Treceți la conținutul principal

Hummus




     Delicios, pofticios, un aperitiv din multitudinea de aperitive de pe o masă arăbească veritabilă. Nu lipsesc ingredientele de bază de care eu sunt forever and ever îndrăgostită: usturoiul și tahina. Am spus că e super ușor de făcut? :P

Ingrediente
  • 1 conservă de năut (iese mult mai gustos cu năut uscat fiert acasă, dar n-am avut timp și, recunosc, nici mare tragere de inimă să stau după el și îmi era și super poftă :D; când voi face cu năut uscat, voi adăuga rețeta, promit solemn ;) )
  • 2 linguri de tahina (pastă de susan)- eu atât am pus aici-  sau mai multe, dacă preferați, dar nu mai mult de 4, totuși, pentru că e super consistentă și apoi o să vi se pară puțin grețoasă 
  • 4 căței de usturoi 
  • zeama de la o lămâie (sau mai mult dacă vă place, oricum o să gustați să potriviți de condimente)
  • 2 linguri ulei de măsline 
  • sare, după gust
  • piper, 1/2 de linguriță (eu am pus un amestec arăbesc)

  • 1 linguriță chimion (cumin)

  • ulei de măsline, boia de ardei dulce/sumac, boabe de năut sau muguri de pin ușor rumeniți pentru decor 
     Ideea de bază, în ordine sau după cum vă place, puneți într-un vas ingredientele (sfatul meu-năutul scurgeți-l și  clătiți-l puțin) și blenduiți-le, adăugând puțină apă dacă vi se pare că amestecul este prea dens. Potriviți de sare, piper și lămâie (nu uitați, totuși, fiecare e cu gustul lui, așa că simțiți-vă liberi să ajustați cantitatea de ingrediente după gust), aranjați pe o farfurie, dați frâu liber imaginației și faceți un model frumușel, apoi turnați nițel ulei de măsline și boia dulce sau sumac de decor, apoi lăsați-l acoperit la frigider cel puțin o oră, două, să se așeze și să se amestece toate aromele.Se servește cu pâine arăbească (lipie).
Poftă bună! 



Comentarii

  1. arata la fel de bine pe cat e de gustos!

    RăspundețiȘtergere
  2. Este unul dintre favoritele mele, după cum spuneam. Și la cât e de ușor de făcut, merită încercat, măcar :)

    RăspundețiȘtergere
  3. tahina=pasta de naut?????
    eu stiam ca e pasta de susan...

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Gogoși cu maia la cuptor

     Când mă gândesc la gogoși, invariabil îmi aduc aminte de gogoșile făcute de mamaia mea, întotdeauna într-o cantitate impresionantă (vreo 2 ligheane mari, în care făcea toamna și gemul de prune), ninse cu zahăr pudră, simple sau umplute cu dulceață sau creme felurite, una mai delicioasă decât cealaltă. Nu m-am încumetat să fac până acum gogoși nu din neștiință sau lene, ci doar pentru că acum, deși pofta mă mai încolțește, nu mă încântă ideea de baie de ulei, deși n-ar fi așa o tragedie dacă m-aș rezuma și eu ca omul la 1-2 bucăți (mda, s-o credă mutu' că aș putea să mă mai opresc :)) ). Și apoi nici drojdie n-am mai folosit de multă vreme (cred că se face mai bine de un an), așa că am tot amânat momentul, am găsit substitute ( gogoșelele astea chiar au fost gustoase și rapid de preparat) și tot n-am făcut (de cumpărat nici măcar nu m-am gândit, căci sunt tare mofturoasă la chestiile provenite din bucătăriile stradale). Dar într-un final mi-am luat inima în dinți...

File de somn la tigaie în unt și lămâie

     Nu țin minte să fi luat și gătit vreodată somn, sinceră să fiu. Mama ne făcea când eram mici, pane, și dispărea ca prin minune. De când cu toate felurile de pește apărute pe piață, eu una mă simt uneori debusolată, așa că  mă uit după chestii simple, care nu necesită mare filosofie când vine vorba de pregătit, să fie proaspăt și cu puține oase. De aceea, poate, prefer somonul sau păstrăvul, sunt pești cu o carne gustoasă, nu au oase mici și cele pe care le au se scot ușor, se fac repede. Și recunosc faptul că nu m-am documentat din cale afară în ceea ce privește pregătirea altor feluri de pește, așa că am rămas fidelă față de cele anterior menționate (nu am luat în discuție conservele de pește și nici fileul de pește afumat, ele sunt altă mâncare de pește). Așa că ieri, plimbându-mă prin piață, am trecut și pe la pescărie să întreb de pește pentru Crăciun (da, așa sunt eu mai ciudată și m-am hotărât să fac ceva cu pește, că altă carne nu mănânc). Și mi...

Cornuri cu maia

     Nu m-am gândit la ceva anume când am făcut rețeta asta, vroiam doar să fie ceva cu maia, să fie și dulce, de Moș Nicolae mi-a mai venit apoi în gând. Căci nu îl putem aștepta pe Moșu' fără ceva bun, nu? Și așa au ieșit cornurile de față, rumene și grăsunici, umplute cu lucruri diverse, ce sper să vă încânte. Ingrediente Aluat 230g maia albă, hidratare 50% 250g lapte de cocos (eu am avut o cremă de cocos pe care am diluat-o cu apă) 350g făină (250g făină albă, 100g făină de secară) 1 linguriță sare 2 linguri miere 1/4 cană unt de cocos topit Umplutura - rahat tăiat felii și magiun de prune cu miez de nucă.      Am amestecat maiaua cu laptele de cocos și făina și le-am lăsat cam o oră într-un vas acoperit. Am presărat apoi sarea, am adăugat miere, frământând aluatul în vas  . Apoi am început să adaug cu lingura untul de cocos, împachetând în continuare aluatul circular în vas. La un moment dat, cam când î...