Treceți la conținutul principal

Pâine şi vin



     M-am tot gândit cum să vă povestesc despre experienţa pe care am avut-o joia asta, graţie evenimentului organizat de restaurantul Naan  şi mi-am dat seama că nu ştiu cum să încep. Până acum nu v-am mai povestit despre locurile pe unde am trecut şi asta nu pentru că nu mi-au plăcut, ci pentru că nu m-am simţit în stare să mă mobilizez şi apoi nici nu am experienţa necesară să-mi dau cu părerea în public. Dar de data aceasta mi-am luat inima în dinţi, pentru că mi-a plăcut enorm şi am avut multe de învăţat, aşa că mi s-a părut o idee bună să vă împărtăşesc impresiile mele personale. Şi subliniez personale şi adaug neprofesioniste, total subiective, aşa cum le-am perceput eu, o amatoare în ale vinurilor, însă iubitoare de ele şi animată în permanenţă de dorinţa de a mai învăţa câte ceva. Şi mi-ar plăcea să aud că datorită celor citite, v-am stârnit interesul şi aţi participat şi voi la un asemenea eveniment sau măcar aţi călcat pragul acestui local.
     Nu departe de strada Pitar Moş, loc de amintiri din tinereţe (puţin trecută pentru mine :D), căci acolo se află Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine, s-a deschis restaurantul Naan, despre care am aflat de pe paginile Facebook şi care mi-a părut interesant la momentul respectiv, citind şi văzând felurile de mâncare din meniu. Însă ceea ce mi-a stârnit şi mai mult interesul a fost faptul că noul restaurant deţinea o colecţie impresionantă de vinuri şi mai mult decât atât, ceea ce eu nu am întâlnit, personal, în restaurantele în care am mai ajuns, un somelier. Ce anume, vor murmura, poate, cei ce nu sunt cunoscători în mod deosebit într-ale vinurilor? E vorba despre un domn care recomandă, prezintă şi îţi spune ce şi cum să faci când vrei să bei un vin deosebit, asortat perfect felului de mâncare pe care îl comanzi. Ovidiu Olteanu este somelierul pe care l-am întâlnit la Naan şi datorită căruia am petrecut o seară minunată, învăţând puţin despre vinuri, gustând nişte preparate delicioase, perfect alese atât pentru a pune în valoare vinurile degustate, cât şi pentru a fi puse în valoare de acestea.

     Evenimentul a avut loc în crama restaurantului, aflat la subsol, un loc tare cochet, intim şi aşa cum mi s-a părut mie, relaxant. Personalul tânăr m-a impresionat înt-un mod plăcut prin discreţia cu care ne-a înconjurat şi totodată promptitudinea cu care a răspuns solicitărilor. 





În aşteptarea participanţilor la eveniment

Au sosit!

     Vinurile degustate au fost de la Crama Licorna, Dealu Mare şi din spusele lui Ovidiu Olteanu, preparatele servite au fost special alese pentru a li se potrivi, ceea ce au reusit cu brio, după părerea mea.

Pregătind vinurile

  
     Pentru început am avut un amouse buche compus din monkfish, marinat cu sos teriaki şi ghimbir, în crustă de susan negru, cu piure de ţelină şi soia, lângă pâine toast şi o minunată lipie indiană- naan - caldă şi aromată; felul a fost acompaniat de un vin alb, un Riesling din gama Serafim, crama Licorna, Dealu Mare, un vin cu arome florale, cu gust de miere şi vanilie.




     A urmat un fel de paste, Pasta Florentine, paste proaspăt pregătite, umplute cu spanac şi brânză feta, sos marinara, un chips de parmezan şi sos pesto, lângă care am degustat un vin rose, sec, Cabernet Sauvignon & Shiraz, cu aromă de cireşe şi zmeură.




