Treceți la conținutul principal

Mic dejun cu ouă fierte și sos de ciuperci



   Toată lumea a intrat acum în panica de după sărbători, căci, în mod mai mult sau mai puțin evident, nu prea am avut cum să mâncăm toate ouăle fierte și atunci a trebuit să facem ceva cu ele. Cel mai comod e să le faci salată, cu un sos bun, mai merg aruncate și într-o salată orientală. Eu m-am gândit să le combin într-un mic dejun cald, care a fost bunuț, bunuț, așa că vă spun și vouă ce am făcut. Recunosc, am mai folosit ceva ce a mai rămas de la masa de Paște, un sos cu ciuperci, o să vă spun și cum l-am făcut. Am curățat ciupercile trecându-le printr-un jet de apă rece și apoi le-am tăiat felii subțiri. Pentru sos am amestecat cu blenderul vertical 2 ouă de prepeliță, o linguriță cu muștar (eu am unul de Dijon, puteți folosi după preferință), zeama de la o lămâie, un vârf de cuțit cu sare și ulei de măsline cât a fost nevoie să iasă un sos de maioneză consistent (după estimările mele am pus cam spre trei sferturi de cană cu ulei). Am mai adăugat o lingură de iaurt, usturoi pisălit bine, o legătură de mărar tocat fin și un praf de piper măcinat. Am amestecat ciupercile cu sosul și le-am lăsat în frigider până ziua următoare.
   Pentru micul meu dejun am pus o lingură de sos cu ciuperci într-un vas de ceramică dreptunghiular (am unul perfect pentru 2 porții, eu l-am folosit pentru una), am pus peste o felie de pâine (am făcut una cu iaurt, dar folosiți ce aveți la îndemână), peste felia de pâine am mai pus ceva sos, apoi un ou fiert tăiat felii, deasupra am răzălit niște brânză Horezu, peste am mai turnat o lingură de sos și am dat vasul la cuptorul încins bine pentru vreo 5 minute, să se topească brânza. L-am scos din cuptor, l-am lăsat puțin să se răcească și ... am mâncat, normal, că nu era să mă uit la el. A! Da, între timp, cât se răcea, am prestat și niște poze, să vedeți și voi. :)
Poftă bună!










Comentarii

Postări populare de pe acest blog

File de somn la tigaie în unt și lămâie

     Nu țin minte să fi luat și gătit vreodată somn, sinceră să fiu. Mama ne făcea când eram mici, pane, și dispărea ca prin minune. De când cu toate felurile de pește apărute pe piață, eu una mă simt uneori debusolată, așa că  mă uit după chestii simple, care nu necesită mare filosofie când vine vorba de pregătit, să fie proaspăt și cu puține oase. De aceea, poate, prefer somonul sau păstrăvul, sunt pești cu o carne gustoasă, nu au oase mici și cele pe care le au se scot ușor, se fac repede. Și recunosc faptul că nu m-am documentat din cale afară în ceea ce privește pregătirea altor feluri de pește, așa că am rămas fidelă față de cele anterior menționate (nu am luat în discuție conservele de pește și nici fileul de pește afumat, ele sunt altă mâncare de pește). Așa că ieri, plimbându-mă prin piață, am trecut și pe la pescărie să întreb de pește pentru Crăciun (da, așa sunt eu mai ciudată și m-am hotărât să fac ceva cu pește, că altă carne nu mănânc). Și mi-a atras atenția fi

Gogoși cu maia la cuptor

     Când mă gândesc la gogoși, invariabil îmi aduc aminte de gogoșile făcute de mamaia mea, întotdeauna într-o cantitate impresionantă (vreo 2 ligheane mari, în care făcea toamna și gemul de prune), ninse cu zahăr pudră, simple sau umplute cu dulceață sau creme felurite, una mai delicioasă decât cealaltă. Nu m-am încumetat să fac până acum gogoși nu din neștiință sau lene, ci doar pentru că acum, deși pofta mă mai încolțește, nu mă încântă ideea de baie de ulei, deși n-ar fi așa o tragedie dacă m-aș rezuma și eu ca omul la 1-2 bucăți (mda, s-o credă mutu' că aș putea să mă mai opresc :)) ). Și apoi nici drojdie n-am mai folosit de multă vreme (cred că se face mai bine de un an), așa că am tot amânat momentul, am găsit substitute ( gogoșelele astea chiar au fost gustoase și rapid de preparat) și tot n-am făcut (de cumpărat nici măcar nu m-am gândit, căci sunt tare mofturoasă la chestiile provenite din bucătăriile stradale). Dar într-un final mi-am luat inima în dinți și am făc

Somon la tigaie cu broccoli si sparanghel

     Pentru că de cele mai multe ori lucrurile simple sunt și cele mai gustoase, când vine vorba de pește, eu una prefer să îl fac cât mai simplu, dar nu refuz și o rețetă ceva mai elaborată din când în când. :)       Și pentru că somonul e un pește mult prea gustos și bogat, prefer să îl fac simplu. Iau în general file de somon cu tot cu piele, îl curăț și îl verific să nu mai aibă oase și îl usuc bine cu prosoape de bucătărie. Apoi îl sărez și-l piperez pe ambele părți și îl pun în tigaia bine de tot încinsă, în care am turnat și puțin ulei de măsline, pe partea cu pielea. În funcție de grosimea file-ului îl țin între 5 și 7 minute pe o parte, apoi îl întorc pe partea cealaltă și îl țin cu 1-2 minute mai puțin (4-6 minute). La final îl întorc din nou pe partea cu pielea și storc peste el suc de lămâie și-l mai las 1 minute. Și asta e tot.       Așa am făcut și astăzi la prânz, iar lângă am avut o garnitură delicioasă, de un verde care s-a asortat de minune cu rozul so