Treceți la conținutul principal

Pui la cuptor în marinată turcească

  La „îndemnul” surorii mele („mai pune și tu acolo rețete cu mâncare, draga!” -  nu știu ce am tot făcut eu până acum :)) ), m-am conformat și iată rezultatul. Pentru zi de sărbătoare și nu numai, am încercat o variantă nouă de marinată pentru pui și anume o marinată turcească. E o rețetă bună de încercat la sfârșit de săptămână, puneți la marinat puiul de vineri seara sau sâmbătă și îl băgați la cuptor duminică. Cu cât lăsați mai mult puiul la marinat, cu atât rezultatul va fi mai bun. Eu l-am lăsat peste noapte si a ieșit un pui rumen, parfumat și suculent, cu carne fragedă, numai bun de savurat cu o porție de orez cu șofran și muguri de pin.

Pentru marinată:
  • o cană cu iaurt (eu am folosit un iaurt turcesc, cu vreo 3,8% grăsime)
  • 1 linguriță paprika 
  • 1 linguriță chilli zdrobit
  • 1 lingură chimen măcinat
  • 4 căței de usturoi zdrobiți
  •  sucul de la o lămâie
  • sare, piper proaspăt măcinat, după gust


     Amestecați bine, puneți puiul într-un vas și turnați marinata peste el. Eu l-am înecat în marinată și i-am aplicat și un mic  „masaj”, introducând din marinată și pe sub piele, în zona pieptului. Se acoperă și se lasă în frigider cel puțin câteva ore, cel mai bine peste noapte, cum spuneam, cu cât mai mult cu atât mai bine.


  Se scoate puiul din frigider și se aduce la temperatura camerei, se pune într-o tavă sau un vas termorezistent- marinata care rămâne o păstrați - și apoi se introduce  în cuptorul preîncălzit pentru aproximativ 60 de minute, întorcând puiul din când în când și ungându-l cu marinata rămasă. Nu lăsați puiul mai mult, pentru că se va usca. Când l-ați scos din cuptor, acoperiți-l cu folie de aluminiu și mai lăsați-l așa vreo 10-15 minute, apoi îl puteți scoate pe un platou și să-l puneți pe masă.
   Rezultatul final:

Pui la cuptor în marinată turcească
                 
    Am servit puiul cu garnitură de orez cu șofran și muguri de pin.

Poftă bună!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

File de somn la tigaie în unt și lămâie

     Nu țin minte să fi luat și gătit vreodată somn, sinceră să fiu. Mama ne făcea când eram mici, pane, și dispărea ca prin minune. De când cu toate felurile de pește apărute pe piață, eu una mă simt uneori debusolată, așa că  mă uit după chestii simple, care nu necesită mare filosofie când vine vorba de pregătit, să fie proaspăt și cu puține oase. De aceea, poate, prefer somonul sau păstrăvul, sunt pești cu o carne gustoasă, nu au oase mici și cele pe care le au se scot ușor, se fac repede. Și recunosc faptul că nu m-am documentat din cale afară în ceea ce privește pregătirea altor feluri de pește, așa că am rămas fidelă față de cele anterior menționate (nu am luat în discuție conservele de pește și nici fileul de pește afumat, ele sunt altă mâncare de pește). Așa că ieri, plimbându-mă prin piață, am trecut și pe la pescărie să întreb de pește pentru Crăciun (da, așa sunt eu mai ciudată și m-am hotărât să fac ceva cu pește, că altă carne nu mănânc). Și mi...

Gogoși cu maia la cuptor

     Când mă gândesc la gogoși, invariabil îmi aduc aminte de gogoșile făcute de mamaia mea, întotdeauna într-o cantitate impresionantă (vreo 2 ligheane mari, în care făcea toamna și gemul de prune), ninse cu zahăr pudră, simple sau umplute cu dulceață sau creme felurite, una mai delicioasă decât cealaltă. Nu m-am încumetat să fac până acum gogoși nu din neștiință sau lene, ci doar pentru că acum, deși pofta mă mai încolțește, nu mă încântă ideea de baie de ulei, deși n-ar fi așa o tragedie dacă m-aș rezuma și eu ca omul la 1-2 bucăți (mda, s-o credă mutu' că aș putea să mă mai opresc :)) ). Și apoi nici drojdie n-am mai folosit de multă vreme (cred că se face mai bine de un an), așa că am tot amânat momentul, am găsit substitute ( gogoșelele astea chiar au fost gustoase și rapid de preparat) și tot n-am făcut (de cumpărat nici măcar nu m-am gândit, căci sunt tare mofturoasă la chestiile provenite din bucătăriile stradale). Dar într-un final mi-am luat inima în dinți...

Focaccia cu must, struguri şi nuci

       A venit şi toamna şi odată cu ea bogăţia de fructe dulci şi gustoase, pe care abia aşteptam să le savurez în toate felurile posibile. Şi pentru că am avut norocul să fac o incursiune pe plaiurile olteneşti, am revenit cu portbagajul plin de bunătăţi. Nu am poze doveditoare, dar am martori, dacă nu mă credeţi. :P       Am petrecut două zile, ce-i drept cam ploioase, dar minunate, într-un sat mic din Dolj, unde stă tatăl prietenei mele. Un mic colţ de rai, încărcat de bogăţia pământului roditor, unde aş putea sta înconjurat de cuţii cei frumoşi şi deştepţi şi pisicuţele alintate şi independente ale lui nenea Jean, o vară întreagă! Căci da, dragii mei, cum credeţi că aş fi putut eu sta acolo fără să mă bag în seamă cu drăgălaşii ăştia? Şi da, mi-am reconfirmat că dacă ar fi să îmi fac un refugiu căruia să-i spun acasă, musai pe pământ ar trebui să fie şi neapărat populat şi în casă şi pe-afară de copii blănoşi. :D   ...