Treceți la conținutul principal

Fursecuri glazurate cu limoncello



     Da, mai e puțin până la sărbători și eu tot cu experimentele mă distrez, nu că n-aș avea altă treabă (deși recunosc, nu sunt năpădită de treburi), dar mi se pare frumos ca în fiecare an să fac ceva nou de sărbători. Și dacă până acum chiar n-am avut timp să fac asemenea experimente din timp, ci aveam parte de surprize fix în momentul de sărbătoare, acum am zis să mă pregătesc înainte, că uite așa vă mai spun și vouă șiiiii ... am studiat problema și cu mare bucurie am găsit soluții de a face unele lucruri înainte, cum ar fi aluaturile pentru diverse fursecuri sau biscuiți și de a le păstra până când trebuie coapte la congelator. Și asta mi-ar salva ceva timp prețios, că nu mai vreau să stau la bucătărie până la 12 noaptea în Ajun, robotind pe la bucătărie. 
    Întorcându-mă la minunatele fursecuri, ce să spun eu despre ele? Sunt fragede de ți se topesc în gură, sunt aromate cu lichior de lămâie și coajă de lămâie, sunt frumușele foc și puteți atrage in procesul tehnologic și niște piticoți dornici să vă ofere ajutorul ;). Acestea fiind spuse, să pregătim, zic, cele necesare.

Ingrediente

  • 250g făină (eu am pus un amestec de făină albă standard și făină integrală)
  • 150g unt
  • 3 gălbenușuri
  • 2 linguri miere
  • 1/4 linguriță sare
  • 3 linguri limoncello
  • coaja rasă de la o lămâie
     Am amestecat toate ingredientele, am pus aluatul în folie și l-am dat la frigider vreo 2 ore. Am scos aluatul, l-am întins pe masa de lucru într-o foaie mai groasă și l-am decupat cu formele. Le-am pus în tavă, pe hârtie de copt și le-am dat la cuptorul preîncălzit la 180 de grade C pentru aproximativ 15 minute (trebuie să fie ușor rumenite). Le-am scos pe un grilaj și le-am lăsat să se răcorească înainte de a le pune glazura.

Glazura
  • 100g zahăr pudră
  • 1 albuș
  • 2 linguri limoncello
     Albușul l-am bătut bine cu furculița, am adăugat zahărul pudră și lichiorul și am pus vasul cu compoziția pe baie de abur cam 15 minute, până s-a întărit. Am ornat cu ea fursecurile, iar peste am mai răzuit puțină coajă de lămâie.

Poftă bună!



Comentarii

  1. La mine baia de abur inseamna sa pun oala cu compozitia deasupra unei oale mai mari cu apa care clocoteste, adica sta pe foc.:D E bine sa fac asa acum? Multumiri anticipate.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :)) Si la mine la fel, dar vezi sa nu atinga cratita de deasupra apa de dedesubt si sa nu-ti intre apa in glazura. :)

      Ștergere
  2. Aaa, inca ceva... Niciun praf de copt/bicarbonat? Iar multumesc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, adica nu, fara nici un praf de copt/sare. Sa-ti fie de bine! Si sporuri la gatit! :-*

      Ștergere
  3. Da' ce bune suuuunt! Pastrez sticla de limoncello numai pentru facut fursecuri de astea. Cred ca mie mi-a intrat nitel mai multa faina, dar probabil e in functie de unt. Azi facem Padurea Neagra.:)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :) Ma bucur ca va plac! Sa stii tu ca la asta m-am gandit si eu, cu pastratul sticlei :)). De fapt cam toate bauturile la mine ajung, invariabil in mancare ;). Spor la treaba!

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

File de somn la tigaie în unt și lămâie

     Nu țin minte să fi luat și gătit vreodată somn, sinceră să fiu. Mama ne făcea când eram mici, pane, și dispărea ca prin minune. De când cu toate felurile de pește apărute pe piață, eu una mă simt uneori debusolată, așa că  mă uit după chestii simple, care nu necesită mare filosofie când vine vorba de pregătit, să fie proaspăt și cu puține oase. De aceea, poate, prefer somonul sau păstrăvul, sunt pești cu o carne gustoasă, nu au oase mici și cele pe care le au se scot ușor, se fac repede. Și recunosc faptul că nu m-am documentat din cale afară în ceea ce privește pregătirea altor feluri de pește, așa că am rămas fidelă față de cele anterior menționate (nu am luat în discuție conservele de pește și nici fileul de pește afumat, ele sunt altă mâncare de pește). Așa că ieri, plimbându-mă prin piață, am trecut și pe la pescărie să întreb de pește pentru Crăciun (da, așa sunt eu mai ciudată și m-am hotărât să fac ceva cu pește, că altă carne nu mănânc). Și mi...

Gogoși cu maia la cuptor

     Când mă gândesc la gogoși, invariabil îmi aduc aminte de gogoșile făcute de mamaia mea, întotdeauna într-o cantitate impresionantă (vreo 2 ligheane mari, în care făcea toamna și gemul de prune), ninse cu zahăr pudră, simple sau umplute cu dulceață sau creme felurite, una mai delicioasă decât cealaltă. Nu m-am încumetat să fac până acum gogoși nu din neștiință sau lene, ci doar pentru că acum, deși pofta mă mai încolțește, nu mă încântă ideea de baie de ulei, deși n-ar fi așa o tragedie dacă m-aș rezuma și eu ca omul la 1-2 bucăți (mda, s-o credă mutu' că aș putea să mă mai opresc :)) ). Și apoi nici drojdie n-am mai folosit de multă vreme (cred că se face mai bine de un an), așa că am tot amânat momentul, am găsit substitute ( gogoșelele astea chiar au fost gustoase și rapid de preparat) și tot n-am făcut (de cumpărat nici măcar nu m-am gândit, căci sunt tare mofturoasă la chestiile provenite din bucătăriile stradale). Dar într-un final mi-am luat inima în dinți...

Cornuri cu maia

     Nu m-am gândit la ceva anume când am făcut rețeta asta, vroiam doar să fie ceva cu maia, să fie și dulce, de Moș Nicolae mi-a mai venit apoi în gând. Căci nu îl putem aștepta pe Moșu' fără ceva bun, nu? Și așa au ieșit cornurile de față, rumene și grăsunici, umplute cu lucruri diverse, ce sper să vă încânte. Ingrediente Aluat 230g maia albă, hidratare 50% 250g lapte de cocos (eu am avut o cremă de cocos pe care am diluat-o cu apă) 350g făină (250g făină albă, 100g făină de secară) 1 linguriță sare 2 linguri miere 1/4 cană unt de cocos topit Umplutura - rahat tăiat felii și magiun de prune cu miez de nucă.      Am amestecat maiaua cu laptele de cocos și făina și le-am lăsat cam o oră într-un vas acoperit. Am presărat apoi sarea, am adăugat miere, frământând aluatul în vas  . Apoi am început să adaug cu lingura untul de cocos, împachetând în continuare aluatul circular în vas. La un moment dat, cam când î...