Treceți la conținutul principal

Tort St. Honoré


   De „La mulți ani!”. Și atât. :)

   Mi se pare o alegere mai mult decât potrivită pentru sezonul ăsta, căci, oricât de mult aș iubi eu și mulți alții ciocolata, pe căldura asta merge mai greu. Și pentru că mai deunăzi tot butonând pe la televizor am dat peste Anna Olson cu ale ei delicii dulci, m-am hotărât să abordez „tortura” asta, că prea era atrăgătoare. Și după cum spuneam, frumușică, așa, de o zi de sărbătoare :).  Față de rețeta originală, eu am mai făcut ceva adaptări, așa că ce o să vedeți descris aici e ce am făcut eu. Fiecare parte a tortului am copt-o/ închegat-o cu o zi înainte de asamblare, mai puțin frișca, pe care am făcut-o în momentul când am asamblat tortul, să nu se tuflească. Ordinea în care am realizat diversele subansambluri este cea dată mai jos, aceasta este și cea indicată și cea care mie mi s-a părut firească.

   Foaia de bază: aluat de foietaj (eu am avut din cel luat din comerț, Linco, congelat, pe care l-am lăsat peste noapte în frigider, să de dezghețe) - am decupat cu partea rotundă de la forma detașabilă de tort un cerc cu diametrul de 26cm, l-am înțepat cu furculița pe toată suprafața și l-am dat la cuptorul preîncălzit la 180 de grade C pentru vreo 25 de minute. L-am scos și l-am lăsat să se răcească pe un grilaj.




   Crema de vanilie (am folosit cantitate aproape dublă față de cea din rețetă, pentru că nu mi-a ajuns o singură porție, valorile pe care le dau sunt pentru cât am făcut eu):
  • 2 căni lapte
  • 1 baton de vanilie
  • 6 gălbenușuri de la 6 ouă mari
  • 6 linguri zahăr (brut am folosit eu)
  • 4 linguri amidon alimentar
  • 4 linguri unt nesărat (am  folosit President), adica vreo 50g cu aproximație
   Am tăiat batonul de vanilie pe lung și am luat cu vârful cuțitului miezul pe care l-am pus în lapte. Am pus laptele (nu pe el în sine, ci cratița în care am pus laptele) pe foc mic, până a ajuns aproape de punctul de fierbere (nu l-am dat în clocot). Gălbenușurile le-am frecat bine, bine, până s-au spumuit cu zahărul și mai apoi cu amidonul. Am turnat laptele încetul cu încetul peste amestecul de gălbenușuri, amestecând cu mare zel, căci nu am vrut să-mi iasă o omletă, apoi am pus pe foc amestecul pentru încă vreo 2 minute, până s-a făcut o cremă mai consistentă. Am strecurat crema printr-o sită, să iasă mai fină și să nu risc niște cocoloașe pe acolo și am amestecat-o cu untul tăiat bucățele. Am acoperit-o cu o folie alimentară, presând folia peste cremă direct, astfel încât să nu se facă pojghița aceea inestetică. Am lăsat crema să se răcească la temperatura camerei, apoi am dat-o la frigider. Din cantitatea asta am folosit cam trei sferturi,  sfertul care mi-a rămas l-am amestecat cu puțin ness și am umplut câteva eclere (aluatul mi-a rămas de la choux-urile de la tort, vă spun imediat și despre asta). Puteți folosi toată cantitatea la tort, când puneți crema peste blatul de bază, dar mie mi s-a părut cam multă, de aceea am mai lăsat deoparte din ea.



