Vă mai aduceți aminte de micul dejun cu ouă de prepeliță și mozarella ? Ușor de făcut, sățios, numai bun pentru o dimineață în care te-ai trezit mai târziu (așa cum am făcut eu azi) și vrei să faci o combinată între micul dejun și gustare. Am luat o lipie arăbească, am pus-o în capacul de la un vas termorezistent rotund, am pus puțin unt aromat, din cel cu tarhon, deasupra am așezat ouăle de prepeliță (8 bucăți), telemea de capră sfărâmată (o bucată de vreo 40 de grame), câteva măsline Kalamata fără sâmburi, tăiate rondele și niște feliuțe de roșii. Am măcinat și un pic de piper negru peste și am pus totul în cuptorul preîncălzit în partea cea mai de sus a cuptorului (dacă aveți un cuptor deștept cu grill, folosiți-l) pentru aproximativ 10 minute, la foc mic spre mediu. Am tăiat totul în felii, ca pe pizza și am savurat micul meu dejun gustos cu o ceașcă de cafea arăbească lângă (Ce dor mi-a fost de cafeaua de dimineață! Săptămâna asta, din cauza unor mici probleme de sănătate am renunțat la cafea și nu neapărat de cafea am simțit lipsa, cât de aroma ei. Gata, acum pot să mă desfăt din nou :) ). Dacă vreți, puteți presăra peste și niște frunze de pătrunjel tocate sau de busuioc proaspăt. Eu n-am avut, dar voi încerca data viitoare.
Poftă bună!
Comentarii
Trimiteți un comentariu