Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din februarie, 2012

Clătite cu fulgi de grâu germinat, urdă de oaie și ceapă verde

   Bune au mai fost de dimineață, că tot m-am trezit cu o foame de zile mari, dar am avut răbdare să fac clătitele astea, între timp am băut o cană mare de apă și am luat vreo două guri de cafea. Dar cum am făcut-o pe prima, cum am năvălit pe ea și mi-am mai astâmpărat din foame, nu de alta, dar riscam să nu mai fac nici una, că leșinam de foame prin bucătărie :P Pe a doua am savurat-o în liniște, după ce le-am terminat și pe celelalte.    Ingrediente 3/4 cană făină integrală de grâu 1/2 cană fulgi de grâu germinat (eu i-am pus așa și s-au simțit puțin de tot crănțănitori, dar dacă nu vreți așa îi puteți lăsa la înmuiat cam jumătate de oră în lapte călduț, însă dacă faceți asta, mai scădeți din cantitatea de lapte pe care o adăugați la compoziție) 3/4 cană urdă de oaie (asta ar fi cam 3 linguri zdravene) 2 fire de ceapă verde tocate 1 praf de sare piper negru, după gust 2 linguri ulei de măsline plus o lingură pentru uns tigaia 1 ou 1 lingură rasă praf de copt 1 cană cu lapt

Panna cotta de vanilie cu pară în sos de vin

   Am mâncat sâmbăta trecută așa ceva la Bistro Montignac și mi s-a făcut poftă, dar cum timp n-am să dau fuga până acolo de fiecare dată când mi se pune mie piticul, am hotărât să fac acasă. Bine am făcut, bine a ieșit. Pentru cei care n-au treabă cu vreo dietă sau cu dulcele, se poate înlocui extractul de stevie - îndulcitor cu zahăr (o să scriu lângă și cam cât cred eu c-ar fi ok, dar acuma e și după gust, ce pot să zic? :P).    Ingrediente:    Pentru panna cotta 200ml frișcă lichidă 500ml lapte integral 4g extract de stevie-îndulcitor (eu aș pune 100g de zahăr) 1 baton de vanilie 8 foi de gelatină (eu am găsit în Auchan, de la Dr. Oetker și taaare m-am bucurat, că n-am mai găsit nicăieri) sau 1 pliculeț și jumătate gelatină pudră    Foile de gelatină le-am înmuiat în apă rece aproximativ 5 minute, iar laptele, smântâna, stevia și batonul de vanilie (pe care l-am crestat) le-am pus pe foc mic, să se încălzească ușor. Când s-a înmuiat gelatina, am stors-o de apă și apoi am pu

Ziua ciocolatei - episodul 2

    De data asta a fost o zi mixtă, ciocolată și fructe, nu de alta, dar de la atâta ciocolată nu mai scap eu de kilogramele acumulate iarna asta nici până iarna viitoare :)) (nu-s multe, dar ... colonia de pitici de pe creier protestează vehement împotriva „dezmățului” prestat :P) În concluzie și prin urmare, azi am „terorizat” niște tineri cetățeni ai planetei cu două tipuri de muffins: cu ananas și cocos și cu ciocolată și merișoare. S-au mâncat, nivelul glicemiei a fost ridicat la cote înalte, sper că toată lumea a fost mulțumită. Mi-au plăcut cele cu ananas (am folosit ananas proaspăt, nu din cel conservat) pentru că au ieșit moi și pufoase (un picuț cam molicele, data viitoare o să pun o lingură de făină în plus), dar și cele cu ciocolată sunt bune, pentru că au ciocolată, de aia!    Muffins cu ananas și cocos    Ingrediente uscate 1 cană și jumătate făină/250g (neagră am folosit eu) 1/3 cană fulgi de cocos 2 lingurițe praf de copt 1/2 linguriță sare  3/4

Păstrăv la cuptor

   Chiar nu e dificil de făcut, e rapid și numai bun pentru un prânz de duminică. Poate fi servit cu cartofi natur sau legume, eu l-am mâncat simplu, numai cu sosul lăsat în tavă. Am luat păstrăvul și l-am curățat pe dinafară și pe dinăuntru, i-am mai scos din oase, l-am uscat cu prosoape de hârtie, l-am sărat, piperat peste tot și l-am lăsat puțin la rece în frigider. Am tăiat o lămâie feliuțe și am pus câteva în interiorul peștelui, împreună cu un smoc de pătrunjel, restul le-am pus peste el. Într-o tavă am pus 2 foi de copt și am așezat păstrăvul pe ele, deasupra lui am pus câteva feliuțe de unt aromat cu ierburi (vreo 2 bucăți de unt au ajuns și în burta peștelui, peste pătrunjel și lămâi), și pe lângă jumătate de pahar cu vin alb, am împachetat peștele în hârtia de copt și am dat tava la cuptorul preîncălzit la 180 de grade C pentru vreo 20 de minute, apoi am desfăcut hârtia și l-am mai lăsat vreo 5-7 minute să se rumenească. Asta a fost și asta a ieșit. :) Înainte și