     Felul principal a fost un adevărat festin, frigărui din muşchiuleţ de berbecuţ la tandoor, cu roşii coapte şi ardei iute copt, sos de papaya cu coriandru şi mentă, bulgur cu legume, o salată de ceapă cu sumac şi aceeaşi pâine aromată, naan. I-a ţinut piept, l-a completat şi a fost pus în valoare acest fel de un vin roşu, sec, un Merlot aromat, cu note de fructe de pădure (noi am regăsit aroma de coarne), ciocolată, un vin puternic, cu o concentraţie mare de tanin. Recunosc faptul că abia am reuşit să gust din felul principal, pentru că deja nu mai puteam şi apoi mai aveam şi un desert ce se anunţa delicios. Şi dacă am avut ceva de comentat a fost faptul că, pentru gustul meu, am găsit frigăruia de berbecuţ uşor sărată. Să nu mă înţelegeţi greşit, împreună cu restul îngredientelor se armoniza perfect, dar eu mănânc mai degrabă nesărat, aşa că părerea mea e îngrozitor de subiectivă.





     Şi am ajuns şi la desert. Ce să vă mai spun? Mousse de ciocolată şi cheesecake, într-un duo delicios, cu un coullis de fructe de pădure, lângă care ni s-a servit un digestiv home made by Ovidiu Olteanu, eu l-am botezat origecello, căci este reţeta de limoncello, însă nu cu lămâie, ci cu portocale. Eu nu sunt băutoare de licori atât de dulci, însă am apreciat aroma ei deosebită şi, evident, m-am gândit la cât de bine ar merge în nişte fursecuri cu glazură :P.



     Acum dacă ar fi să spun care şi cum mi-au plăcut dintre vinuri chiar aş avea ceva probleme la primele două care se bat pentru categoria de preferate. Pe de o parte Riesling-ul răcoros, pe de altă parte Merlot-ul învăluitor ... greu de ales. Deşi l-am savurat cu plăcere, rose-ul nu pot să spun că a avut un impact atât de puternic, aşa că mai aştept şi alte soiuri, să văd dacă reuşesc să-mi reconsider atitudinea. 

     La fiecare fel, Ovidiu Olteanu ne-a dat toate informaţiile despre vinul ales, ne-a învăţat cum se face o degustare şi ce anume trebuie să urmărim pentru a face din degustare o experienţă de care să ne bucurăm şi din care să învăţăm, a venit la fiecare masă pentru a putea discuta cu noi, pentru a ne cere opiniile şi pentru a ne răspunde la întrebări. 



     Nici nu ştiu cum au trecut cele mai bine de 4 ore. Poate prea repede, aş spune, căci într-o atmosferă relaxantă, cu o mâncare bună, băutură pe măsură, servire ireproşabilă şi o companie plăcută, nici nu avea cum să fie altfel. Unde mai pun faptul că am învăţat atât de multe lucruri interesante (şi da, mi-am luat şi notiţe, mi-au mai venit şi idei - pe care le-am notat, evident)! 


     Şi am ajuns eu la o concluzie, de multă vreme ajunsesem la concluzia asta, acum am avut o confirmare, şi anume că gustul trebuie învăţat şi exersat, atât atunci când e vorba de mâncare, cât şi de băutură. Iar ca să ajungi să le combini astfel încât să le pui în valoare reciproc, e o artă. Despre care aş vrea să învăţ mai mult şi sper să am ocazia să particip la cât mai multe evenimente de acest fel. Lucru care e destul de posibil, după cum am auzit eu de la Ovidiu Olteanu, care are în proiect aşa ceva. Aşa că nu pot decât să le urez succes, lui şi echipei Naan, şi aş vrea să ştie că şi-au câştigat un client, un admirator şi, dacă vor mai avea loc astfel de evenimente, un elev abonat fidel.

