M-am tot chinuit de o săptămână să postez rețeta asta, dar n-a fost chip, pentru că am fost într-o mișculație continuă. Și tot nu sunt 100% funcțională, recuperarea mea de după operație îmi ia ceva timp, după cum observ, dar sper să ajung și în momentul în care să nu mă mai doară nimic și să pot să mă mișc în voie. Asta nu înseamnă că în bucătărie nu mă mișc cu talent, doar că mai în reluare, că nu pot sta mult în picioare. De aceea și încetineala cu care postez rețetele. Nici nu fac foarte multe lucruri noi și îmi ia ceva timp să compilez rețetele cele noi, să editez fotografiile și să scriu postările, așa că, rogu-vă, nu fiți supărați pe mine, aveți puțintică răbdare să-mi revin :).
Cum la rețeta postată anterior v-am povestit că am mai făcut ceva din gălbiorii luați, acum vă povestesc și ce am făcut. Eram în momentul respectiv sub vraja și poftele iscate de Bisto Margot cu minunatele trufe, așa că am zis să dau parfum unei mese de prânz și să văd cum poate mămăliguța noastră cea de toate zilele să ia o față nouă, aromată de trufe și cum se asortează ea gălbiorilor scăldați în sos de smântână. E ceva în parfumul și gustul ciupercilor de pădure ce îmi dă o stare de bine, probabil pentru că iubesc pădurea și tot ce e legat de ea, așa că nu avea cum să nu-mi placă combinația asta. Și poate că vi se pare cine știe ce filosofie, dar pe cuvântul meu că se face foarte repede, numai să aveți ce vă trebuie la îndemână.
Pentru gălbiorii cu smântână am curățat 250g de ciuperci și le-am tocat în bucăți potrivite. Am încălzit o tigaie și am pus în ea 2 linguri cu ulei de măsline și 3 căței de usturoi tocați mărunt, le-am lăsat cam 1 minut, cât să se încingă uleiul și apoi am adăugat ciupercile. Le-am sotat vreo 5 minute, am adăugat 1 lingură cu făină de castane (nu-i bai dacă nu aveți, puteți pune făină normală sau amidon) și am mai amestecat 1-2 minute. Apoi am turnat 200ml de smântână dulce de gătit, am mai presărat 1 linguriță cu sare, 1/2 linguriță cu piper alb, le-am amestecat pe toate și le-am lăsat pe foc molcom până a început sosul să se îngroașe puțin, amestecând să nu se prindă. Am dat tigaia la o parte de pe foc
Între timp am pus și o oală cu apă pe foc pentru mămăliguță. Spre rușinea mea, nu știu să vă spun cantitățile, nu stau niciodată să cântăresc, le pun pe toate din ochi pentru a obține consistența dorită. În principiu pentru o porție de mămăliguță pun o cană cu apă, puțină sare și mălai, după cum spuneam, la sfânta inspirație. Acum am făcut o mămăliguță mai moale, iar la final am adăugat o lingură cu unt și 1 linguriță cu trufe tocate, pe care le țin în ulei de măsline.
Și cum erau ele gata pegătite și fierbinți, m-am grăbit să le aranjez în farfurie, căci deja începusem să salivez. Am pus mai întâi mămăliguța, apoi în mijloc ciupercile, însă doar jumătate din cât făcusem, căci mi s-a părut suficient. Și de parcă toată minunăția asta nu era suficientă (și era, dar nah, un moț nu strică niciodată :P), am mai răzălit o bucățică de pecorino ( surată cu parmezanul, o brânză tare, maturată, din lapte de oaie) peste, am mai pus și câteva bucățele de trufe și am atacat problema. Trebuie să-mi fac datoria de onoare și să vă spun că felul ăsta nu se poate servi decât proaspăt făcut și aburind, că altfel își pierde farmecul, părerea mea. :)
Nu știu alții cum sunt, dar eu când mă gândesc la minunăția asta și acum salivez. :))
Poftă bună!
Comentarii
Trimiteți un comentariu