... și cel mai delicios, m-aș aventura eu să spun, pe mine mă încălzește mereu cu aroma lui în zile ca astea. Despre ce vorbesc eu aici? Dacă nu v-ați dat seama din poză, e vorba de mere coapte. Simple sau cu alte îmbunătățiri, sunt desertul ideal din punctul meu de vedere, atunci când vrei ceva sănătos și gustos. Eu pentru că nu mă zoream rău, am făcut o variantă îmbunătățită. Am spălat merele și le-am uscat, le-am scobit puțin, cam până la jumătate, am îndesat niște miez de nucă și stafide brune în fiecare scobitură, am turnat și nițică miere, am presărat un praf de scorțișoară și le-am dat la cuptorul preîncălzit până s-au înmuiat. Nu mă întrebați cât, că n-am cronometrat. Mi-am mai băgat nasul în cuptor din când în când, că nu mai puteam de mirosul îmbietor ce răzbătea prin ușa de la bucătărie. Sunt bune, bune și sănătoase, ce să vreau mai mult?
Poftă bună!
Comentarii
Trimiteți un comentariu