Treceți la conținutul principal

Tartă cu cremă de banane și ciocolată



   Daaaa, asta e urmarea de la postul de ieri cu tartletele. Astăzi am reușit să și gust din ce am făcut și da, le recomand, sunt bune bune, cremoase, aromate, cu crusta care ți se topește în gură ... Nu mai zic, că mă apucă pofta și nu mai mănânc în seara asta că e cam târziu :P
   Așadar și așadeci, pentru tarta asta am schimbat un pic compoziția crustei, în sensul că am folosit numai 5 biscuiți digestivi (de același fel cu cei folosiți la tartlete), 100g pudră de migdale (eu am găsit vrac la Auchan), o lingură cu unt topit și un albuș de la un ou mai mare pe care l-a bătut spumă (cu o furculiță, nu m-am stresat în mod deosebit). Gălbenușul l-am adăugat compoziției de cremă care a ramas la tartlete ( găsiți rețeta aici) la care am mai adăugat 100g ciocolată topită pe bain-marie cu lingură cu lapte și una cu unt și am lăsat-o la frigider până a fost gata crusta. Am pus cu mâna umedă compoziția pentru crustă într-o formă rotundă și am modelat-o astfel încât să acopere baza și marginile (eu am o formă de tort din silicon pe care am folosit-o, dar dacă aveți o formă de tarte cu diametrul de 20-22cm, e super ok). Și am dat-o la cuptorul preîncălzit la 180 de grade C pentru vreo 20-25 de minute. Apoi am scos-o și am lăsat-o să se răcească în formă.
   Când s-a răcit am turnat crema și am băgat din nou forma la cuptor pentru încă vreo 40 de minute. Am scos-o din cuptor și am lăsat-o să se răcească vreo jumătate de oră în formă, apoi am pus-o pe un grătar și am lăsat-o până s-a răcit complet.
   La final am ornat-o cu felii de banane (2 mijlocii am folosit eu) și fulgi de migdale, peste care am mai turnat niște sos de ciocolată (din ciocolată neagră și puțin lapte topite la foc foarte mic, că nu mai aveam chef de bain-marie, dar mă ajută și cratița pe care o am, pentru că are fundul destul de gros și nu mi se prinde). Și am lăsat-o peste noapte la frigider, iar azi am mâncat o felie. Și asta e tot! Restul o donez :P 


Poftă bună!






Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Macarons cu vanilie (rețeta Pierre Hermé)

Minunile astea delicate, delicioase și la mare căutare în ultima vreme pot fi cea mai frumoasă experiență a unui bucătărist sau cel mai îngrozitor coșmar. Am experimentat ambele stări, recunosc, și mă pot mândri cu o încăpățânare remarcabilă, având în vedere că după multele dezastre experimentate nu m-am dat bătută și am așteptat momentul fericit în care, datorită unui cuptor potrivit pentru a coace asemenea bunătăți, am reușit să fac minunățiile prezentate cu mare fală astăzi. Am citit multe rețete, de testat am si testat câteva, însă după lupte seculare, m-am hotărât să rămân fidelă rețetei tatălui macaronilor, Pierre Hermé, a cărui carte, Macarons, am primit-o în dar de la o dragă prietenă. Dacă nu sunteți în temă cu merengul italian și nu aveți la îndemână cele necesare, s-ar putea să nu vă încumetați să faceți rețeta asta, dar ar fi păcat, pentru că ies, într-adevăr, niște macaroni deosebit de buni, cu care veți impresiona degustătorii cu siguranță. Eu le-am făcut testarea …

Crap la cuptor cu usturoi

E o rețetă super rapidă, delicioasă și aspectuoasă. Aveți nevoie de:
crap, o bucată fără cap, fără coadă, eviscerat, curățat și crestatsarepiper boabecâțiva căței de usturoi (eu am pus vreo 4), tăiați feliuțecimbru (eu am folosit proaspăt)ulei de măsline (o lingură)1 lămâie vin alb sec, cam 100mlCrapul se spală și se usucă cu prosoape de bucătărie, se sărează și se lasă cam jumătate de oră la frigider. Apoi se introduc în crestături și în interiorul peștelui feliuțele de usturoi, boabele de piper, feliuțe de lămâie și cimbrul. Se stropește cu puțin ulei de măsline și se introduce în cuptorul preîncălzit la 180 de grade. Cînd este aproape gata se stropește cu vinul și se mai lasă 5-10 minute. În total stă la cuptor 20, maxim 30 de minute. Și arată cam așa când e gata:



Merge cu  mămăliguță și un mujdei cremos. Iar pentru o savoare și mai mare, puteți pune puțin unt aromat peste el la servire ;)

Poftă bună!

Focaccia cu măsline, anşoa, roşii, sumac şi oregano (cu maia)

Nu mai e nevoie să vă povestesc despre pasiunea mea pentru pâinea cu maia. De doi ani, de când îmi cresc maiaua, rare au fost ocaziile când am mai căzut în păcat şi am mâncat altfel de pâine. Pasiunea s-a extins într-atât, încât am început să folosesc maiaua şi în alte reţete, cu un rezultat minunat, de cele mai multe ori, căci nu vă mint, am mai avut parte şi de ceva dezamăgiri, dar asta este ... din greşeli învăţăm, nu? Şi mi s-a pus mie aşa pata acum o săptămână şi am făcut o focaccia. Bună rău, dar mi-am scris procentele pe o foaie care a intrat în pământ, nu alta, aşa că ieri, când mai avea puţin prefermentul meu până să ajungă în maxim, ia reţeta de unde nu-i. Pfeeeeew! M-am enervat eu cu o enervare mare şi am luat calculatorul să născocesc altă reţetă. Ştiu că în focaccia se mai pune zahăr şi ulei, însă eu am păstrat reţeta de aluat fără adaosuri, ulei am pus doar în tavă şi pe deasupra, căci asta e minunea la focaccia şi ceea ce îmi place mie nespus, şi anume crusta delici…