Treceți la conținutul principal

Paste integrale cu brânză


   Da, cred că deja v-am spus despre obsesia mea față de brânzeturi. Nu mă pot abține, ce să zic? :)) Rareori mănânc paste și atunci le prefer pe cele cu pește, fructe de mare sau brânzeturi. Și pentru că de câteva zile mă gândesc la asta, azi am făcut pentru prânz paste cu brânză, o adaptare a ceea ce italienii au sub numele de „Penne ai quattro formaggi”. Am optat pentru penne integrale de la Barilla. Deși îi spune quattro formaggi (4 feluri de brânză), eu am folosit cu totul 5 feluri.
   Pentru 2 porții (medii, spun eu, dar pentru cineva cu un apetit mai sănătos s-ar putea să ajungă pentru o singură porție) am fiert în apă cu sare, după indicațiile de pe cutie, 100g de paste.   

  Sosul l-am făcut din 100ml smântână dulce de gătit, pe care l-am pus într-o tigaie și în care am adăugat pe rând următoarele feluri de brânză tăiate în cubulețe: gorgonzola dulce, brie, emmentaler, mozarella
și am amestecat până s-au topit brânzeturile. La final am mai pus niște piper alb și nucșoară și am aruncat peste și o mână de brânză Horezu rasă (asta în loc de parmezan).


Pastele le-am scurs de apă și le-am turnat peste sosul de brânză și le-am mai amestecat pe foc vreo 2 minute.

Am pus o porție în farfurie și am mai presărat nițică brânză Horezu deasupra și puțin piper negru proaspăt măcinat. Și am mâncat tot, tot, repejor, că dacă mai stăteam începea sosul să se întărească rău de tot și apoi de asta le-am și făcut, să le mănânc. Mi-a mai rămas o porție, dacă nu se oferă doritori, o execut tot eu, mâine :P.  

Poftă bună!

(Cu acestă ocazie, inaugurez și seria de poze pe care le voi face de acum cu noul meu aparat foto ;;) . Sper să învăț și să-l manevrez cu mai mare talent, să vă bucur și privirea :)  )


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Gogoși cu maia la cuptor

     Când mă gândesc la gogoși, invariabil îmi aduc aminte de gogoșile făcute de mamaia mea, întotdeauna într-o cantitate impresionantă (vreo 2 ligheane mari, în care făcea toamna și gemul de prune), ninse cu zahăr pudră, simple sau umplute cu dulceață sau creme felurite, una mai delicioasă decât cealaltă. Nu m-am încumetat să fac până acum gogoși nu din neștiință sau lene, ci doar pentru că acum, deși pofta mă mai încolțește, nu mă încântă ideea de baie de ulei, deși n-ar fi așa o tragedie dacă m-aș rezuma și eu ca omul la 1-2 bucăți (mda, s-o credă mutu' că aș putea să mă mai opresc :)) ). Și apoi nici drojdie n-am mai folosit de multă vreme (cred că se face mai bine de un an), așa că am tot amânat momentul, am găsit substitute ( gogoșelele astea chiar au fost gustoase și rapid de preparat) și tot n-am făcut (de cumpărat nici măcar nu m-am gândit, căci sunt tare mofturoasă la chestiile provenite din bucătăriile stradale). Dar într-un final mi-am luat inima în dinți...

File de somn la tigaie în unt și lămâie

     Nu țin minte să fi luat și gătit vreodată somn, sinceră să fiu. Mama ne făcea când eram mici, pane, și dispărea ca prin minune. De când cu toate felurile de pește apărute pe piață, eu una mă simt uneori debusolată, așa că  mă uit după chestii simple, care nu necesită mare filosofie când vine vorba de pregătit, să fie proaspăt și cu puține oase. De aceea, poate, prefer somonul sau păstrăvul, sunt pești cu o carne gustoasă, nu au oase mici și cele pe care le au se scot ușor, se fac repede. Și recunosc faptul că nu m-am documentat din cale afară în ceea ce privește pregătirea altor feluri de pește, așa că am rămas fidelă față de cele anterior menționate (nu am luat în discuție conservele de pește și nici fileul de pește afumat, ele sunt altă mâncare de pește). Așa că ieri, plimbându-mă prin piață, am trecut și pe la pescărie să întreb de pește pentru Crăciun (da, așa sunt eu mai ciudată și m-am hotărât să fac ceva cu pește, că altă carne nu mănânc). Și mi...

Cornuri cu maia

     Nu m-am gândit la ceva anume când am făcut rețeta asta, vroiam doar să fie ceva cu maia, să fie și dulce, de Moș Nicolae mi-a mai venit apoi în gând. Căci nu îl putem aștepta pe Moșu' fără ceva bun, nu? Și așa au ieșit cornurile de față, rumene și grăsunici, umplute cu lucruri diverse, ce sper să vă încânte. Ingrediente Aluat 230g maia albă, hidratare 50% 250g lapte de cocos (eu am avut o cremă de cocos pe care am diluat-o cu apă) 350g făină (250g făină albă, 100g făină de secară) 1 linguriță sare 2 linguri miere 1/4 cană unt de cocos topit Umplutura - rahat tăiat felii și magiun de prune cu miez de nucă.      Am amestecat maiaua cu laptele de cocos și făina și le-am lăsat cam o oră într-un vas acoperit. Am presărat apoi sarea, am adăugat miere, frământând aluatul în vas  . Apoi am început să adaug cu lingura untul de cocos, împachetând în continuare aluatul circular în vas. La un moment dat, cam când î...