     Şi mai am o dorinţă, acum că v-o împărtăşesc nu mai e secretă, ce sper să nu rămână între noi. Aş vrea să văd cât mai multe restaurante din Bucureşti şi din ţară care să aibă în echipă un somelier şi oameni cu un minim de pregătire în ceea ce priveşte o recomandare pe care să o poată oferi clienţilor în materie de băuturi alese. Asta mi-ar plăcea mie tare, tare mult! 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Macarons cu vanilie (rețeta Pierre Hermé)

Minunile astea delicate, delicioase și la mare căutare în ultima vreme pot fi cea mai frumoasă experiență a unui bucătărist sau cel mai îngrozitor coșmar. Am experimentat ambele stări, recunosc, și mă pot mândri cu o încăpățânare remarcabilă, având în vedere că după multele dezastre experimentate nu m-am dat bătută și am așteptat momentul fericit în care, datorită unui cuptor potrivit pentru a coace asemenea bunătăți, am reușit să fac minunățiile prezentate cu mare fală astăzi. Am citit multe rețete, de testat am si testat câteva, însă după lupte seculare, m-am hotărât să rămân fidelă rețetei tatălui macaronilor, Pierre Hermé, a cărui carte, Macarons, am primit-o în dar de la o dragă prietenă. Dacă nu sunteți în temă cu merengul italian și nu aveți la îndemână cele necesare, s-ar putea să nu vă încumetați să faceți rețeta asta, dar ar fi păcat, pentru că ies, într-adevăr, niște macaroni deosebit de buni, cu care veți impresiona degustătorii cu siguranță. Eu le-am făcut testarea …

Focaccia cu măsline, anşoa, roşii, sumac şi oregano (cu maia)

Nu mai e nevoie să vă povestesc despre pasiunea mea pentru pâinea cu maia. De doi ani, de când îmi cresc maiaua, rare au fost ocaziile când am mai căzut în păcat şi am mâncat altfel de pâine. Pasiunea s-a extins într-atât, încât am început să folosesc maiaua şi în alte reţete, cu un rezultat minunat, de cele mai multe ori, căci nu vă mint, am mai avut parte şi de ceva dezamăgiri, dar asta este ... din greşeli învăţăm, nu? Şi mi s-a pus mie aşa pata acum o săptămână şi am făcut o focaccia. Bună rău, dar mi-am scris procentele pe o foaie care a intrat în pământ, nu alta, aşa că ieri, când mai avea puţin prefermentul meu până să ajungă în maxim, ia reţeta de unde nu-i. Pfeeeeew! M-am enervat eu cu o enervare mare şi am luat calculatorul să născocesc altă reţetă. Ştiu că în focaccia se mai pune zahăr şi ulei, însă eu am păstrat reţeta de aluat fără adaosuri, ulei am pus doar în tavă şi pe deasupra, căci asta e minunea la focaccia şi ceea ce îmi place mie nespus, şi anume crusta delici…

Crap la cuptor cu usturoi

E o rețetă super rapidă, delicioasă și aspectuoasă. Aveți nevoie de:
crap, o bucată fără cap, fără coadă, eviscerat, curățat și crestatsarepiper boabecâțiva căței de usturoi (eu am pus vreo 4), tăiați feliuțecimbru (eu am folosit proaspăt)ulei de măsline (o lingură)1 lămâie vin alb sec, cam 100mlCrapul se spală și se usucă cu prosoape de bucătărie, se sărează și se lasă cam jumătate de oră la frigider. Apoi se introduc în crestături și în interiorul peștelui feliuțele de usturoi, boabele de piper, feliuțe de lămâie și cimbrul. Se stropește cu puțin ulei de măsline și se introduce în cuptorul preîncălzit la 180 de grade. Cînd este aproape gata se stropește cu vinul și se mai lasă 5-10 minute. În total stă la cuptor 20, maxim 30 de minute. Și arată cam așa când e gata:



Merge cu  mămăliguță și un mujdei cremos. Iar pentru o savoare și mai mare, puteți pune puțin unt aromat peste el la servire ;)

Poftă bună!