Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din aprilie, 2015

Măduvă de vită

     Unul dintre gusturile care mi-au rămas în memoria culinară din copilărie e şi cel al măduvei dulci, scoasă de tata din oasele de vită folosite la supă sau ciorbă, cu care ungeam o felie de pâine şi presăram peste sare. O minunăţie mi se părea şi aş fi mâncat numai aşa ceva, dar trebuia să împărţim la 3 deliciul ăsta (eu, soră-mea şi tata, mama ceda generoasă porţia ei) şi apoi nu puteam s-o supărăm nici pe mama, care ne făcea nişte supe/ciorbe nemaipomenite.       Anii au trecut, prea rar mă mai bucur de mâncărurile făcute de mama, fiind departe de ea, iar eu cu supele/ciorbele nu prea sunt prietenă, tata nu mai e cu noi (cred că se bucură de deliciile astea acolo Sus), aşa că nici măduvă n-am mai gustat de multă vreme. Însă zilele trecute mi s-a pus piticul şi odată m-am înfuriat şi am dat o fugă până la măcelăria turcească şi am luat un sac de oase, da, la propriu. Am vrut 2 oase, pe care măcelarul de acolo mi le-a tăiat în bucăţi, astfel încât mi-au umplut un sac de

Panna cotta cu cocos şi ananas

     E soare şi mă bucur că s-a încălzit şi vremea asta, nu de alta, dar mai aveam puţin şi îmi luam pisoncii şi mă duceam în ţările calde. Şi ca la fiecare început de sezon cald, fac curăţenie în programul alimentar, totalmente bulversat de iarna friguroasă şi de sărbătorile noastre frumoase, care au adus un surplus de şunculiţe neplăcut şi care nu se asortează deloc cu sezonul cald. Dar cum conştiinţa nu prea compilează treaba asta foarte repede, lipsa de dulciurele din organism poate duce la o stare de frustrare şi comportament ciufulit, indezirabil fie vorba între noi, aşa că trebuie să împac şi capra şi varza, într-un mod armonios şi paşnic. Aşa am trecut la atac şi m-am înarmat cu ananas de la SunFood  şi îndulcitor Green Sugar  şi mi-am pus imaginaţia la treabă în minunatul desert. Ingrediente (pentru 6 porţii)    Panna cotta 400g lapte de cocos 1 linguriţă agar-agar (n-aveţi, nu-i bai, folosiţi gelatină alimentară, 1 pliculeţ de gelatină pudră sau 6 foi

Supă cremă de ştevie (dragavei)

     Ei, da, a venit şi sezonul minunat în care pot să mă satur de păscut :D. Iubesc primăvara şi verdele ei crud, oriunde ar fi el, prin copaci, pe pajişti, în grădini. De mâncat, mă rezum doar la verdeţurile comestibile din grădină şi mă tot gândesc ce să mai fac din ele, având în vedere că, deşi salata-i bună, câteodată mă mai apucă pofta şi de alte feluri. Şi uite-aşa, am făcut o excursie prin piaţă şi m-am dotat cu o sacoşă imensă cu de toate: salată, ceapă verde, usturoi verde, leurdă, untişor, mărar, pătrunjel şi ştevie/dragavei. Până acum am folosit ştevia doar la drobul de Paşte, în loc de prapure şi nu m-am gândit să fac şi altceva cu ea, eu fiind o mare iubitoare de spanac, am "abuzat" mai mult de el, în defavoarea altor frunze. Şi cum am primit de la mama un mănunchi de cărticele de bucătăreală, printre care şi una cu "Preparate culinare din legume mai puţin folosite", în care intră reţete care mai de care mai variate cu conopidă, varză de Bruxelle