Treceți la conținutul principal

Gratin de dovlecei cu telemea de oaie




    Şi dacă tot m-a tentat şi am luat ditai cantitatea de brânză, am mâncat cât am mâncat din caşul de capră şi cel de oaie, dar la temeaua asta sfărâmată nu m-am avântat aşa, pe gol, căci era un picuţ cam sărată pentru gustul meu. Şi cum plăcintă tocmai ce făcusem acum vreo 2 săptămâni, m-am hotărât să fac un gratin. Doi dovlecei stingheri aşteptau cuminţi în cutia cu legume, aşa că i-am executat cu mare artă pe răzătoarea minune, aceea care scoate felii subţiri. Am amestecat 500g de telemea sfărâmată de oaie cu 200g urdă dulce, 300g iaurt de capră, un praf de nucşoară şi un mănunchi de mărar tocat. Am uns un vas cu puţin unt şi am aşezat un start cu felii de dovlecei cât să acopăr tot fundul vasului, am pus o tură de compoziţie de brânză şi am tot stratificat până s-au terminat dovleceii şi brânza. Ultimul  strat a fost de dovlecei, iar deasupra am turnat amestecul obţinut dintr-o lingură cu smântână şi un ou, bătute bine, bine. Am dat vasul la cuptorul preîncălzit la 180 de grade C până s-a rumenit gratinul, cam 40 de minute. Cred că din cauza iaurtului şi a dovleceilor pe care nu i-am stors de apă gratinul meu a lăsat ceva zeamă, aşa că l-am mai ţinut puţin la cuptor, să nu mănânc, totuşi, ciorbă. A mai rămas puţină zeamă, dar nu m-a deranjat, că era bună :P.
    Am mâncat o porţie ca garnitură la friptura de pui la cuptor pe care am făcut-o după şi apoi încă o porţie simplă la cină. Asta pentru că mi-a plăcut tare, tare mult! :)

Poftă bună!





Comentarii

Postări populare de pe acest blog

File de somn la tigaie în unt și lămâie

     Nu țin minte să fi luat și gătit vreodată somn, sinceră să fiu. Mama ne făcea când eram mici, pane, și dispărea ca prin minune. De când cu toate felurile de pește apărute pe piață, eu una mă simt uneori debusolată, așa că  mă uit după chestii simple, care nu necesită mare filosofie când vine vorba de pregătit, să fie proaspăt și cu puține oase. De aceea, poate, prefer somonul sau păstrăvul, sunt pești cu o carne gustoasă, nu au oase mici și cele pe care le au se scot ușor, se fac repede. Și recunosc faptul că nu m-am documentat din cale afară în ceea ce privește pregătirea altor feluri de pește, așa că am rămas fidelă față de cele anterior menționate (nu am luat în discuție conservele de pește și nici fileul de pește afumat, ele sunt altă mâncare de pește). Așa că ieri, plimbându-mă prin piață, am trecut și pe la pescărie să întreb de pește pentru Crăciun (da, așa sunt eu mai ciudată și m-am hotărât să fac ceva cu pește, că altă carne nu mănânc). Și mi...

Gogoși cu maia la cuptor

     Când mă gândesc la gogoși, invariabil îmi aduc aminte de gogoșile făcute de mamaia mea, întotdeauna într-o cantitate impresionantă (vreo 2 ligheane mari, în care făcea toamna și gemul de prune), ninse cu zahăr pudră, simple sau umplute cu dulceață sau creme felurite, una mai delicioasă decât cealaltă. Nu m-am încumetat să fac până acum gogoși nu din neștiință sau lene, ci doar pentru că acum, deși pofta mă mai încolțește, nu mă încântă ideea de baie de ulei, deși n-ar fi așa o tragedie dacă m-aș rezuma și eu ca omul la 1-2 bucăți (mda, s-o credă mutu' că aș putea să mă mai opresc :)) ). Și apoi nici drojdie n-am mai folosit de multă vreme (cred că se face mai bine de un an), așa că am tot amânat momentul, am găsit substitute ( gogoșelele astea chiar au fost gustoase și rapid de preparat) și tot n-am făcut (de cumpărat nici măcar nu m-am gândit, căci sunt tare mofturoasă la chestiile provenite din bucătăriile stradale). Dar într-un final mi-am luat inima în dinți...

Focaccia cu must, struguri şi nuci

       A venit şi toamna şi odată cu ea bogăţia de fructe dulci şi gustoase, pe care abia aşteptam să le savurez în toate felurile posibile. Şi pentru că am avut norocul să fac o incursiune pe plaiurile olteneşti, am revenit cu portbagajul plin de bunătăţi. Nu am poze doveditoare, dar am martori, dacă nu mă credeţi. :P       Am petrecut două zile, ce-i drept cam ploioase, dar minunate, într-un sat mic din Dolj, unde stă tatăl prietenei mele. Un mic colţ de rai, încărcat de bogăţia pământului roditor, unde aş putea sta înconjurat de cuţii cei frumoşi şi deştepţi şi pisicuţele alintate şi independente ale lui nenea Jean, o vară întreagă! Căci da, dragii mei, cum credeţi că aş fi putut eu sta acolo fără să mă bag în seamă cu drăgălaşii ăştia? Şi da, mi-am reconfirmat că dacă ar fi să îmi fac un refugiu căruia să-i spun acasă, musai pe pământ ar trebui să fie şi neapărat populat şi în casă şi pe-afară de copii blănoşi. :D   ...