Treceți la conținutul principal

Muhammara


   Inspirată de această rețetă, am pornit la treabă, cu câteva mici variațiuni, căci, bineînțeles, gusturile diferă, așa că ce am făcut, pentru gustul meu a fost. Am preluat ideea folosirii bulgurului fiert (ce este bulgurul vedeți aici), pentru că asta aveam în casă, dar merge și cu pesmet din pâine. Textura cred că e mai fină cu pesmet, dar sinceră să fiu, pe mine nu mă impresionează foarte tare. Am pus apă fiartă peste jumătate de cană cu bulgur și am acoperit, să se înmoaie. Am lăsat să se răcorească puțin și am adăugat 3 linguri de pastă de ardei iute (aveam un borcan de la magazinul turcesc), o linguriță boia iute, trei sferturi de cană cu miez de nucă tocat mărunt (puteți să puneți nuca înainte puțin în cuptor, să se rumenească), 2 linguri melasă de rodii, 2 linguri suc de lămâie, 1 linguriță zahăr (brun am avut eu), 1 linguriță chimion măcinat, jumătate de linguriță cu sare și pentru aromă am mai pus și 3 căței de usturoi pisați. Apoi am adăugat puțin câte puțin ulei de măsline, până am obținut o consistență păstoasă (în total vreo 3 linguri). Am tăiat niște lipie libaneză și am pus-o în cuptor să se rumenească, am așezat-o pe farfurie și am pus muhammara, am decorat-o cu frunze de pătrunjel, am pozat-o să vedeți și voi ce a ieșit și am mâncat să văd și eu ce a ieșit. A ieșit o papa bună, bună, mâine iau la serviciu, că trebuie să încerce lumea să vadă cât e de bună!
Poftă bună!


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

File de somn la tigaie în unt și lămâie

     Nu țin minte să fi luat și gătit vreodată somn, sinceră să fiu. Mama ne făcea când eram mici, pane, și dispărea ca prin minune. De când cu toate felurile de pește apărute pe piață, eu una mă simt uneori debusolată, așa că  mă uit după chestii simple, care nu necesită mare filosofie când vine vorba de pregătit, să fie proaspăt și cu puține oase. De aceea, poate, prefer somonul sau păstrăvul, sunt pești cu o carne gustoasă, nu au oase mici și cele pe care le au se scot ușor, se fac repede. Și recunosc faptul că nu m-am documentat din cale afară în ceea ce privește pregătirea altor feluri de pește, așa că am rămas fidelă față de cele anterior menționate (nu am luat în discuție conservele de pește și nici fileul de pește afumat, ele sunt altă mâncare de pește). Așa că ieri, plimbându-mă prin piață, am trecut și pe la pescărie să întreb de pește pentru Crăciun (da, așa sunt eu mai ciudată și m-am hotărât să fac ceva cu pește, că altă carne nu mănânc). Și mi-a atras atenția fi

Gogoși cu maia la cuptor

     Când mă gândesc la gogoși, invariabil îmi aduc aminte de gogoșile făcute de mamaia mea, întotdeauna într-o cantitate impresionantă (vreo 2 ligheane mari, în care făcea toamna și gemul de prune), ninse cu zahăr pudră, simple sau umplute cu dulceață sau creme felurite, una mai delicioasă decât cealaltă. Nu m-am încumetat să fac până acum gogoși nu din neștiință sau lene, ci doar pentru că acum, deși pofta mă mai încolțește, nu mă încântă ideea de baie de ulei, deși n-ar fi așa o tragedie dacă m-aș rezuma și eu ca omul la 1-2 bucăți (mda, s-o credă mutu' că aș putea să mă mai opresc :)) ). Și apoi nici drojdie n-am mai folosit de multă vreme (cred că se face mai bine de un an), așa că am tot amânat momentul, am găsit substitute ( gogoșelele astea chiar au fost gustoase și rapid de preparat) și tot n-am făcut (de cumpărat nici măcar nu m-am gândit, căci sunt tare mofturoasă la chestiile provenite din bucătăriile stradale). Dar într-un final mi-am luat inima în dinți și am făc

Somon la tigaie cu broccoli si sparanghel

     Pentru că de cele mai multe ori lucrurile simple sunt și cele mai gustoase, când vine vorba de pește, eu una prefer să îl fac cât mai simplu, dar nu refuz și o rețetă ceva mai elaborată din când în când. :)       Și pentru că somonul e un pește mult prea gustos și bogat, prefer să îl fac simplu. Iau în general file de somon cu tot cu piele, îl curăț și îl verific să nu mai aibă oase și îl usuc bine cu prosoape de bucătărie. Apoi îl sărez și-l piperez pe ambele părți și îl pun în tigaia bine de tot încinsă, în care am turnat și puțin ulei de măsline, pe partea cu pielea. În funcție de grosimea file-ului îl țin între 5 și 7 minute pe o parte, apoi îl întorc pe partea cealaltă și îl țin cu 1-2 minute mai puțin (4-6 minute). La final îl întorc din nou pe partea cu pielea și storc peste el suc de lămâie și-l mai las 1 minute. Și asta e tot.       Așa am făcut și astăzi la prânz, iar lângă am avut o garnitură delicioasă, de un verde care s-a asortat de minune cu rozul so