Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din martie, 2013

Omletă cu ardei, broccoli si brânză de capră

     Pentru de dimineață, pentru prânz, pentru cină, pentru oricând vreți, vă prezint o omletă de-li-cioa-să! Cum de foarte mult timp n-am mai mâncat și asta doar pentru că n-am mai făcut :P. Dar azi mi s-a pus piticul și după un mic dejun fructat (adicălea compus numai din fructe, că așa mi-a dictat tot piticul) am zis să merg pe același drum frumos și colorat, dar de data aceasta cu legume și altfel de proteine și grăsimi animale decât cele din carne. Mi-a mers direct la inimă minunăția asta (metaforic vorbind, pentru că tot în stomac a aterizat în cele din urmă), pentru că are din toate, dulceață de la ceapa verde și ardeiul gras roșu, aromă de la usturoi și condimente, crănțăneală de la broccoli și o savoare deosebită de la brânza de capră. Curioși? Hai că vine și rețeta :)      Ingrediente (pentru o omletă) 8 ouă de prepeliță (sau 2 ouă de găină mai mari) 2 fire ceapă verde 2 căței de usturoi 2 linguri cremă de brânză de capră 2 linguri cu lapte 1 lingură ulei de

Pui cu măsline și lămâi

     O rețetă de inspirație marocană, adaptată la ce aveam la îndemână prin bucătărie :P. Dar a ieșit o minunăție, condimentată, aromată, fragedă și nu spun asta numai eu, am martori :D. Și e chiar simplu de făcut, partea cea mai frumoasă, e bună de prânz la sfârșit de săptămână, de cină, când n-ai timp să bibilești nu știu ce fel sofisticat, dar parcă n-ai vrea nici o simplă bucată de carne friptă pe grătar. Dacă nu vă plac condimentele prea mult, nu v-o recomand, dacă n-o vreți prea picantă, mai reduceți din cantitatea de piper chayenne/chilli sau înlocuiți-l cu piper normal. Ingrediente carne de pui, de țară, preferabil, cu tot cu piele, însă îndepărtați ce e în exces (dacă facețí o cantitate mai mare puteți tăia un pui întreg în bucăți, eu am folosit pulpele, superioare și inferioare și o bucată de piept) 2 linguri ulei de măsline  1 ceapă roșie mai mare 4 căței de usturoi 1/2 linguriță ghimbir 1/2 linguriță turmeric  1/2 linguriță sumac  1/2 linguriță piper chayen

Tort de cocos și limetă

     Pentru că iarăși e ziua din an când  toată lumea îmi zice că sunt tânără, ferice, mă dă talentul afară din casă și mă introduc de bună voie și nesilită de nimeni în bucătărie să produc ceva de ridicat moralul și de stârnit buna dispoziție - proprie și a celor din jur :) . Și așa anul ăsta iar m-am zăpăcit să fac ceva bun și am făcut ... mai multe ceva-uri ... bune, zic eu. Și ăsta e unul dintre ele. E un tort elegant, subtil aromat, bun, bun.       Ingrediente       Blat 225g făină 2 și 1/2 lingurițe praf de copt 1/4 linguriță sare 225g unt la temperatura camerei 175g zahăr brun coaja rasă de la 2 limete  4 ouă sucul de la 2 limete 85g fulgi de cocos ( Opțional : dacă vă place versiunea mai însiropată de blat, faceți un sirop de apă cu zahăr și suc de limetă sau esență de migdale și turnați-l cât e călduț pe blaturile răcite)      Untul l-am bătut cu zahărul, cu mixerul, până compoziția a căpătat o culoare pală și s-a umflat. Am adăugat și coaja de

Scones cu fistic și curmale

     Răsfățul de sâmbătă dimineață, pentru că mi s-a făcut dor să coc ceva bun și repede la micul dejun.      Ingrediente 225g făină de speltă 1 linguriță praf de copt 1 vârf de cuțit sare 55g unt rece tăiat cubulețe 150ml lapte 1/2 cană curmale tocate 1/3 cană fistic tocat      Glazură 1 ou bătut cu o lingură de lapt 2 linguri zahăr brut amestecat cu un varf de linguriță cu cardamon      Făina am amestecat-o cu praful de copt și sarea, apoi am adăugat untul rece și le-am amestecat cu blender-ul manual (e un dispozitiv -pastry blender- cu lamele care se folosește pentru  a nu se înmuia untul, dacă nu aveți vă puteți folosi de două cuțite), am adăugat curmalele și fisticul, apoi am adăugat laptele și l-am încorporat în aluat cu o furculiță. Am pus aluatul pe planșa de lucru pe care am presărat făină și l-am frământat foarte puțin (maxim 30 de secunde), pentru a se amesteca uniform ingredientele. Am întins aluatul (eu cu mâna fac asta pentru scones), l-am tăia

Mucenici moldovenești

     Pentru că astăzi prăznuim Sfinții 40 de Mucenici, obiceiul în Moldova este să se facă niște colăcei, în formă de 8, copți și unși cu miere, apoi presărați cu miez de nucă măcinat. De obicei sunt făcuți cu aluat de pâine, de post, dar se mai fac (cum a fost cazul și anul acesta) și din aluat de cozonac. În zonele din Muntenia și Dobrogea se fac mucenicii mici și se fierb în apă cu miere, condimente și miez de nucă. Mie îmi plac mai mult cei moldovenești, recunosc, cu ei fiind obișnuită din copilărie, când făcea bunica mea de la Bacău (mamaia la Craiova nu făcea, că acolo nu e obiceiul ăsta). Singurul lucru care nu prea era pe placul meu era faptul că nu mi se păreau suficient de însiropați, însă acum, că am trecut eu la prestat, am remediat cu succes această mică problemă :P. Am trișat puțin la aluat, pentru că am folosit mașina de pâine pentru frământat, dar intrasem în criză de timp și mai aveam încă o groază de alte lucruri de făcut, așa că am ales varianta asta ajutătoare.

Frigănele cu iaurt, banane și sirop de arțar

     Pentru de duminică, la micul dejun, savuroase și fățoase, mie una îmi aduc aminte de copilărie, când ne mai făcea mama duminică și le mâncam cu zahăr presărat pe deasupra, că nu ne mai trebuia altceva.       Am bătut un ou bine cu furculița și am adăugat 3 linguri cu lapte , un praf de sare și unul de zahăr . Am înmuiat 3 felii de pâine - puteți folosi franzelă albă, eu am avut o pâine făcută în casă cu făină de ovăz și lapte bătut (vedeți și minunata cărticică pe care mi-am luat-o cu multe rețete de pâinici :P, iar zilele astea o să pun și rețeta) -  timp de 5 minute (întorcându-le pe ambele părți, astfel încât să fie bine îmbibate), le-am scurs și le-am pus la rumenit într-o tigaie în care am topit o lingură cu unt amestecat cu un strop de ulei de arahide . Le-am rumenit pe ambele părți, evident, apoi le-am scos pe o hartie absorbantă și am presărat pe ele, tot pe ambele părți, puțin zahăr brut amestecat cu scorțișoară. Am amestecat iaurtul (am folosit Olympus, iau