Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări cu eticheta quinoa

Quinoa cu smochine și sos de miere aromat

        Rapidă, nutritivă, dulce, înmiresmată combinație de după amiază. Quinoa am preparat-o după procedeul descris aici . Am luat 2 smochine proaspete, le-am tăiat în felii cam de aceeași mărime și le-am pus într-o crăticioară cu 2 linguri cu miere, 2 cuișoare, 2 păstăi de cardamon și o bucată de anason stelat și le-am pus pe foc foarte mic până s-au amestecat toate bine și mierea s-a înfierbântat destul cât să se lichefieze, dar atenție, miere nu se fierbe (își pierde proprietățile nutritive și devine toxică). Și am mai lăsat amestecul acoperit 5-10 minute, să se amestece bine bine toate aromele. Am strecurat din sos și i-am adăugat o lingură cu apă de flori de portocal și l-am amestecat cu quinoa fiartă. Am pus amestecul în 4 forme, iar deasupra am așezat feliile de smochine și restul de sos. Atât! Poftă bună!

Budincă dulce de quinoa

        Din quinoa pregătită aici , am făcut și budinca asta, bogată în toate lucrurile bune: proteine, grăsimi sănătoase din migdale și alune de pădure, dulce din fructe uscate și miere, antioxidanți din goji, bașca arome îmbietoare. Am folosit pentru ingrediente o măsură universală și anume mâna :)) Adică cam cât mi-a încăput mie în pumn (un pumn mic). Se iau câte un pumn de: caise uscate și prune uscate fără sâmburi, tocate în bucăți medii, goji și se amestecă cu quinoa fiartă și răcită, se mai adaugă o linguriță de miere, una de esență de vanilie și una de apă de flori de portocali și un praf de scorțișoară. Se pun un pumn de migdale și unul de alune de pădure într-o tavă și se dau la cuptor vreo 5 minute, apoi se taie cu un cuțit bucăți mai mărișoare și se adaugă amestecului. Se servește cu puțină miere sau sirop de arțar sau ce vă mai place (poate și un strop de dulceață :P). Eu am gustat și tot ce pot să vă spun e ... yammiiiiiiiiiiiiiiiiiiii!!!!! Poftă bună!...

Quinoa cu legume

    Ați auzit de quinoa? Da, știu, „ce-o mai fi și asta?” m-am întrebat și eu prima dată când am auzit de ea. Păi cică e un super aliment, „mama cerealelor” și cu conținut proteic ridicat. Puteți citi articolul acesta pentru mai multe informații.     Așa că mi-am luat și eu, nu e ieftin, dar partea bună e că se umflă super mult și prin urmare veți folosi o cantitate mai mică decât cea de orez, spre exemplu. Dintr-o sută de grame am reușit să fac azi un fel de salată cu legume și încă un fel dulce, o budincă delicioasă despre care o să vă povestesc în postul următor.       Să încep cu începutul. Am luat 100g quinoa și am pus-o în apă cam vreo oră, așa, cât am mai trebăluit prin bucătărie, apoi am scurs-o și am spălat-o bine, bine, în vreo 4 ape, pentru că bobițele de quinoa sunt îmbrăcate într-o coajă mai amară și nu vrem să ne iasă mâncarea urâcioasă la gust, nu? Apoi am pus-o într-o cratiță și am turnat 200g de apă peste ea și un vârf d...