Treceți la conținutul principal

Aperitive cu foi de plăcintă, prosciuto și ciuperci



     Am tot întârziat cu posturile pentru câteva rețete din motive medicale independente de voința și dorința mea, așa că vin repejor să vă spun cum să faceți niște aperitive tare gustoase și nici la capitolul înfățișare spun eu că nu-s mai prejos. Să nu mai spun că sunt și consistente și dacă le faceți fără vreo ocazie specială, le puteți pune în pachețelul de la serviciu pentru micul dejun. Am mai făcut ceva asemănător cu ceva timp în urmă (aici e rețeta), acum am modificat puțin rețeta, cu un rezultat foarte bun, nu numai după părerea mea :). 

Ingrediente (pentru 12 bucăți)

  • 4 foi de plăcintă unse cu ulei, puse una peste cealaltă și tăiate în pătrate
  • 6 felii prosciuto
  • 200ml smântână dulce de gătit
  • 3 fire de ceapă verde tocate mărunt
  • 6 ciuperci medii tocate
  • 2 ouă
  • 1/2 cană cașcaval ras (eu am folosit de capră)
  • 1/2 linguriță sare
  • 1/4 linguriță piper măcinat
  • 1/8 linguriță nucșoară rasă
     Am pus în tava de brioșe unsă cu ulei câte un pătrat din foile de plăcintă, astfel încât să acopere pereții formelor. Înăuntru am pus câte jumătate de felie de prosciuto, iar peste am adăugat amestecul din ouăle bătute cu smântâna, la care am adăugat ceapa verde, ciupercile, sarea, piperul, nucșoara și cașcavalul ras. Am dat forma la cuptor cam 35-40 de minute la 180 de grade C, până am văzut că umplutura e fermă. Le-am scos pe un grilaj de răcire. Ele sunt bune și călduțe și reci, după cum vă spuneam au fost apreciate. 

Poftă bună!





Comentarii

Postări populare de pe acest blog

File de somn la tigaie în unt și lămâie

     Nu țin minte să fi luat și gătit vreodată somn, sinceră să fiu. Mama ne făcea când eram mici, pane, și dispărea ca prin minune. De când cu toate felurile de pește apărute pe piață, eu una mă simt uneori debusolată, așa că  mă uit după chestii simple, care nu necesită mare filosofie când vine vorba de pregătit, să fie proaspăt și cu puține oase. De aceea, poate, prefer somonul sau păstrăvul, sunt pești cu o carne gustoasă, nu au oase mici și cele pe care le au se scot ușor, se fac repede. Și recunosc faptul că nu m-am documentat din cale afară în ceea ce privește pregătirea altor feluri de pește, așa că am rămas fidelă față de cele anterior menționate (nu am luat în discuție conservele de pește și nici fileul de pește afumat, ele sunt altă mâncare de pește). Așa că ieri, plimbându-mă prin piață, am trecut și pe la pescărie să întreb de pește pentru Crăciun (da, așa sunt eu mai ciudată și m-am hotărât să fac ceva cu pește, că altă carne nu mănânc). Și mi...

Gogoși cu maia la cuptor

     Când mă gândesc la gogoși, invariabil îmi aduc aminte de gogoșile făcute de mamaia mea, întotdeauna într-o cantitate impresionantă (vreo 2 ligheane mari, în care făcea toamna și gemul de prune), ninse cu zahăr pudră, simple sau umplute cu dulceață sau creme felurite, una mai delicioasă decât cealaltă. Nu m-am încumetat să fac până acum gogoși nu din neștiință sau lene, ci doar pentru că acum, deși pofta mă mai încolțește, nu mă încântă ideea de baie de ulei, deși n-ar fi așa o tragedie dacă m-aș rezuma și eu ca omul la 1-2 bucăți (mda, s-o credă mutu' că aș putea să mă mai opresc :)) ). Și apoi nici drojdie n-am mai folosit de multă vreme (cred că se face mai bine de un an), așa că am tot amânat momentul, am găsit substitute ( gogoșelele astea chiar au fost gustoase și rapid de preparat) și tot n-am făcut (de cumpărat nici măcar nu m-am gândit, căci sunt tare mofturoasă la chestiile provenite din bucătăriile stradale). Dar într-un final mi-am luat inima în dinți...

Focaccia cu must, struguri şi nuci

       A venit şi toamna şi odată cu ea bogăţia de fructe dulci şi gustoase, pe care abia aşteptam să le savurez în toate felurile posibile. Şi pentru că am avut norocul să fac o incursiune pe plaiurile olteneşti, am revenit cu portbagajul plin de bunătăţi. Nu am poze doveditoare, dar am martori, dacă nu mă credeţi. :P       Am petrecut două zile, ce-i drept cam ploioase, dar minunate, într-un sat mic din Dolj, unde stă tatăl prietenei mele. Un mic colţ de rai, încărcat de bogăţia pământului roditor, unde aş putea sta înconjurat de cuţii cei frumoşi şi deştepţi şi pisicuţele alintate şi independente ale lui nenea Jean, o vară întreagă! Căci da, dragii mei, cum credeţi că aş fi putut eu sta acolo fără să mă bag în seamă cu drăgălaşii ăştia? Şi da, mi-am reconfirmat că dacă ar fi să îmi fac un refugiu căruia să-i spun acasă, musai pe pământ ar trebui să fie şi neapărat populat şi în casă şi pe-afară de copii blănoşi. :D   ...