Mic dejun cu spanac și ouă în apă

     Sănătos, sățios, gustos. Cam atât am de spus despre micul meu dejun. Am luat o ceapă mică și am înmuiat-o în puțin ulei de măsline, la foc mic, am adăugat spanacul congelat și puțină apă, să se înmoaie spanacul, când spanacul s-a înmuiat și apa s-a evaporat am pus puțină sare, nucșoară, un cățel de usturoi tocat mărunt și jumătate de cană cu smântână de gătit și am mai lăsat vreo 2-3 minute pe foc, să se amestece aromele și să scadă sosul. Între timp am făcut 2 ouă în apă ca aici și am prăjit 3 feliuțe de pâine (Am făcut niște baghete săptămâna trecută, de asta am și pus 3 felii, pentru că erau mici. Dacă aveți pâine normală, puteți pune două felii). Pe o farfurie am pus feliile de pâine prăjită, deasupra spanacul și peste ouăle, peste ouă am pus câte o feliuță de unt și deasupra am ras niște brânză Horezu (puneți parmezan dacă aveți sau chiar niște cașcaval ras) și am pus farfuria într-o tavă pe care am dat-o la cuptorul preîncălzit (l-am pus pe la veeo 200 de grade C), în part

Ziua ciocolatei

     Mă disperă zilele astea artificial adoptate. N-am înțeles niciodată de ce e nevoie să fie o zi (sau mai multe) musai în care trebuie să-ți manifești afecțiunea pentru cel de lângă tine. Dacă eu vreau să fac ceva special în mijlocul lunii iulie prin care să-i arăt omului afecțiunea mea magistrală nu văd cine ar putea să-mi spună că am greșit sărbătoarea! Așa că  m-am rebelit  eu  așa și am hotărât să declar zilele (velăntain și dragobetele) astea zilele ciocolatei, pentru că eu iubesc ciocolata (și știu din surse sigure că mai sunt și alți chocoolici pe planetă). A fost una, mai vine una :D Pentru ziua care a trecut, am făcut două feluri de muffins cu .... ciocolatăăăăăăăăăăăăăăă. De dimineață am început „dezmățul” culinar cu muffins și cafea cu .... ciocolată ;;) Am continuat la serviciu și i-am corupt și pe cei din jurul meu, ridicând nivelul glicemiei a aproximativ 15 persoane. Not bad! :P Le-au plăcut, nu le-au plăcut, asta s-o spună ei, de mâncat le-au mâncat și asta m-a

Muhammara

   Inspirată de această rețetă , am pornit la treabă, cu câteva mici variațiuni, căci, bineînțeles, gusturile diferă, așa că ce am făcut, pentru gustul meu a fost. Am preluat ideea folosirii bulgurului fiert (ce este bulgurul vedeți aici ), pentru că asta aveam în casă, dar merge și cu pesmet din pâine. Textura cred că e mai fină cu pesmet, dar sinceră să fiu, pe mine nu mă impresionează foarte tare. Am pus apă fiartă peste jumătate de cană cu bulgur și am acoperit, să se înmoaie. Am lăsat să se răcorească puțin și am adăugat 3 linguri de pastă de ardei iute (aveam un borcan de la magazinul turcesc), o linguriță boia iute, trei sferturi de cană cu miez de nucă tocat mărunt (puteți să puneți nuca înainte puțin în cuptor, să se rumenească), 2 linguri melasă de rodii, 2 linguri suc de lămâie, 1 linguriță zahăr (brun am avut eu), 1 linguriță chimion măcinat, jumătate de linguriță cu sare și pentru aromă am mai pus și 3 căței de usturoi pisați. Apoi am adăugat puțin câte puțin ulei de măsl

Cel mai rapid desert

   ... și cel mai delicios, m-aș aventura eu să spun, pe mine mă încălzește mereu cu aroma lui în zile ca astea. Despre ce vorbesc eu aici? Dacă nu v-ați dat seama din poză, e vorba de mere coapte. Simple sau cu alte îmbunătățiri, sunt desertul ideal din punctul meu de vedere, atunci când vrei ceva sănătos și gustos. Eu pentru că nu mă zoream rău, am făcut o variantă îmbunătățită. Am spălat merele și le-am uscat, le-am scobit puțin, cam până la jumătate, am îndesat niște miez de nucă și stafide brune în fiecare scobitură, am turnat și nițică miere, am presărat un praf de scorțișoară și le-am dat la cuptorul preîncălzit până s-au înmuiat. Nu mă întrebați cât, că n-am cronometrat. Mi-am mai băgat nasul în cuptor din când în când, că nu mai puteam de mirosul îmbietor ce răzbătea prin ușa de la bucătărie. Sunt bune, bune și sănătoase, ce să vreau mai mult? Poftă bună!

