Treceți la conținutul principal

Budincă de gris cu smochine


   Și de parcă nu era de ajuns bunătatea cu dovleac pe care am făcut-o, mi s-a pus piticul să fac ceva cu gris. N-am mai mâncat gris de nu mai țin minte când și cum grisul  simplu parcă nu era de ajuns, m-am tot uitat eu și am scotocit prin rețetele mele și am dat peste câte ceva, dar nu prea mi-au plăcut, așa că tot la o combinată am ajuns. Și a ieșit ... foarte bine și foarte bună! Da, știu, tot timpul spun că mi-a ieșit bine, că sunt nemaipomenite, dar dacă așa e ... ce să fac? De rețete nașpa și care nu ies nu are nimeni chef, cred :)) Și dacă mai dau cu bâta-n baltă, ați văzut că fac rectificările de rigoare și să știți că la un moment dat revin asupra rețetei buclucașe și o fac eu să iasă bine, să se bucure toată lumea ;) Eu vă las să vedeți ce mi-a ieșit și (asta pentru cine citește și a și mâncat din ce am făcut) aștept comentariile. :)
   Cum spuneam, budinca mea de griș nu e foarte complicată. Am luat 1l de lapte și l-am pus la fiert cu 2 linguri de zahăr demerara (în care țin eu câteva păstăi de vanilie să-i dea aromă), 100g de unt și jumătate de păstaie de vanilie tăiată pe jumătate. Când a început să bulbucească, am pus în ploaie 200g de gris și am amestecat cu un tel, bine, bine, să nu facă cocoloașe și am amestecat așa, până s-a fiert. L-am dat la o parte să se răcorească și când s-a întâmplat asta, am înglobat în compoziție 4 gălbenușuri, unul câte unul, apoi 5 albușuri bătute spumă (unul îmi rămăsese de la ruloul cu dovleac) și am mai pus 2 lingurițe cu apă de flori de portocali, așa, de aromă. Am uns cu unt o tavă și am pus compoziția în ea, am nivelat-o și am pus frumușel, aliniate, sferturi de smochine proaspete. Deasupra am picurat o lingură de miere pe toată suprafața și am băgat tava la cuptorul preîncălzit la 165-170 de grade C. Trebuia să stea cam 30-35 de minute acolo, dar pentru că m-am luat cu treaba, am uitat, sinceră să fiu, de ea și am scos-o din cuptor cam după 45 de minute. N-a pățit nimic, doar mierea s-a mai scurs puțin pe margini și s-a caramelizat, dar mie, una, îmi place caramelul, așa că nu m-a deranjat prea tare. :P Am lăsat-o să se răcească și am tăiat-o în pătrate. Am mâncat o porție cu ricotta amestecată cu puțin zahăr pudră și o idee de esență de vanilie. Bun, bun, bun! Nu mă credeți? Încercați! :D
Poftă bună! 



Comentarii

  1. Dumnezeule mare! Mariana, crede-ma, esti super tare!ti-am "savurat" toate retetele, sunt minunate, n-am apucat sa te felicit personal, dar voi recomanda blogul tuturor gurmanzilor si,cu siguranta, daca fac rost de fonduri deschidem un restaurant! te pup

    RăspundețiȘtergere
  2. :)) Saru'mana, draguta! Sunt bune, nu sunt bune, asta decide fiecare, eu le fac pentru mine(uneori si pentru cine se nimereste pe la mine :D ) si le mananc, deci pentru mine sunt :P

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Macarons cu vanilie (rețeta Pierre Hermé)

Minunile astea delicate, delicioase și la mare căutare în ultima vreme pot fi cea mai frumoasă experiență a unui bucătărist sau cel mai îngrozitor coșmar. Am experimentat ambele stări, recunosc, și mă pot mândri cu o încăpățânare remarcabilă, având în vedere că după multele dezastre experimentate nu m-am dat bătută și am așteptat momentul fericit în care, datorită unui cuptor potrivit pentru a coace asemenea bunătăți, am reușit să fac minunățiile prezentate cu mare fală astăzi. Am citit multe rețete, de testat am si testat câteva, însă după lupte seculare, m-am hotărât să rămân fidelă rețetei tatălui macaronilor, Pierre Hermé, a cărui carte, Macarons, am primit-o în dar de la o dragă prietenă. Dacă nu sunteți în temă cu merengul italian și nu aveți la îndemână cele necesare, s-ar putea să nu vă încumetați să faceți rețeta asta, dar ar fi păcat, pentru că ies, într-adevăr, niște macaroni deosebit de buni, cu care veți impresiona degustătorii cu siguranță. Eu le-am făcut testarea …

Focaccia cu măsline, anşoa, roşii, sumac şi oregano (cu maia)

Nu mai e nevoie să vă povestesc despre pasiunea mea pentru pâinea cu maia. De doi ani, de când îmi cresc maiaua, rare au fost ocaziile când am mai căzut în păcat şi am mâncat altfel de pâine. Pasiunea s-a extins într-atât, încât am început să folosesc maiaua şi în alte reţete, cu un rezultat minunat, de cele mai multe ori, căci nu vă mint, am mai avut parte şi de ceva dezamăgiri, dar asta este ... din greşeli învăţăm, nu? Şi mi s-a pus mie aşa pata acum o săptămână şi am făcut o focaccia. Bună rău, dar mi-am scris procentele pe o foaie care a intrat în pământ, nu alta, aşa că ieri, când mai avea puţin prefermentul meu până să ajungă în maxim, ia reţeta de unde nu-i. Pfeeeeew! M-am enervat eu cu o enervare mare şi am luat calculatorul să născocesc altă reţetă. Ştiu că în focaccia se mai pune zahăr şi ulei, însă eu am păstrat reţeta de aluat fără adaosuri, ulei am pus doar în tavă şi pe deasupra, căci asta e minunea la focaccia şi ceea ce îmi place mie nespus, şi anume crusta delici…

Crap la cuptor cu usturoi

E o rețetă super rapidă, delicioasă și aspectuoasă. Aveți nevoie de:
crap, o bucată fără cap, fără coadă, eviscerat, curățat și crestatsarepiper boabecâțiva căței de usturoi (eu am pus vreo 4), tăiați feliuțecimbru (eu am folosit proaspăt)ulei de măsline (o lingură)1 lămâie vin alb sec, cam 100mlCrapul se spală și se usucă cu prosoape de bucătărie, se sărează și se lasă cam jumătate de oră la frigider. Apoi se introduc în crestături și în interiorul peștelui feliuțele de usturoi, boabele de piper, feliuțe de lămâie și cimbrul. Se stropește cu puțin ulei de măsline și se introduce în cuptorul preîncălzit la 180 de grade. Cînd este aproape gata se stropește cu vinul și se mai lasă 5-10 minute. În total stă la cuptor 20, maxim 30 de minute. Și arată cam așa când e gata:



Merge cu  mămăliguță și un mujdei cremos. Iar pentru o savoare și mai mare, puteți pune puțin unt aromat peste el la servire ;)

Poftă bună!