Treceți la conținutul principal

Mic dejun cu ouă românești și sparanghel

   
   De mult mi se făcuse poftă de ochiuri românești. Mâncam când eram mică cu puțin unt deasupra, cu pâine proaspătă pe care o întindeam în sosul de gălbenuș amestecat cu unt. N-am mai făcut ouăle așa de o grămadă de timp, așa că astăzi mi-am făcut pofta și pe lângă ouă am mai pus așa, de culoare (și gust :P) niște sparanghel rumenit la cuptor cu puțină brânză Horezu rasă deasupra. 
   Pentru ouă am pus pe foc o cratiță cu apă, puțină sare și o lingură de oțet (de vin alb am avut). Când a început să bulbucească apa, am dat-o la mic, am luat un polonic și l-am uns cu puțin ulei de măsline, am spart oul în polonic și am ținut polonicul cu oul în apă (dar fără să îl scufund cu totul în apă, ci doar cât să stea doar polonicul în apă) până s-a coagulat albușul, apoi ușurel, l-am scufundat în apă, să se facă cu totul. Asta e o metodă super bună, pe care am aflat-o de pe blogul lui Adi Hădean, că eram mereu stresată că mi se împrăștie albușul în toate direcțiile :))
   Pentru sparanghel, am avut o legătură de sparanghel proaspăt pe care l-am spălat, uscat și apoi am rupt partea lemnoasă (pentru asta am îndoit puțin sparanghelul și el s-a rupt taman acolo unde trebuia -deștept sparanghel! :D). Într-o punguță din aceea cu fermoar am pus o lingură de ulei de măsline, un vârf de cuțit de sare și puțin piper proaspăt măcinat și am azvârlit și sparanghelul, le-am amestecat bine, bine, să se acopere sparanghelul cu sosul și apoi l-am pus frumușel și ordonat pe o foaie de copt în tavă (să puneți sparanghelul răsfirat, să se poată rumeni uniform). Am dat tava la cuptorul preîncălzit la 180 de grade C, întorcând sparanghelul din când în când, până s-a făcut. Apoi am ras puțină brânză Horezu și l-am așezat lângă ouăle cele frumușele, am mai măcinat un pic de piper pe deasupra și le-am mâncat cu pâinică din aia bună, de care am făcut aseară. Bun, bun, bun!
Poftă bună!



Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Macarons cu vanilie (rețeta Pierre Hermé)

Minunile astea delicate, delicioase și la mare căutare în ultima vreme pot fi cea mai frumoasă experiență a unui bucătărist sau cel mai îngrozitor coșmar. Am experimentat ambele stări, recunosc, și mă pot mândri cu o încăpățânare remarcabilă, având în vedere că după multele dezastre experimentate nu m-am dat bătută și am așteptat momentul fericit în care, datorită unui cuptor potrivit pentru a coace asemenea bunătăți, am reușit să fac minunățiile prezentate cu mare fală astăzi. Am citit multe rețete, de testat am si testat câteva, însă după lupte seculare, m-am hotărât să rămân fidelă rețetei tatălui macaronilor, Pierre Hermé, a cărui carte, Macarons, am primit-o în dar de la o dragă prietenă. Dacă nu sunteți în temă cu merengul italian și nu aveți la îndemână cele necesare, s-ar putea să nu vă încumetați să faceți rețeta asta, dar ar fi păcat, pentru că ies, într-adevăr, niște macaroni deosebit de buni, cu care veți impresiona degustătorii cu siguranță. Eu le-am făcut testarea …

Crap la cuptor cu usturoi

E o rețetă super rapidă, delicioasă și aspectuoasă. Aveți nevoie de:
crap, o bucată fără cap, fără coadă, eviscerat, curățat și crestatsarepiper boabecâțiva căței de usturoi (eu am pus vreo 4), tăiați feliuțecimbru (eu am folosit proaspăt)ulei de măsline (o lingură)1 lămâie vin alb sec, cam 100mlCrapul se spală și se usucă cu prosoape de bucătărie, se sărează și se lasă cam jumătate de oră la frigider. Apoi se introduc în crestături și în interiorul peștelui feliuțele de usturoi, boabele de piper, feliuțe de lămâie și cimbrul. Se stropește cu puțin ulei de măsline și se introduce în cuptorul preîncălzit la 180 de grade. Cînd este aproape gata se stropește cu vinul și se mai lasă 5-10 minute. În total stă la cuptor 20, maxim 30 de minute. Și arată cam așa când e gata:



Merge cu  mămăliguță și un mujdei cremos. Iar pentru o savoare și mai mare, puteți pune puțin unt aromat peste el la servire ;)

Poftă bună!

Focaccia cu măsline, anşoa, roşii, sumac şi oregano (cu maia)

Nu mai e nevoie să vă povestesc despre pasiunea mea pentru pâinea cu maia. De doi ani, de când îmi cresc maiaua, rare au fost ocaziile când am mai căzut în păcat şi am mâncat altfel de pâine. Pasiunea s-a extins într-atât, încât am început să folosesc maiaua şi în alte reţete, cu un rezultat minunat, de cele mai multe ori, căci nu vă mint, am mai avut parte şi de ceva dezamăgiri, dar asta este ... din greşeli învăţăm, nu? Şi mi s-a pus mie aşa pata acum o săptămână şi am făcut o focaccia. Bună rău, dar mi-am scris procentele pe o foaie care a intrat în pământ, nu alta, aşa că ieri, când mai avea puţin prefermentul meu până să ajungă în maxim, ia reţeta de unde nu-i. Pfeeeeew! M-am enervat eu cu o enervare mare şi am luat calculatorul să născocesc altă reţetă. Ştiu că în focaccia se mai pune zahăr şi ulei, însă eu am păstrat reţeta de aluat fără adaosuri, ulei am pus doar în tavă şi pe deasupra, căci asta e minunea la focaccia şi ceea ce îmi place mie nespus, şi anume crusta delici…