Treceți la conținutul principal

Pui la cuptor în marinată turcească

  La „îndemnul” surorii mele („mai pune și tu acolo rețete cu mâncare, draga!” -  nu știu ce am tot făcut eu până acum :)) ), m-am conformat și iată rezultatul. Pentru zi de sărbătoare și nu numai, am încercat o variantă nouă de marinată pentru pui și anume o marinată turcească. E o rețetă bună de încercat la sfârșit de săptămână, puneți la marinat puiul de vineri seara sau sâmbătă și îl băgați la cuptor duminică. Cu cât lăsați mai mult puiul la marinat, cu atât rezultatul va fi mai bun. Eu l-am lăsat peste noapte si a ieșit un pui rumen, parfumat și suculent, cu carne fragedă, numai bun de savurat cu o porție de orez cu șofran și muguri de pin.

Pentru marinată:
  • o cană cu iaurt (eu am folosit un iaurt turcesc, cu vreo 3,8% grăsime)
  • 1 linguriță paprika 
  • 1 linguriță chilli zdrobit
  • 1 lingură chimen măcinat
  • 4 căței de usturoi zdrobiți
  •  sucul de la o lămâie
  • sare, piper proaspăt măcinat, după gust


     Amestecați bine, puneți puiul într-un vas și turnați marinata peste el. Eu l-am înecat în marinată și i-am aplicat și un mic  „masaj”, introducând din marinată și pe sub piele, în zona pieptului. Se acoperă și se lasă în frigider cel puțin câteva ore, cel mai bine peste noapte, cum spuneam, cu cât mai mult cu atât mai bine.


  Se scoate puiul din frigider și se aduce la temperatura camerei, se pune într-o tavă sau un vas termorezistent- marinata care rămâne o păstrați - și apoi se introduce  în cuptorul preîncălzit pentru aproximativ 60 de minute, întorcând puiul din când în când și ungându-l cu marinata rămasă. Nu lăsați puiul mai mult, pentru că se va usca. Când l-ați scos din cuptor, acoperiți-l cu folie de aluminiu și mai lăsați-l așa vreo 10-15 minute, apoi îl puteți scoate pe un platou și să-l puneți pe masă.
   Rezultatul final:

Pui la cuptor în marinată turcească
                 
    Am servit puiul cu garnitură de orez cu șofran și muguri de pin.

Poftă bună!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Macarons cu vanilie (rețeta Pierre Hermé)

Minunile astea delicate, delicioase și la mare căutare în ultima vreme pot fi cea mai frumoasă experiență a unui bucătărist sau cel mai îngrozitor coșmar. Am experimentat ambele stări, recunosc, și mă pot mândri cu o încăpățânare remarcabilă, având în vedere că după multele dezastre experimentate nu m-am dat bătută și am așteptat momentul fericit în care, datorită unui cuptor potrivit pentru a coace asemenea bunătăți, am reușit să fac minunățiile prezentate cu mare fală astăzi. Am citit multe rețete, de testat am si testat câteva, însă după lupte seculare, m-am hotărât să rămân fidelă rețetei tatălui macaronilor, Pierre Hermé, a cărui carte, Macarons, am primit-o în dar de la o dragă prietenă. Dacă nu sunteți în temă cu merengul italian și nu aveți la îndemână cele necesare, s-ar putea să nu vă încumetați să faceți rețeta asta, dar ar fi păcat, pentru că ies, într-adevăr, niște macaroni deosebit de buni, cu care veți impresiona degustătorii cu siguranță. Eu le-am făcut testarea …

Crap la cuptor cu usturoi

E o rețetă super rapidă, delicioasă și aspectuoasă. Aveți nevoie de:
crap, o bucată fără cap, fără coadă, eviscerat, curățat și crestatsarepiper boabecâțiva căței de usturoi (eu am pus vreo 4), tăiați feliuțecimbru (eu am folosit proaspăt)ulei de măsline (o lingură)1 lămâie vin alb sec, cam 100mlCrapul se spală și se usucă cu prosoape de bucătărie, se sărează și se lasă cam jumătate de oră la frigider. Apoi se introduc în crestături și în interiorul peștelui feliuțele de usturoi, boabele de piper, feliuțe de lămâie și cimbrul. Se stropește cu puțin ulei de măsline și se introduce în cuptorul preîncălzit la 180 de grade. Cînd este aproape gata se stropește cu vinul și se mai lasă 5-10 minute. În total stă la cuptor 20, maxim 30 de minute. Și arată cam așa când e gata:



Merge cu  mămăliguță și un mujdei cremos. Iar pentru o savoare și mai mare, puteți pune puțin unt aromat peste el la servire ;)

Poftă bună!

Focaccia cu măsline, anşoa, roşii, sumac şi oregano (cu maia)

Nu mai e nevoie să vă povestesc despre pasiunea mea pentru pâinea cu maia. De doi ani, de când îmi cresc maiaua, rare au fost ocaziile când am mai căzut în păcat şi am mâncat altfel de pâine. Pasiunea s-a extins într-atât, încât am început să folosesc maiaua şi în alte reţete, cu un rezultat minunat, de cele mai multe ori, căci nu vă mint, am mai avut parte şi de ceva dezamăgiri, dar asta este ... din greşeli învăţăm, nu? Şi mi s-a pus mie aşa pata acum o săptămână şi am făcut o focaccia. Bună rău, dar mi-am scris procentele pe o foaie care a intrat în pământ, nu alta, aşa că ieri, când mai avea puţin prefermentul meu până să ajungă în maxim, ia reţeta de unde nu-i. Pfeeeeew! M-am enervat eu cu o enervare mare şi am luat calculatorul să născocesc altă reţetă. Ştiu că în focaccia se mai pune zahăr şi ulei, însă eu am păstrat reţeta de aluat fără adaosuri, ulei am pus doar în tavă şi pe deasupra, căci asta e minunea la focaccia şi ceea ce îmi place mie nespus, şi anume crusta delici…