   Aluatul pentru choux-uri (gogoșele) - din care, după cum vă spuneam, am folosit doar jumătate pentru tort, din restul am mai prestat câteva gogoșele și câteva mini-eclere, dar despre ele vă mai povestesc mâine:
  • 3/4 cană lapte
  • 3/4 cană apă
  • 140g unt nesărat
  • 2 linguri zahăr brut
  • 1/2 linguriță sare
  • 1 2/3 căni făină (am folosit albă, superioară, din tipul pentru prăjituri, cozonaci etc. de la Boromir)
  • 5 ouă mari la temperatura camerei (dacă uitați sau nu aveți timp le puteți pune, să se încălzească, într-un bol cu apă caldă, eu le las într-un vas sub robinetul cu apă caldă- atenție, nu fierbinte, că nu vreți să faceți ouă fierte! :)) )
   Laptele, apa, untul, sarea și zahărul le-am pus într-o cratiță, pe foc mediu, să dea în clocot. Am turnat făina toată și am amestecat energic cu o lingură de lemn până făina a fost în întregime absorbită de amestecul lichid. Am mai mixat compoziția vreo 2-3 minute, să se mai răcorească, apoi am turnat peste 2 ouă bătute puțin, am amestecat bine, bine, apoi celelalte 3 ouă tot așa, bătute și iar am amestecat până ce n-a mai rămas fir de ou neînglobat. Am pus din aluat într-un poș (am improvizat dintr-o pungă pe care am tăiat-o la un capăt) și am  format gogoșele de aluat pe care le-am pus în tava tapetată cu hârtie de copt. Am avut pregătită lângă mine și o ceșcuță cu apă în care mi-am înmuiat degetul când am „turtit” moțurile care au rămas la gogoșele când le-am făcut cu poșul, căci nu aveam nevoie de gogoșele moțate și în plus, moțurile acelea se ard repede la copt și numai de asta nu aveam chef. Cuptorul a fost preîncălzit la 200 de grade C și în el am pus tava, am lăsat gogoșelele să se coacă  pentru 10 minute, apoi am scăzut temperatura din cuptor la 180 de grade C și le-am mai lăsat să se coacă încă vreo 15 minute, până s-au umflat și s-au rumenit frumușel. Le-am scos și le-am lăsat să se răcească complet înainte să le umplu. Am făcut pentru tort 12 gogoșele, repet, din restul de compoziție am făcut tot atunci restul de gogoșele și eclerele, pentru că nu mai aveam când. 




   Când s-au răcit și gogoșelele și am terminat de copt toate cele, crema de mult era răcită și stătuse și vreo oră la frigider, deci era numai bună de folosit, am umplut gogoșelele pentru tort și le-am lăsat la frigider.
   Când m-am trezit a doua zi, am asamblat minunea. Dar înainte am făcut un sirop de zahăr (2 linguri cu zahăr, una cu apă pe foc mic până s-a dizolvat complet zahărul), căci n-am mai avut timp să prestez un caramel adevărat și am glazurat nițel gogoșelele. Peste baza de foietaj am pus crema de vanilie, dar nu peste tot, am lăsat o margine de cca 1cm. Peste am pus de jur împrejur gogoșelele glazurate, În mijloc am pus un strat generos de zmeură proaspătă. Am bătut frișca (din smântână, nu la cutie, tub sau alte porcărele și a fost cam 100g cu aproximație împreună cu 2 linguri de zahăr pudră), cam trei sferturi  am pus-o peste stratul de zmeură, restul l-am amestecat cu o lingură de piure de zmeură (zmeură pisălită bine cu blender-ul și strecurată, să nu rămână semințele) și am făcut așa, un fel de ornament, după cum vedeți cu ochiul liber din poze. Am decorat cu zmeurică și voila de vedeți ce a ieșit. A fost bun, n-a fost bun? Aceasta este întrebarea. Încă n-am primit reclamații, așa că mai aștept să aud/ văd comentariile :P. Între timp, eu îl recomand, că n-are ce să nu fie bun :) .

Poftă bună!




