Treceți la conținutul principal

Focaccia cu must, struguri şi nuci




       A venit şi toamna şi odată cu ea bogăţia de fructe dulci şi gustoase, pe care abia aşteptam să le savurez în toate felurile posibile. Şi pentru că am avut norocul să fac o incursiune pe plaiurile olteneşti, am revenit cu portbagajul plin de bunătăţi. Nu am poze doveditoare, dar am martori, dacă nu mă credeţi. :P 

     Am petrecut două zile, ce-i drept cam ploioase, dar minunate, într-un sat mic din Dolj, unde stă tatăl prietenei mele. Un mic colţ de rai, încărcat de bogăţia pământului roditor, unde aş putea sta înconjurat de cuţii cei frumoşi şi deştepţi şi pisicuţele alintate şi independente ale lui nenea Jean, o vară întreagă! Căci da, dragii mei, cum credeţi că aş fi putut eu sta acolo fără să mă bag în seamă cu drăgălaşii ăştia? Şi da, mi-am reconfirmat că dacă ar fi să îmi fac un refugiu căruia să-i spun acasă, musai pe pământ ar trebui să fie şi neapărat populat şi în casă şi pe-afară de copii blănoşi. :D 

  Avertisment! Postul ăsta va avea în încheiere o galerie de fotografii cu toţi blănoşii scărmănaţi, de care m-am îndrăgostit iremediabil şi cu siguranţă nici voi nu veţi rămâne indiferenţi la farmecul lor (Baghera, felina rătăcitoare a casei, agil prădător şi inegalabil seducător lipseşte din galerie, întrucât este şi un adevărat hoinar; nu l-am surprins de data asta, căci a venit în vizită pentru cină doar puţin, dar mă voi revanaşa data viitoare). Şi veţi mai vedea şi floricele şi bunătăţi din grădină şi un mic dejun regesc, aşa, demn pentru o zi de duminică.

Manolachi cel simpatic, copilul trupei de cuţi, un şmecher şantajist sentimental, de care nu poţi decât să te îndrăgosteşi iremediabil

Dimineaţa în grădină

Alfonsina, prinţesa felină, delicată şi discretă 

     Am drăgălit blănoşii, am făcut mâncare, am cules de toate şi ne-am mai încărcat bateriile, căci eram cam debusolaţi de oboseală când am ajuns acolo. N-aş mai fi plecat, dar trebuia să mă întorc şi la blănoşii mei şi la îndatoririle zilnice, aşa că am revenit pe la casele mele, cu promisiunea solemnă adresată lui nenea Jean că mă voi întoarce şi la vară, pe o vreme mai frmoasă, să mă bucur din plin de liniştea şi frumuseţea locului. Şi poate până atunci s-o învrednici careva, măcar din raţiuni de alegeri locale, să facă un drum cât de cât circulabil, căci până să ajungem aici, mi-a cam tremurat sufletul pentru Albăstrica mea cea mică, întrucât asigurarea mea nu acoperă drumurile din zone de conflict. Mda, din păcate cred că aşa ceva doar pe unde pică bombe mai vezi, dar mă abţin de la comentarii, căci n-aş mai termina nici în două zile de scris.

     Şi cum spuneam, am revenit încărcată cu must dulce, struguri, mere, pere în panere şi gutui amărui cu puf galben ca de pui - vorba poeziei din Abecedar şi cu alte bunătăţi, din care m-am înfruptat o săptămână întreagă şi încă vreo câteva zile şi acum tot mai am nişte mere pe care mă gândesc să le execut într-un crumble cald, să mă mai încălzesc. 

     Am mâncat din struguri cât am mâncat, am băut şi din must cât am băut, dar m-am gândit eu să şi fac ceva bun cu ele, căci prea mi s-a părut ideea unei focaccia dulci irezistibilă. Şi am pornit la treabă, după cum urmează:


Ingrediente
     
  • 500g făină 00 (pentru pizza şi focaccia, achiziţionată recent de la MegaImage)
  • 350g must (300g pentru autoliză, 50g când am adăugat sarea)
  • 250g maia albă 100% hidratare (a mea era din resturi, hrănite proaspăt, de vreo 2 ori cu o zi înainte, păstrată la frigider)
  • 7g sare
  • struguri negri şi albi (câţi vreţi şi câţi încap pe suprafaţa focacciei, la mine au încăput cam 2 ciorchini mari din cei negri şi unul din cei albi)
  • 1 cană cu miez de nucă
  • 1 mână de stafide (dacă vreţi să fiţi mai riguroşi, măsuraţi cam 1/3 de cană)
  • 1/4 cană cu ulei de nuci


     Am amestecat făina cu mustul şi maiaua şi am lăsat amestecul la autoliză peste noapte, cam 12  ore, într-un recipient cu capac închis ermetic.
     A doua zi am scos aluatul şi l-am lăsat cam o oră la temperatura camerei.
     Am adăugat sarea şi restul de 50g de must, puţin câte puţin, frământând aluatul astfel încât lichidul să fie absorbit în totalitate şi am făcut primul SF prin împăturiri circulare, direct în vas.
     Am mai făcut 5 SF-uri la 30 de minute, la temperatura camerei  (nu a depăşit 23-24 de grade C), apoi am pus aluatul la odihnit 6 ore la frigider, tot în vasul închis.
     Am scos aluatul şi l-am mai lăsat jumătate de oră la temperatura camerei.
     Am uns tava (eu am folosit o formă de tartă mai mare, cu diametrul de 26 de centimetri, dar puteţi folosi şi o tavă dreptunghiulară) cu 3/4 din cantitatea de ulei, apoi am pus aluatul în tavă şi l-am întins cu degetele. Am adăugat boabele de struguri, stafidele şi nucile, am turnat peste şi restul de ulei şi l-am mai lăsat la crescut 1 oră la temeperatura camerei, acoperit cu folie alimentară.
     Între timp, cât am lăsat la crescut aluatul, am preîncălzit cuptorul la 230 de grade C, fără piatră.
     Am dat focaccia la cuptor la 230 grade C pentru 30 de minute, apoi la 210 grade C pentru 20 de minute. (Sfat: vedeţi şi voi cam cum se rumeneşte şi puteţi ajusta timpul de coacere). Eu cred că putem să o las mai puţin, dar aşa mi-a plăcut să văd strugurii cum îşi revarsă sucul şi se caramelizează, încât am uitat să o mai scot. 





