Treceți la conținutul principal

Crumble cu mere și prune sau fărâme peste fructe

   
    De sezon. Că tot aveam la îndemână cele necesare pentru așa ceva și pentru că n-am făcut niciodată, am hotărât că e momentul. Și bine am făcut. Și a ieșit bun. Mai acruț l-am lăsat, nu l-am înecat în zahăr, că nu-mi place.
    Am curățat vreo 5 mere medii și le-am tăiat cuburi. Am mai tăiat în 2 și am scos sâmburii și de la vreo 14 prune, apoi le-am mai tăiat în sferturi. Merele le-am amestecat cu 2 linguri cu sirop de agave, zeama stoarsă de la o jumătate de lămâie, am măcinat puțin din amestecul de condimente pe care l-am luat de la Kamis (e un amestec cu scorțișoară, cuișoare, cardamon, anason și alte cele numai bune pentru deserturile de vreme mai rece) și le-am pus puțin pe foc până s-au înmuiat merele. Apoi le-am așezat în forma de dat la cuptor, împreună cu prunele tăiate. Pentru doritorii de mai dulce, înlocuiți siropul de agave cu zahăr, eu aș pune vreo 2-3 linguri.

    Pentru crumble am amestecat o cană cu făină de speltă cu o cană cu fulgi de ovăz, o jumătate de cană cu migdale măcinate, o lingură de zahăr tip melasă și 5 linguri cu ulei de cocos (asta a fost variația mea pe tema dată în loc de unt) și le-am amestecat bine, bine, până s-a făcut așa un amestec fărâmicios. Și am turnat amestecul ăsta peste merele și prunele care așteptau păturica și am dat forma la cuptorul preîncălzit la 180 de grade pentru aproximativ 40 de minute, până s-a maronit stratul de deasupra. 


    Eu am mâncat o porție cu iaurt, cică merge și cu o cremă de vanilie sau cu frișcă. Nu știu, pe astea nu le-am încercat, dar când o fac, vă spun cum merge. Personal, aș încerca varianta cu cremă de vanilie lângă. Pentru că așa îmi place ;).

Poftă bună!


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

File de somn la tigaie în unt și lămâie

     Nu țin minte să fi luat și gătit vreodată somn, sinceră să fiu. Mama ne făcea când eram mici, pane, și dispărea ca prin minune. De când cu toate felurile de pește apărute pe piață, eu una mă simt uneori debusolată, așa că  mă uit după chestii simple, care nu necesită mare filosofie când vine vorba de pregătit, să fie proaspăt și cu puține oase. De aceea, poate, prefer somonul sau păstrăvul, sunt pești cu o carne gustoasă, nu au oase mici și cele pe care le au se scot ușor, se fac repede. Și recunosc faptul că nu m-am documentat din cale afară în ceea ce privește pregătirea altor feluri de pește, așa că am rămas fidelă față de cele anterior menționate (nu am luat în discuție conservele de pește și nici fileul de pește afumat, ele sunt altă mâncare de pește). Așa că ieri, plimbându-mă prin piață, am trecut și pe la pescărie să întreb de pește pentru Crăciun (da, așa sunt eu mai ciudată și m-am hotărât să fac ceva cu pește, că altă carne nu mănânc). Și mi...

Gogoși cu maia la cuptor

     Când mă gândesc la gogoși, invariabil îmi aduc aminte de gogoșile făcute de mamaia mea, întotdeauna într-o cantitate impresionantă (vreo 2 ligheane mari, în care făcea toamna și gemul de prune), ninse cu zahăr pudră, simple sau umplute cu dulceață sau creme felurite, una mai delicioasă decât cealaltă. Nu m-am încumetat să fac până acum gogoși nu din neștiință sau lene, ci doar pentru că acum, deși pofta mă mai încolțește, nu mă încântă ideea de baie de ulei, deși n-ar fi așa o tragedie dacă m-aș rezuma și eu ca omul la 1-2 bucăți (mda, s-o credă mutu' că aș putea să mă mai opresc :)) ). Și apoi nici drojdie n-am mai folosit de multă vreme (cred că se face mai bine de un an), așa că am tot amânat momentul, am găsit substitute ( gogoșelele astea chiar au fost gustoase și rapid de preparat) și tot n-am făcut (de cumpărat nici măcar nu m-am gândit, căci sunt tare mofturoasă la chestiile provenite din bucătăriile stradale). Dar într-un final mi-am luat inima în dinți...

Focaccia cu must, struguri şi nuci

       A venit şi toamna şi odată cu ea bogăţia de fructe dulci şi gustoase, pe care abia aşteptam să le savurez în toate felurile posibile. Şi pentru că am avut norocul să fac o incursiune pe plaiurile olteneşti, am revenit cu portbagajul plin de bunătăţi. Nu am poze doveditoare, dar am martori, dacă nu mă credeţi. :P       Am petrecut două zile, ce-i drept cam ploioase, dar minunate, într-un sat mic din Dolj, unde stă tatăl prietenei mele. Un mic colţ de rai, încărcat de bogăţia pământului roditor, unde aş putea sta înconjurat de cuţii cei frumoşi şi deştepţi şi pisicuţele alintate şi independente ale lui nenea Jean, o vară întreagă! Căci da, dragii mei, cum credeţi că aş fi putut eu sta acolo fără să mă bag în seamă cu drăgălaşii ăştia? Şi da, mi-am reconfirmat că dacă ar fi să îmi fac un refugiu căruia să-i spun acasă, musai pe pământ ar trebui să fie şi neapărat populat şi în casă şi pe-afară de copii blănoşi. :D   ...