Mult mi-a mai trebuit să scriu rețeta asta, recunosc, dar ultimele două săptămâni au fost cam horror pentru mine și sper să revin cu forțe proaspete de săptămâna viitoare. Tartele astea le-am făcut tot de sărbători și mi-au plăcut în mod deosebit pentru că eu sunt mare iubitoare de brânză cu mucegai, indiferent de tipul ei. Iar camembert-ul îmi place cu precădere alături de mere sau struguri albi și un vin alb sec sau demisec, depinde ce am prin casă. Am făcut un aluat de tarte simplu, cu faina integrala, am pus camembert și merele ușor caramelizate, parfumate cu puțin cimbru. Sunt bune ușor călduțe, dar și reci se mănâncă la fel de bine, nu-i nici o problemă :).
Ingrediente
Aluat tarte (24 bucăți - minitarte)
- 140g făină (70g făină albă, 70g făină integrală)
- 1 vârf de cuțit cu sare
- 115g unt rece, tăiat în bucăți
- 1 ou mediu
- 1 linguriță oțet de vin alb
- 1 lingură apă rece
Ca la toate aluaturile de tarte, am fărâmițat untul în făina amestecată cu sarea, am pus oul ușor bătut cu furculița, oțetul și apa și le-am adunat pe toate într-un aluat omogen, căruia i-am dat o formă de disc, l-am înfășurat în folie alimentară și l-am dat la frigider cam jumătate de oră. L-am scos din frigider, l-am întins pe masa de lucru, am decupat cercuri pe care le-am pus în formele de tarte, aranjându-le astfel încât aluatul să îmbrace pereții formelor. Le-am așezat pe o tavă și le-am dat vreun sfert de oră la frigider, timp în care am încins cuptorul la 180 de grade C. Am înțepat aluatul cu furculița (să nu se umfle la copt, puteți folosi și varianta cu hârtie de copt și boabe de fasole) și am dat tartele la cuptor cam 20 de minute. Le-am scos și le-am lăsat în forme să se răcească.
Umplutura
- 100g camembert
- 2 mere Golden mai mici, curățate doar de cotor și spălate bine, tăiate felii subțiri
- 1 lingură unt
- 1 lingură zahăr brut
- 1 lingură cognac/brandy
- un vârf de linguriță cimbru uscat
În fiecare coajă de tartă am pus o feliuță de camembert. Am topit untul într-o tigaie, am pus zahărul și l-am caramezilat puțin, apoi am pus feliile de măr și cognac-ul, am presărat cimbrul și le-am lăsat să se înmoaie, amestecând ușor, să nu se rupă, cam 5-6 minute. Le-am pus în tarte peste brânză și le-am mai dat la cuptor circa 10 minute, până s-a topit brânza.
Asta a fost tot. Le-am servit la aperitiv și după cum vă spuneam, mie, una, mi-au plăcut tare mult și nici restul poporului nu s-a plâns ;).
Poftă bună!
Comentarii
Trimiteți un comentariu