     A ieşit un aluat incredibil de dulce, iar asta se datorează în întregime mustului, căci, după cum aţi observat, zahăr sau alt îndulcitor nu am pus deloc. Focaccia asta e dulce, parfumată, delicioasă şi am savurat-o şi dimineaţa şi la prânz şi seara şi am mai dus şi la serviciu, să se bucure toată lumea de ea. Ceea ce s-a şi întâmplat, nu că mă aşteptam la altceva. Şi da, toată lumea s-a mirat cum de a ieşit o pâinică atât de dulce. Păi din mustul cel dulce de la nenea Jean, ce altceva putea să iasă?! Săru'mânaaaaaa!

     Poftă bună!
Manolachi


Bătrânelul Pufi, înţeleptul grupului

Luminiţa, mămica lui Manolachi şi fetiţa cu ochi frumoşi

Pongo, spaima păsăretului din sat, îi plac mult de tot îmbrăţişările

Bobiţa, mămica de puiuţă, delicată şi nebunică, nu prea a stat cu noi, pentru că trebuia să stea cu puiuţa 

Alfonsina cea frumoasă








Roşii şi ardei prospăt culeşi din grădină


Mic dejun regesc de duminică

Oul moale perfect a la nenea Jean

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Macarons cu vanilie (rețeta Pierre Hermé)

Minunile astea delicate, delicioase și la mare căutare în ultima vreme pot fi cea mai frumoasă experiență a unui bucătărist sau cel mai îngrozitor coșmar. Am experimentat ambele stări, recunosc, și mă pot mândri cu o încăpățânare remarcabilă, având în vedere că după multele dezastre experimentate nu m-am dat bătută și am așteptat momentul fericit în care, datorită unui cuptor potrivit pentru a coace asemenea bunătăți, am reușit să fac minunățiile prezentate cu mare fală astăzi. Am citit multe rețete, de testat am si testat câteva, însă după lupte seculare, m-am hotărât să rămân fidelă rețetei tatălui macaronilor, Pierre Hermé, a cărui carte, Macarons, am primit-o în dar de la o dragă prietenă. Dacă nu sunteți în temă cu merengul italian și nu aveți la îndemână cele necesare, s-ar putea să nu vă încumetați să faceți rețeta asta, dar ar fi păcat, pentru că ies, într-adevăr, niște macaroni deosebit de buni, cu care veți impresiona degustătorii cu siguranță. Eu le-am făcut testarea …

Focaccia cu măsline, anşoa, roşii, sumac şi oregano (cu maia)

Nu mai e nevoie să vă povestesc despre pasiunea mea pentru pâinea cu maia. De doi ani, de când îmi cresc maiaua, rare au fost ocaziile când am mai căzut în păcat şi am mâncat altfel de pâine. Pasiunea s-a extins într-atât, încât am început să folosesc maiaua şi în alte reţete, cu un rezultat minunat, de cele mai multe ori, căci nu vă mint, am mai avut parte şi de ceva dezamăgiri, dar asta este ... din greşeli învăţăm, nu? Şi mi s-a pus mie aşa pata acum o săptămână şi am făcut o focaccia. Bună rău, dar mi-am scris procentele pe o foaie care a intrat în pământ, nu alta, aşa că ieri, când mai avea puţin prefermentul meu până să ajungă în maxim, ia reţeta de unde nu-i. Pfeeeeew! M-am enervat eu cu o enervare mare şi am luat calculatorul să născocesc altă reţetă. Ştiu că în focaccia se mai pune zahăr şi ulei, însă eu am păstrat reţeta de aluat fără adaosuri, ulei am pus doar în tavă şi pe deasupra, căci asta e minunea la focaccia şi ceea ce îmi place mie nespus, şi anume crusta delici…

Crap la cuptor cu usturoi

E o rețetă super rapidă, delicioasă și aspectuoasă. Aveți nevoie de:
crap, o bucată fără cap, fără coadă, eviscerat, curățat și crestatsarepiper boabecâțiva căței de usturoi (eu am pus vreo 4), tăiați feliuțecimbru (eu am folosit proaspăt)ulei de măsline (o lingură)1 lămâie vin alb sec, cam 100mlCrapul se spală și se usucă cu prosoape de bucătărie, se sărează și se lasă cam jumătate de oră la frigider. Apoi se introduc în crestături și în interiorul peștelui feliuțele de usturoi, boabele de piper, feliuțe de lămâie și cimbrul. Se stropește cu puțin ulei de măsline și se introduce în cuptorul preîncălzit la 180 de grade. Cînd este aproape gata se stropește cu vinul și se mai lasă 5-10 minute. În total stă la cuptor 20, maxim 30 de minute. Și arată cam așa când e gata:



Merge cu  mămăliguță și un mujdei cremos. Iar pentru o savoare și mai mare, puteți pune puțin unt aromat peste el la servire ;)

Poftă bună!