Comentarii

  1. Răspunsuri
    1. Ma bucur din toata inima! :)

      Ștergere
    2. Sa mori de pofta. Marius nu trebuie sa vada... ma ameninta ca face ulcer daca nu-i fac. Stii ca va trebui sa faci toate retetele astea cand ne-om întâlni. Cred ca mai degrabă o sa te răpesc o luna sa-mi faci toate bunatatile.��

      Ștergere
    3. :)) Da, stiu! Dar trebuie sa negociezi cu astia de la mine de la munca sa-mi dea liber o luna. A! Si cu pisoncii, ca nu se despart de mama lor nici in ruptul capului! :))))))

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Macarons cu vanilie (rețeta Pierre Hermé)

Minunile astea delicate, delicioase și la mare căutare în ultima vreme pot fi cea mai frumoasă experiență a unui bucătărist sau cel mai îngrozitor coșmar. Am experimentat ambele stări, recunosc, și mă pot mândri cu o încăpățânare remarcabilă, având în vedere că după multele dezastre experimentate nu m-am dat bătută și am așteptat momentul fericit în care, datorită unui cuptor potrivit pentru a coace asemenea bunătăți, am reușit să fac minunățiile prezentate cu mare fală astăzi. Am citit multe rețete, de testat am si testat câteva, însă după lupte seculare, m-am hotărât să rămân fidelă rețetei tatălui macaronilor, Pierre Hermé, a cărui carte, Macarons, am primit-o în dar de la o dragă prietenă. Dacă nu sunteți în temă cu merengul italian și nu aveți la îndemână cele necesare, s-ar putea să nu vă încumetați să faceți rețeta asta, dar ar fi păcat, pentru că ies, într-adevăr, niște macaroni deosebit de buni, cu care veți impresiona degustătorii cu siguranță. Eu le-am făcut testarea …

Crap la cuptor cu usturoi

E o rețetă super rapidă, delicioasă și aspectuoasă. Aveți nevoie de:
crap, o bucată fără cap, fără coadă, eviscerat, curățat și crestatsarepiper boabecâțiva căței de usturoi (eu am pus vreo 4), tăiați feliuțecimbru (eu am folosit proaspăt)ulei de măsline (o lingură)1 lămâie vin alb sec, cam 100mlCrapul se spală și se usucă cu prosoape de bucătărie, se sărează și se lasă cam jumătate de oră la frigider. Apoi se introduc în crestături și în interiorul peștelui feliuțele de usturoi, boabele de piper, feliuțe de lămâie și cimbrul. Se stropește cu puțin ulei de măsline și se introduce în cuptorul preîncălzit la 180 de grade. Cînd este aproape gata se stropește cu vinul și se mai lasă 5-10 minute. În total stă la cuptor 20, maxim 30 de minute. Și arată cam așa când e gata:



Merge cu  mămăliguță și un mujdei cremos. Iar pentru o savoare și mai mare, puteți pune puțin unt aromat peste el la servire ;)

Poftă bună!

Focaccia cu măsline, anşoa, roşii, sumac şi oregano (cu maia)

Nu mai e nevoie să vă povestesc despre pasiunea mea pentru pâinea cu maia. De doi ani, de când îmi cresc maiaua, rare au fost ocaziile când am mai căzut în păcat şi am mâncat altfel de pâine. Pasiunea s-a extins într-atât, încât am început să folosesc maiaua şi în alte reţete, cu un rezultat minunat, de cele mai multe ori, căci nu vă mint, am mai avut parte şi de ceva dezamăgiri, dar asta este ... din greşeli învăţăm, nu? Şi mi s-a pus mie aşa pata acum o săptămână şi am făcut o focaccia. Bună rău, dar mi-am scris procentele pe o foaie care a intrat în pământ, nu alta, aşa că ieri, când mai avea puţin prefermentul meu până să ajungă în maxim, ia reţeta de unde nu-i. Pfeeeeew! M-am enervat eu cu o enervare mare şi am luat calculatorul să născocesc altă reţetă. Ştiu că în focaccia se mai pune zahăr şi ulei, însă eu am păstrat reţeta de aluat fără adaosuri, ulei am pus doar în tavă şi pe deasupra, căci asta e minunea la focaccia şi ceea ce îmi place mie nespus, şi anume crusta delici…