Clătite cu urdă și ciuperci

   Bune au fost pentru un pseudo-dejun, sau un mic dejun întârziat de duminică. Am avut un sfârșit de săptămână tematic, cu ciuperci pe post de primadonă :)) După tarta cu ciuperci de aseară, astăzi am prestat clătituțele astea cu urdă, ciuperci și am pus așa, de gust și niște ceafă afumată și le-am mâncat cu iaurt de capră (nemaipomenit iaurt am luat din piață de la mine, de la un magazin cu produse tradiționale) și castraveți murați.     Ingrediente 2 căni cu făină integrală 2 lingurițe praf de copt 1/4 linguriță bicarbonat de sodiu 1 linguriță cimbru 1 linguriță măghiran 1/2 linguriță sare 300g urdă (eu am avut de oaie, puțin sărată) 1 cană iaurt de capră 1 cană lapte dulce 4 ouă de prepeliță 2 linguri ulei din sâmburi de struguri 30 de ciuperci champignon micuțe, cu tot cu codiță 4 felii de ceafă afumată tăiate în bucățele mici 2 cepe verzi tocate 1 lingură ulei de măsline 1 praf de sare 1 praf de piper negru proaspăt măcinat o mână de frunze de pătrunjel tocat

Tartă cu ciuperci și muguri de pin

   E weekend, e momentul pentru experimente culinare :P Zic și eu, dar adevărul e că tare bine mă simt în bucătărie, încercând rețete noi :) Și asta e  o rețetă nouă pentru mine, o fac prima dată, m-am tot gândit la ea de câteva zile și am zis să încerc o combinație nouă, să văd ce iese. Și a ieșit ceva bun, am constatat eu cu bucurie. Acum tot spun eu asta, dar cel mai bine e să încerce fiecare să vadă cum îi place și să-și dea cu părerea. Ce mi-a plăcut mult de tot a fost crusta, pe care am făcut-o cu făină integrală de orez (de la Solaris), după principiul aluatului de tarte clasic.    Am folosit pentru aluat: 250g făină de orez 1 ou 100g unt nesărat (President) rece 1 linguriță sare un vârf de cuțit piper măcinat 1 linguriță cimbru uscat apă rece (eu am pus vreo 3 linguri)    Toate ingredientele se amestecă până se formează un aluat. Dacă e prea sfărâmicios și vedeți că nu se leagă, mai puneți puțină apă rece. Se întinde aluatul prin presare în formă și se dă la rece pentru

Muffins cu morcovi

     De mult vroiam să fac muffin-urile astea, dar numai gândul că trebuie să stau sa rad la morcovi mă făcea să amân momentul. Până aseară, când așa m-a apucat de-odată și am pus mâna pe răzătoare, am curățat morcovii și 2 mere și am atacat problema. :)) Vitejia asta cred că mi s-a tras și de la cele 2 ore petrecute afară în încercarea, soldată cu succes, fie vorba între noi, de a-mi scoate mașina de sub stratul de zăpadă și de gheață sub care era ascunsă. Așa că înghețată sloi și cu nivelul de adrenalină crescut, m-am pornit la făcut minunatele muffins.    Ingrediente           Ingrediente uscate 3 căni făină (2 căni făină integrală de grâu, 1 cană făină neagră) 1 linguriță scorțișoară 1/2 linguriță cardamon 1/2 linguriță nucșoară 2 lingurițe praf de copt 1 linguriță bicarbonat de sodiu             Ingrediente umede 3 ouă mari 1/2 cană ulei de rapiță 1 cană lapte 2g extract de stevie, îndulcitor 1 linguriță extract de vanilie  1 cană stafide aurii

Reeditări

     Din ciclul „mai răruț, că-i mai drăguț”, revin în bucătărie cu drag pe vremea asta friguroasă. M-am săturat de frig de nu mai pot, abia aștept primăvara. Perioada asta rece mă face mai mult decât urâcioasă și fără chef de nimic și nu-mi place să mă văd așa. Ca să mă mai depresurizez nițel, trebuie să fac ce-mi place, nu? Așa că ieri și astăzi m-am dedicat gătitului. Am făcut o ciorbă de linte bună caldă cu pâine prăjită cu usturoi. (A! Că am uitat să vă spun, pâinea e din făină de secară și făină de grâu integrală, cu semințe, am făcut-o la începutul săptămânii la mașina de făcut pâine, așa că a fost numai bună de prăjit - de fapt copt, că am uns feliile cu puțin ulei de măsline și le-am băgat la cuptor ;)  ).    Am reeditat plăcinta cu brânză sărată de săptămâna trecută cu câteva modificări - n-am mai avut  praz, așa că am scos de la congelator niște leurdă și am tocat în amestecul de brânză (am mai avut urdă de oaie și am luat niște telemea sfărâmată). Asta a ieșit.