşi şi deştepţi şi pisicuţele alintate şi independente ale lui nenea Jean, o vară întreagă! Căci da, dragii mei, cum credeţi că aş fi putut eu sta acolo fără să mă bag în seamă cu drăgălaşii ăştia? Şi da, mi-am reconfirmat că dacă ar fi să îmi fac un refugiu căruia să-i spun acasă, musai pe pământ ar trebui să fie şi neapărat populat şi în casă şi pe-afară de copii blănoşi. :D   ...